Japonia şi SUA au avertizat că Beijingul „nu favorizează pacea şi stabilitatea regională”

A.D.
Internaţional / 12 decembrie 2025

Ministrul Apărării din JaponiaSursa: X

Ministrul Apărării din JaponiaSursa: X

Miniştrii Apărării din Japonia şi Statele Unite au transmis, într-o discuţie telefonică, că „situaţia de securitate din Asia este din ce în ce mai îngrijorătoare”, acuzând Beijingul că „nu favorizează pacea şi stabilitatea regională”, potrivit unui comunicat al Ministerului nipon al Apărării, citat de AFP, de la care relatăm cele ce urmează.

Declaraţiile vin pe fondul unui incident tensionat: Tokyo a anunţat că avioane militare chineze au îndreptat radarul de control al focului asupra unor aeronave japoneze în apropierea Taiwanului, pe 6 decembrie, incident urmat de patrule aeriene comune sino-ruse în jurul Japoniei.

Potrivit autorităţilor japoneze, miniştrii Shinjiro Koizumi şi Pete Hegseth au avut „un schimb sincer de opinii” privind agravarea climatului de securitate din regiunea indo-pacifică, cu accent pe incidentul radar.

Koizumi a afirmat pe X că cei doi oficiali şi-au exprimat „profunda îngrijorare cu privire la comportamentele care exacerbează tensiunile”, acuzând Beijingul că difuzează informaţii „complet contrare faptelor”. Japonia, a subliniat el, „nu caută o escaladare” şi rămâne deschisă dialogului.

Tensiunile s-au amplificat după ce premierul Sanae Takaichi a sugerat, pe 7 noiembrie, că Japonia ar putea interveni militar într-un eventual atac chinez asupra Taiwanului. Pe 6 decembrie, avioane J-15 de pe portavionul Liaoning ar fi vizat de două ori avioane japoneze cu radarul de control al focului. În aceeaşi săptămână, bombardiere ruseşti Tu-95 şi aeronave chineze H-6 au efectuat un zbor comun în proximitatea spaţiului aerian nipon.

Beijingul a respins acuzaţiile, susţinând că Japonia ar fi trimis avioane de vânătoare „fără autorizaţie în zona de antrenament chineză”. Ca reacţie, Tokyo a anunţat joi desfăşurarea unor exerciţii aeriene comune cu Statele Unite, marcând o nouă etapă în consolidarea cooperării de securitate în faţa presiunilor crescute din regiune.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb