Estimările arată că, până în 2035, plăţile de dobânzi nete aferente datoriei SUA vor reprezenta 22,2% din veniturile federale. În condiţiile în care datoria SUA este de circa 38 de trilioane de dolari în prezent, se preconizează că aceste costuri cu dobânzile vor ajunge la 952 de miliarde de dolari în 2025, triplându-se în aproape cinci ani, potrivit visualcapitalist.com, care prezintă evoluţia datoriei Statelor Unite din 1825 până acum, în baza datelor Trezoreriei americane. Conform sursei citate, în zece ani, aceste costuri vor ajunge la 1,8 trilioane de dolari, reducând şi mai mult bugetul federal.
• Scurtă istorie a datoriei SUA
Sursa citată arată cum a evoluat povara datoriei naţionale a Americii în ultimele două secole, aceasta crescând de aproape şapte ori în 25 de ani. În mare parte, acest lucru a fost determinat de tipărirea de trilioane de dolari de către banca centrală (Fed) în tipul crizei financiare din 2008 şi în era pandemiei. Numai în 2020, Fed a tipărit 3 trilioane de dolari în cadrul programului de relaxare cantitativă. Înainte de aceste crize, strategia de tipărire de bani era neobişnuită, dar de atunci a devenit un instrument principal utilizat de banca centrală.
Dacă ne uităm în trecut, la America de la mijlocul secolului, putem observa că datoria a crescut de la 83,8 milioane de dolari în 1825 la 257 de miliarde de dolari în 1950, respectiv la 533 de miliarde de dolari în 1975. Datorită deceniilor de creştere economică puternică, datoria a scăzut de fapt de la 106% din PIB în 1946 la doar 23% în 1974, o cifră aproape de neconceput astăzi.
De asemenea, merită menţionat faptul că datoria SUA a fost aproape complet eliminată la un moment dat în istoria Americii. În 1835, sub preşedintele Andrew Jackson, aceasta a scăzut la 34.000 de dolari, de la 4,8 milioane de dolari în anul precedent. În mod special, preşedintele Jackson s-a bazat pe tarife vamale şi pe vânzarea de terenuri ale statului pentru a strânge venituri şi a reduce datoria naţională. Dar, aceste politici au contribuit ulterior la declanşarea crizei financiare din 1837, pe fondul unei bule imobiliare în creştere.
• Datoria SUA a trecut de 38 de trilioane de dolari
Datoria naţională a Statelor Unite a depăşit 38 de trilioane de dolari săptămâna trecută, pe măsură ce decalajul dintre cheltuielile şi veniturile guvernamentale din cea mai mare economie a lumii creşte într-un ritm rapid.
Departamentul Trezoreriei SUA a inclus cifra uimitoare în cel mai recent raport privind finanţele naţiunii, datoria ajungând la 38.019.813.354.700,26 dolari, notează aljazeera.com. Cifra se ridică la aproximativ 111.000 de dolari în datorii pentru fiecare persoană din SUA şi este echivalentă cu valoarea economiilor Chinei, Indiei, Japoniei, Germaniei şi Regatului Unit la un loc, potrivit Fundaţiei Peter G. Peterson, un think tank cu sediul în Washington, DC.
Această etapă importantă vine la puţin peste două luni după ce datoria SUA a depăşit 37 de trilioane de dolari la mijlocul lunii august. Datoria se ridica la 36 de trilioane de dolari în noiembrie 2024 şi la 35 de trilioane de dolari în iulie.
Michael A. Peterson, CEO al Fundaţiei Peter G. Peterson, a declarat că legiuitorii americani nu îşi îndeplinesc ”îndatoririle fiscale de bază”. ”Adăugarea de trilioane după trilioane la datorie şi bugetarea în funcţie de criză nu reprezintă o modalitate pentru o naţiune mare precum America de a-şi gestiona finanţele”, a menţionat Peterson într-un comunicat, adăugând: ”Legiuitorii ar trebui să profite de numeroasele reforme responsabile care ar plasa naţiunea noastră pe o cale mai bună pentru viitor”.
În luna mai, agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat ratingul de credit al guvernului SUA de la ”Aaa” la ”Aa1”, invocând eşecul administraţiilor succesive de a ”inversa tendinţa deficitelor fiscale anuale mari şi a creşterii costurilor dobânzilor”. Această mişcare a urmat unor retrogradări similare acordate de agenţiile de rating Fitch şi Standard & Poor's în 2011, respectiv 2023.
Deşi există dezbateri în rândul economiştilor cu privire la câtă datorie poate acumula SUA înainte să se declanşeze o criză financiară, există un consens larg că traiectoria actuală este nesustenabilă.
Într-o analiză din 2023, economiştii de la Penn Wharton Budget Model au estimat că pieţele financiare nu ar tolera niveluri ale datoriei SUA peste 200% din PIB.
Biroul de Buget al Congresului, o organizaţie non-partizană, a estimat că datoria ar putea ajunge la 200% din PIB până în 2047, parţial datorită reducerilor drastice de impozite incluse în legea ”One Big Beautiful Bill Act” a preşedintelui american Donald Trump.





















































Opinia Cititorului