IT

16 februarie 2015

Comisia Europeană a acreditat Cluj IT Cluster cu eticheta Bronz

Elena DeacuCompanii / 16 februarie 2015

Cluj IT Cluster, unul dintre cele mai importante clustere în domeniul IT la nivel naţional, a obţinut eticheta Bronz, oferită ca urmare a unei evaluări făcute după o metodologie acreditată de către Comisia Europeană, realizată de European Cluster Excellence Initiative (ECEI).

ÎN AL TREILEA TRIMESTRU FISCAL,Lenovo: Profit brut, cu 54% mai mare

Valentin BusuiocCompanii / 4 februarie 2015

Profitul brut al companiei chinezeşti de IT Lenovo a crescut, în al treilea trimestru fiscal (încheiat la 31 decembrie), cu 54% comparativ cu perioada similară din anul precedent, ajungând la 2,1 miliarde dolari, ceea ce înseamnă o marjă brută de 14,9%, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

MIO ROMÂNIA:Piaţa locală de dispozitive GPS va urca anul acesta la 5,5 milioane de euro

Elena DeacuCompanii / 30 ianuarie 2015

Valoarea vânzărilor de dispozitive GPS ar putea urca anul acesta la 5,5 milioane de euro, pe fondul achiziţiei de produse mai scumpe, dar care oferă mai multe facilităţi, precum actualizări gratuite ale hărţilor, diagonală mai mare a ecranului, hărţi cu acoperire mai bună, informaţii din trafic în timp real, arată, într-un comunicat, Mio România.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Televizorul viitorului ar putea fi o sferă

Valentin BusuiocCompanii / 10 ianuarie 2015

Televizorul viitorului ar putea fi o sferă, nu un paralelipiped, cum este acum, potrivit celei mai recente inovaţii din domeniu, prezentată la târgul de tehnologie Consumer Electronics Show (CES) 2015 din Las Vegas, informează AFP.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo