Merkel şi Sarkozy se întâlnesc pentru a salva euro

Vlad F. Dumea
Internaţional / 9 ianuarie 2012

Cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, îşi vor înainta agenda de reglementări bugetare mai stricte încercând să înfăptuiască un imens plan pentru salvarea euro în următoarele 3 săptămâni, potrivit Bloomberg.

Moneda şi acţiunile au crescut în anticipaţia întâlnirii celor doi lideri în Berlin pentru schiţarea unui caiet de reguli pentru disciplină bugetară, negociat în cadrul summit-ului UE din decembrie, menit să creeze un "compact fiscal" pentru statele zonei euro. De asemenea, cei doi lideri vor mai discuta o taxă pe tranzacţiile financiare, precum şi summit-ul din 30 ianuarie, ce se va concentra pe stimularea creşterii economice.

Pentru a rezolva criza este nevoie de mai mult decât generozitatea germană, prin programele de ajutorare prezente, a declarat economistul şef european al Goldman Sachs, Huw Pill, adăugând: "Începând de astăzi, odată cu întâlnirea dintre Merkel şi Sarkozy, e important să începem în final să vedem ceva progres".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb