IPOTEZE DE WEEKEND Lecţia la zi: Recapitulare

Asta ni se întîmpla nouă, elevii din vremurile în care plopul făcea pere şi răchita micşunele, puricele se potcovea cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi se arunca în slava cerului, vremurile pe cînd a merge la şcoală era echivalent cu a învăţa, a şti, a-ţi mobila mintea, a pune la lucru uneltele de gîndire dobîndite, a crea, a te bucura de porţile deschise cunoaşterii şi sufletului cu fiecare dintre filele cărţilor şi caietelor pe care le purtam în ghizdan. Cînd materia de semestru se termina şi nu mai era nimic de predat la clasă, cînd vremea tezelor se apropia vertiginos, toată suflarea intra în febra recapitulărilor. Ce aţi avut de pregătit pentru azi? întreba profesorul cu tîlc. Iar clasa răspundea în cor: ”Recapitulare”. Asta însemna că dascălul, pentru a cerceta ştiinţa scolerului, avea libertatea să pună întrebări şi să formuleze subiecte din toată materia predată pînă atunci. Cel scos la tablă primea notă, astfel, pe competenţe extinse mult dincolo de tema unei singure lecţii! Mai tîrziu, am constatat că secvenţa aceasta, a recapitulărilor, este o componentă de bază, nelipsită, a ciclurilor din care ne este ţesută viaţa. În toate domeniile ei. Spre exemplu, politica.

Am avut alegeri, s-a creat o coaliţie de guvernare, a fost pus în foişorul de la Cotroceni un soi de monitor, după care, zi de zi, săptămînă de săptămînă, lună de lună, au început să se deruleze lecţiile vieţii. Cu problemele de rezolvat la toate capitolele: şi buget, şi pensii, şi salarii, şi investiţii, şi alocări de fonduri pentru sănătate şi...şi cîte şi mai cîte. De la o vreme, maşinăria patinează. Nu...nu pentru că s-au terminat problemele! Viaţa continuă în ritmul şi după logica ei. Ceea ce s-a terminat pare să fie capacitatea celor de la guvernare de a vorbi dacă nu pe un singur glas, măcar fără cacofonii, şi de a oferi soluţii pentru problemele cele mai stringente. Restanţele se adună şi materia nouă nu mai încape. Pare că se apropie vremea tezelor, adică a examenelor de parcurs, de etapă, pentru fiecare materie esenţială. Iar, înainte de teze, cum spuneam, este vremea ”recapitulărilor”.

Să recapitulăm deci! De ce şi-au dat mîna şi au jurat pe Constituţie că or să se ocupe de guvernare PSD, PNL şi USR? Unu, pentru că voturile alegătorilor au creat această formulă de majoritate parlamentară solidă. Cam prea solidă, aş zice eu, pentru că nu are nici cine, nici cum să o cenzureze. În afară de discursuri mai chioare decît apa chioară şi de înjurături, altceva nu mai încape! Doi, pentru că fiecare dintre partidele coaliţiei a rîvnit la poamele dulci ale guvernării. La mărire, la putere şi mai ales la niscai resurse bugetare din care, cu abilitate şi metodă, ”paraîndărătul” curge generos în buzunarele prea înalţilor aleşi. Trei, din interese politice şi electorale evidente şi de neocolit: guvernarea înseamnă vizibilitate, succesele chiar dacă nu există pot fi inventate, laudele de sine nu pot fi cenzurate de nimeni, electoratul trebuie să fie într-un fel sau altul mulţumit şi mîndru de noi pentru a mai rămîne captiv încă o tură, cel puţin. Vorba lui Sile Gurău, din capodopera lui Teodor Mazilu, ”Mobilă şi Durere”: Băi, planul l-am depăşit, dar nu l-am îndeplinit! La care Gore, subalternul ideal, înlătură obiecţia şi răspunde cu ”înţelepciune”: De ce să sărbătorim numai victoriile, putem să cinstim şi insuccesele aparente, că doar şi la înmormîntări se bea!! PSD ameninţă cu ruperea căruţei de guvernare! Motivul: nu le place ”încotro se îndreaptă ţara”, de parcă ţara asta ar fi un soi de vapor, tren, avion sau căruţă care e strunită, hăis şi cea, din hăţurile ţinute în mîini de cel ce stă pe capră! Ei zic că ar şti cum să o cîrmească spre bine, dar nu au loc de Bolojan. Să plece Bolojan şi toate se aşează la locul lor! Acum, Bolojan ar pleca, n-ar pleca, dar nu e nici el chiar de capul lui! Iar mesajul pe care l-a primit a fost să nu plece, orice ar zice şi ar face PSD-ul. S-a dus la miez de noapte la sediul PNL să le spună şi ălora cum şi ce urmează. Acum, dacă Bolojan rămîne, orice ar fi, evenimentele nu se mai pot aranja decît în două formule: PSD-ul rămîne la guvernare, cu Bolojan de gît, în ciuda circului pe care l-a făcut; PSD-ul iese de la guvernare. Ca să prăbuşească actuala formulă şi să îi tragă preşul de sub picioare lui Bolojan, însă, are nevoie să promoveze în Parlament o moţiune de cenzură. Pentru care ar avea voturile necesare, dacă îşi dă arama pe faţă şi mîna cu AUR. Orice altă formulă de divorţ dă libertatea formării unei alte coaliţii de guvernare, fără PSD. După reacţiile de la Cotroceni, pare că nici una dintre formule nu este încă definitiv scoasă din calcule. Desigur, pentru liniştea aleşilor, continuarea formulei actuale de guvernare, aşa cu ciondănelile ei cu tot, ar fi, de departe, soluţia preferată. Aceleaşi reacţii lasă să se întrevadă o anume linişte în privinţa viitorului imediat. Pare că cineva are deja pregătite variantele de lucru. Fără prea multe comoţii şi mai ales fără ”zguduiri”. Ca în Caragiale!

Desigur, ipoteze de lucru!