Investitorii privesc către China şi SUA după ce BCE se luptă cu riscul deflaţiei

A.C.
Companii / 9 iunie 2014

Investitorii privesc către China şi SUA după ce BCE se luptă cu riscul deflaţiei

Programul uşurat din această săptămână le dă investitorilor spaţiu să digere mişcarea radicală a Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a se feri de deflaţie şi privesc dincolo de datele Statelor Unite care, într-o perioadă normală, ar putea însemna rate ale dobânzilor mai mari, potrivit Reuters.

Pieţele globale vor fi atente asupra activităţii de investiţii a Chinei şi producţia industrială, asupra vânzărilor din comerţul cu amânuntul în SUA, indexul de sentiment Sentix şi producţia industrială din zona euro precum şi cifrele de şomaj din Marea Britanie.

"După toată această agitaţie de săptămâna trecută, săptămâna ce urmează va fi mult mai calmă", a declarat Frederic Neum, co-preşedinte al departamentului de Cercetare Economică din Asia al băncii HSBC, referindu-se la planurile radicale ale Băncii Centrale Europene de a evita deflaţia în timp ce datele din SUA arată că rata de angajare a crescut în mai la poziţia în care se afla la apogeul din perioada de dinaintea recesiunii.

În ciuda confirmării că cea mai mare economie a lumii s-a relansat după un "îngheţ" din timpul iernii, analiştii nu se aşteaptă ca Rezerva Federală să treacă de nivelul la care este acum pompând miliarde de dolari în economia Americii pentru a ridica ratele dobânzilor până în anul viitor.

Joi, atenţia se va concentra pe vânzările comerţului cu amănuntul din mai în SUA, care sunt aşteptate să crească cu 0,6% pe lună după ce a încetinit brusc la 0,1% în aprilie, de la o recuperare puternică în cele două luni de dinainte.

Analiştii privesc către măsura producţiei industriale din mai, care va fi afişată vineri, pentru a se reasigura că a doua cea mai mare economie a lumii recapătă un avânt. Opinia comună este că va creşte la 8,8% pe an, de la 8,7%.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb