Investiţii Personale

17 martie 2009

Taxele aferente pieţei de capital

Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 16 martie 2009 /

Anul acesta, impozitul pentru câştigurile obţinute în piaţa de capital este suspendat, atât pentru inves­tiţiile pe termen scurt, cât şi pe termen lung, decizie luată anul trecut de către Varujan Vosganian, fostul ministru de Finanţe, pentru a sprijini Bursa de Valori Bucureşti, una dintre cele mai afectate pieţe de capital din regiune.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Cum ne afectează inflaţia?

Ana SăbiescuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 9 martie 2009 /

Din ce în ce mai des discutăm despre inflaţie şi despre politica de ţintire a inflaţiei pe care Banca Naţională a României o elaborează, temându-ne că nivelul acestui indicator ar putea ajunge foarte sus.

Bursele de mărfuri

A.A.Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 4 martie 2009 /

Bursele de mărfuri sunt pieţe de interes general, reglementate şi autorizate, care asigură membrilor şi clienţilor acestora condiţii centralizate de negociere, precum şi de gestionare a riscurilor prin sisteme de tranzacţionare şi compensare.

Dobânda de referinţă

(Ana Săbiescu)Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 3 martie 2009 /

Rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României a înlocuit, pe 1 februarie 2002, taxa oficială a scontului, iar ea reprezintă nivelul dobânzii la care banca centrală scontează cambiile prezentate de băncile comerciale şi este utilizată...

Reacţii neaşteptate la un articol

Mihai IordacheZiarul BURSA #Investiţii Personale / 19 februarie 2009 /

Un articol recent în care îmi recunoşteam o greşeală de apreciere făcută în urmă cu trei ani, referitoare la vânzarea acţiunilor deţinute la Banc­post de către SIF4 "Muntenia" şi care îmi fusese provocată de un interlocutor de marcă, a...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0539
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8325
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.7917

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo