Lukoil şi-a vândut activele internaţionale către fondul american Carlyle Group

T.B.
Internaţional / 29 ianuarie, 08:57

Lukoil şi-a vândut activele internaţionale către fondul american Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunţat joi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care regrupează activele din străinatate ale companiei, către fondul american de private equity Carlyle Group, transmite Reuters.

Tranzacţia are loc în contextul în care Lukoil a fost inclus pe lista entităţilor sancţionate de Statele Unite în luna octombrie 2025, ca reacţie la progresul lent al negocierilor de pace dintre Rusia şi Ucraina, relatează agenţia de presă.

Includerea pe lista sancţiunilor americane a forţat compania petrolieră rusă să îşi vândă activele din afara Rusiei, conform Reuters.

Potrivit sancţiunilor impuse de Washington, Lukoil avea termen limită până la 28 februarie 2026 pentru finalizarea vânzării activelor sale din străinătate, mai arată sursa citată.

Lukoil operează o reţea de peste 5.300 de benzinării în 20 de ţări din întreaga lume, precum şi rafinării pe teritoriul Europei, potrivit Reuters.

Conform raportului anual al companiei, producţia combinată a rafinăriilor deţinute de Lukoil a ajuns anul trecut la 13,5 milioane de tone, echivalentul a aproximativ 270.000 de barili pe zi, relatează agenţia.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de aproximativ 300 de staţii de distribuţie, mai notează Reuters.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Apreciez știrile ziarului BURSA.

    Gata ?! Putem cumpara Conpet?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0941
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3046
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5765
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8422
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.8250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb