Profesorii care refuză să predea online "nu mai au ce căuta" în sistemul de educaţie, a declarat, astăzi, premierul Ludovic Orban, care a subliniat că dascălii au obligaţia să se adapteze la orice situaţie, conform Agerpres.
"Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să îşi exercite profesia şi chiar misiunea. Un profesor care nu face lecţii online acolo unde este necesară organizarea acestor lecţii online, dacă din zece ore face numai şase ore, patru ore, nu mai trebuie plătit, este simplu. Iar, dacă, refuză să predea online, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în sistemul de educaţie, pentru că un profesor are obligaţia să se adapteze la orice situaţie. Job-ul lui este să transmită informaţii, cunoştinţele de la materia respectivă şi, în mod evident, şi multe alte valori, principii, să fie un model, dar are obligaţia să se adapteze la modalitatea de transmitere a acestor cunoştinţe. Să fim cinstiţi, online-ul este deja un lucru care există în viaţa noastră. Toţi avem, cei mai mulţi conturi de Facebook, ştim ce înseamnă live-uri, cum să nu poţi să te adaptezi să predai online", a explicat Orban, într-o conferinţă de presă, la Ministerul Educaţiei.
Potrivit prim-ministrului, copiii sunt "mult mai în siguranţă" la şcoală în ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, decât atunci "când nu sunt controlaţi".
"Copiii la şcoală sunt mult mai în siguranţă decât atunci când nu sunt controlaţi. Din acest motiv este foarte important nu numai ce se întâmplă la şcoală, ci şi cum ajunge copilul la şcoală şi, mai ales, ce face copilul după ce pleacă de la şcoală. Pentru că, dacă ei nu sunt luaţi de părinţi sau li se permite o foarte mare libertate în timpul liber, există posibilitatea să nu se îmbolnăvească în şcoli, să se îmbolnăvească în exteriorul şcolii, după ce pleacă de la şcoală. Sunt adolescenţi care se duc pe terase, sunt adolescenţi care se duc în parc, sunt adolescenţi care se duc şi practică activităţi sportive sau au activităţi, dar care nu mai respectă regulile. (...) La şcoală copilul este mai în siguranţă decât atunci când nu este supravegheat", a susţinut premierul.
În opinia sa, este prematur să se spună că a crescut numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus din cauza începerii şcolii.
"Este prematur să stabilim că a crescut numărul de cazuri, pentru că nu ştim dacă a crescut numărul de cazuri şi doi - nu ştim dacă a crescut din cauza începerii activităţii şcolare, pentru că este posibil ca, în prima săptămână sau în primele zece zile, foarte multe cazuri să fi apărut datorită vacanţelor şi copiii să se fi îmbolnăvit sau cadrele didactice să se fi îmbolnăvit înainte de începerea şcolii şi să se manifeste boala după începerea şcolii", a afirmat Orban.
El a evidenţiat că fiecare director de şcoală trebuie să gândească spaţiile astfel încât să evite riscul creări unei aglomeraţii şi să aibă grijă ca elevii să poarte masca de protecţie sanitară şi să păstreze o distanţă "rezonabilă" şi în pauze.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2020, 16:23)
Asta vrea sa si aduca sclaveti si la invatamant
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2020, 17:14)
bai desteptul neamului
tu cunosti care sunt dotarile in scoli pt a preda online?
te arunci ca p..ul inainte si dai verdicte?
cine puii tai te crezi ma sogore?
cu ce drept dai verdicte intr-un domeniu despre care habar nu ai?
nu iti este rusine glojbitorule?
mai uitat-te in oglinda sa vezi ce fatau ai !
vezi care sunt marile tale performante profesionale si dupa sa dai verdicte!
3. Just
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2020, 17:48)
Suntem în urmă cu 100 de ani
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2020, 18:43)
la puscarie cu ei, cum isi permit sa nu asculte ordinul
5. Vă rog să predați dv online domnu
(mesaj trimis de Mihai în data de 02.10.2020, 18:44)
În primul rând,atunci când am intrat în sistem nu ne-a cerut nimeni să lucrăm online....Apoi nu am fost școliți pt asta și nu spune nimeni,nicăieri că avem obligația de a ne adapta,mai ales în condițiile în care nu ai cu cine și cu ce lucra...Apoi sunt și profesori de peste 50 de ani care chiar nu se mai pot adapta....Pt aceștia ar trebui dată lege, ca să poată face o cerere,să primească 24 de salarii compensatorii așa cuim au primit minerii la disponibilizare,ca să se poată apuca de altceva.Idea e că ar trebui să se înghețe acest an școlar dacă s-ar dori invierea sistemului de învățământ care acum e 90 la sută mort...
6. Sica, profesorul traznit.....de atata vodka!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 02.10.2020, 23:33)
Sica, spune asta din postura de expert in predarea online de la Guwern, ca profesor doctor docent pt ministrii sai, la Catedra de "trabucuri de lux, sticle de vodka, Gin, Whisky, nepurtarea mastii si lipsa distantarii sociale", si tinand cursul, "paranghelii fara perdea la Guwern"