Pe lângă suma generată în economie, activitatea Lidl în România susţine 90.000 de locuri de muncă, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Mai mult, retailerul a investit 160 milioane de euro în 2024, adică 2,79% din totalul investiţiilor străine făcute la noi în ţară anul trecut. Informaţiile fac parte din bilanţul impactului socio-economic al activităţii Lidl în România pentru anul 2024, în urma unei analize realizate de KPMG.
Astfel, companiile Lidl din România• în anul 2024:
- au contribuit în total (direct, indirect şi indus) cu 2,31 miliarde de euro la valoarea adăugată brută (VAB), echivalent a 0,65% din PIB-ul ţării*.
- fiecare loc de muncă din Lidl susţine indirect activitatea a aproximativ 6 alte locuri de muncă din economie. Adică salariile echipei Lidl şi colaborarea cu furnizorii locali contribuie la menţinerea a aproape 90.000 de locuri de muncă la nivel naţional, echivalentul a peste 1,6% din totalul salariaţilor din România.
- valoarea investiţiilor Lidl în România s-a ridicat la aproximativ 160 milioane de euro, reprezentând 2,79% din totalul investiţiilor străine directe în ţară în acelaşi an.
- contribuţia directă a companiei la bugetul de stat, prin taxe şi impozite plătite, s-a ridicat la 765 milioane de euro, echivalentul a circa 0,24% din valoarea adăugată brută (VAB) a României.
- a colaborat cu peste 450 de producători locali pentru sortimentul de produse din magazine şi, în total, cu peste 2.200 de furnizori de bunuri şi servicii din România. Cheltuielile companiei cu furnizorii români au depăşit 2,16 miliarde de euro.
- valoarea exporturilor realizate de furnizorii locali prin intermediul Lidl România s-a ridicat la aproximativ 60 de milioane de euro, în ţări precum Germania, Polonia, Ungaria, Serbia, Cehia, Slovacia, Cipru, Bulgaria.
„Cu fiecare an, Lidl îşi consolidează angajamentul de a investi în România. De la intrarea noastră pe piaţă şi până la finalul anului 2024, am investit în România aproximativ 2,6 miliarde de euro. Este o investiţie cu un impact economic major, echivalentă cu peste 4,5 milioane de salarii minime nete pe economie (actuale). Totodată, şi contribuţia noastră în dezvoltarea societăţii civile este una de impact. De la intrarea noastră pe piaţă, am donat aproximativ 48 milioane euro, către programe pe termen lung realizate de ONG-uri, care au impact pozitiv şi răspund la cele mai urgente nevoi ale societăţii româneşti: sănătate, educaţie, protejarea mediului şi dezvoltarea comunităţilor. Noi rămânem consecvenţi şi vom investi în continuare în România cu acceaşi eficienţă, randament şi competitivitate, aşa cum facem de când am intrat pe piaţă, contribuind semnificativ la economia naţională, impact care nu se măsoară doar în cifre, ci în comunităţi mai prospere”, a declarat Jose Alberto Chueca Val, CEO Lidl România.
Lidl îşi menţine poziţia în topul celor mai mari companii din România: în 2024, retailerul a raportat o cifră de afaceri consolidată de peste 24,6 miliarde de lei (4,9 miliarde de euro), în creştere cu 9% faţă de anul precedent, fiind cel mai mare jucător din retailul alimentar românesc după cifra de afaceri.
Opinia Cititorului