Interesul pentru locuinţele disponibile spre închiriere se menţine ridicat, iar numărul contactărilor a crescut cu 12% în luna iunie 2026 comparativ cu luna precedentă, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Chiria medie la nivel naţional a fost de 531 euro, valoare similară cu cea înregistrată în luna iunie 2025, informează aceeaşi sursă.
Numărul vizualizărilor anunţurilor imobiliare a urcat cu 2% faţă de iunie 2025 şi cu 6% comparativ cu luna mai 2026, transmite sursa citată.
„Datele din luna iunie indică două tendinţe importante pentru piaţa chiriilor: pe de o parte, preţurile medii au rămas aproape neschimbate faţă de anul trecut, iar pe de altă parte, interesul utilizatorilor pentru închiriere s-a menţinut ridicat. Creşterea cu 12% a contactărilor faţă de luna precedentă sugerează că utilizatorii sunt activi în procesul de căutare şi analiză, într-un context în care diferenţele de preţ dintre oraşe şi dintre diferite zone ale marilor centre urbane rămân semnificative. În acelaşi timp, faptul că nivelul chiriilor a rămas relativ stabil în majoritatea pieţelor analizate poate oferi mai multă predictibilitate celor aflaţi în căutarea unei locuinţe şi îi poate ajuta să compare mai atent opţiunile disponibile înainte de a lua o decizie finală”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe în cadrul OLX Group.
Datele reflectă preţurile medii solicitate în principalele 10 oraşe analizate pe baza anunţurilor publicate pe platforma Storia, notează sursa menţionată.
În Bucureşti, preţul mediu calculat pentru apartamentele cu 1-3 camere a fost de 593 euro, conform comunicatului.
Pe segmentul garsonierelor din Capitală, chiriile medii au variat între 375 euro în Sectorul 2 şi 449 euro în Sectorul 1, transmite aceeaşi sursă.
Cea mai mare creştere procentuală anuală s-a înregistrat în Sectorul 5, unde chiria medie a ajuns la 400 euro, în creştere cu 14% faţă de iunie 2025, informează sursa citată.
În Sectorul 4, preţul mediu pentru o garsonieră a scăzut cu 5%, până la 380 euro, notează sursa menţionată.
Pe segmentul apartamentelor cu două camere din Bucureşti, valorile au fost cuprinse între 500 euro în Sectorul 4 şi 670 euro în Sectorul 1, notează comunicatul.
Cea mai importantă creştere anuală a fost înregistrată în Sectorul 6, unde chiria medie a ajuns la 549 euro, reprezentând un plus de 7% comparativ cu iunie 2025, transmite sursa menţionată.
În cazul locuinţelor cu trei camere, preţurile pornesc de la 600 euro în Sectorul 6 şi ajung la 1.150 euro în Sectorul 1, în ciuda unei scăderi de 4% faţă de anul trecut, informează aceeaşi sursă.
Sectorul 2 a consemnat o creştere anuală de 11% pe acest segment, până la valoarea de 999 euro, notează sursa citată.
În Cluj-Napoca, garsonierele au avut un preţ mediu de 400 euro, în creştere cu 3% faţă de anul trecut, conform datelor.
Apartamentele cu două camere au ajuns la 560 euro, în scădere cu 3% de la un an la altul, dar în creştere cu 2% faţă de luna mai 2026, transmite sursa menţionată.
Locuinţele cu trei camere au rămas la valoarea de 700 euro, informează aceeaşi sursă.
În Braşov şi Constanţa, chiria medie generală a fost de câte 500 euro, notează comunicatul.
La polul opus, cele mai mici valori s-au observat în Arad, unde media a fost de 350 euro, iar în Craiova, Oradea şi Sibiu valorile au atins câte 400 euro, informează sursa citată.




















































Opinia Cititorului