Martin Schulz, ales preşedinte al grupului socialist din Parlamentul European

E.D.
Internaţional / 18 iunie 2014

Germanul Martin Schultz a fost ales miercuri, cu 162 de voturi dintr-un total de 170, preşedinte al grupului Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

El va îndeplini această funcţie pentru o perioadă de tranziţie de aproximativ trei săptămâni, până la finalizarea negocierilor referitoare la desemnarea viitorilor preşedinţi ai Parlamentului European şi Comisiei Europene pentru perioada 2014-2019.

Candidat la postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE), Schulz şi-a văzut speranţele afectate de rezultatul social-democraţilor şi socialiştilor în alegerile europene de la 25 mai. Deşi au înregistrat un uşor avans, socialiştii nu au reuşit să devanseze Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta), care rămâne principalul grup politic în PE. Grupul socialist revendică 191 de mandate, iar PPE 221.

Şefii de stat şi de guverne urmează să propună un nume în locul lui José Manuel Barroso la următorul summit, prevăzut la Bruxelles la sfârşitul lui iunie. PE se va pronunţa asupra numelui viitorului preşedinte CE într-o sesiune plenară, la Strasbourg, la jumătatea lui iulie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb