Iranul va începe să producă uraniu îmbogăţit

F. A.
Internaţional / 8 ianuarie 2012

Iranul va începe să producă uraniu îmbogăţit într-un buncăr construit într-un munte, a declarat, astăzi, un oficial din administraţia de la Teheran, citat de Reuters, conform surselor de presă. Decizia de a desfăşura activităţi nucleare sub pământ, locaţie ce îi protejează mai bine împotriva unui posibil atac, ar putea complica eforturile diplomatice de a rezolva disputa dintre Iran şi puterile occidentale.

Deşi puterile vestice acuză Iranul că încearcă să construiască bombe nucleare, administraţia de la Teheran insistă că programul nuclear pe care îl desfăşoară are drept scop generarea de energie pentru scopuri medicale.

"Instalaţia de îmbogăţire a uraniului de la Fordow va fi operaţională în viitorul apropiat", a declarat şeful Organizaţiei iraniene a Energiei Atomice, Fereydoun Abbasi-Davani. Acesta a mai declarat că instalaţia poate produce uraniu cu un nivel de puritate de 3,5% dar şi de 20%, potrivit publicaţiei iraniene Kayhan, citată de Reuters.

Pe 1 ianuarie, Iranul a anunţat că a testat pentru prima dată bare de combustibil nuclear produse local şi necesare pentru reactoarele nucleare. În aceeaşi zi, agenţia oficială iraniana Irna a scris că administraţia de la Teheran a testat, în timpul manevrelor navale din apropierea strâmtorii Ormuz, o rachetă cu rază medie de acţiune.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3903
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3278
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8391
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.0411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb