Miscellanea

23 aprilie 2018
Sursa foto: Twitter

O camionetă a rănit zece pietoni la Toronto

V.D.Miscellanea / 23 aprilie 2018

O camionetă a intrat între pietoni astăzi, la Toronto, şi a rănit cel puţin opt-zece persoane, a anunţat poliţia canadiană, într-un mesaj în reţeaua Twitter preluat de agenţiile de presă internaţionale. Ultimele informaţii preluate de Reuters arată că şoferul a fost reţinut.

Executarea la domiciliu a pedepselor a primit raport favorabil

Executarea la domiciliu a pedepselor a primit raport favorabil

V.D.Miscellanea / 23 aprilie 2018

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni raport favorabil, cu 13 voturi "pentru", nouă voturi "împotrivă" şi două abţineri, la proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor, astfel că, prin decizia judecătorului, condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, beneficiază de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.

Ducesa de Cambridge a născut

Ducesa de Cambridge a născut

V.D.Miscellanea / 23 aprilie 2018

Ducesa de Cambridge a născut, astăzi, la spitalul St Mary din Londra, un băiat, acesta fiind cel de-al treilea copil al ei şi al prinţului William al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Site-ul CNAIR blocat, din cauza unui atac cibernetic

Site-ul CNAIR blocat, din cauza unui atac cibernetic

V.D.Miscellanea / 23 aprilie 2018

Site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu poate fi accesat la ora transmiterii acestei ştiri, fiind ţinta unui atac cibernetic, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al...

Sursa foto: Facebook

Ministrul Transporturilor, blamat de protestatari

M.D.Miscellanea / 23 aprilie 2018

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a coborât, astăzi, în mijlocul celor peste 2000 de angajaţi ai CFR Marfă care protestează acuzând situaţia gravă în care se află compania spunându-le oamenilor că problemele lor trebuie soluţionate "în...

Piaţa neagră creşte din nou

Piaţa neagră creşte din nou

M.D.Miscellanea / 23 aprilie 2018

Conform comunicatului de presă remis către Redacţie, piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în martie la 17,2% din totalul consumului (cu 1,6% mai mult decât în ianuarie 2018). În primele trei luni ale anului, media comerţului ilicit este de 16,4%,...

Debitul Dunării va scădea în următoarea săptămână

Debitul Dunării va scădea în următoarea săptămână

D.I.Miscellanea / 22 aprilie 2018

Debitul Dunării la intrarea în ţară pe secţiunea Baziaş va fi în scădere în următoarea săptămână, până la valoarea de 8.400 metri cubi pe secundă (mc/s), dar se va situa în continuare peste media multianuală a lunii aprilie stabilită la 7.900...

Sursa foto: Twitter

Incendiu pe şase hectare de pădure din Bacău

D.I.Miscellanea / 22 aprilie 2018

Peste 175 de pompieri, pădurari şi voluntari intervin, astăzi, în localitatea Asău, judeţul Bacău, pentru stingerea unui incendiu de litieră care se manifestă pe şase hectare cu degajări de fum, informează News.ro.

Sursa foto: Twitter

Peste 650 de persoane depistate în S.I.S.

D.I.Miscellanea / 22 aprilie 2018

Peste 650 de persoane care erau semnalate în Sistemul Informatic Schengen (S.I.S.) au fost depistate în ultima săptămână de către poliţiştii români în parteneriat cu cei din statele membre Schengen, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române,...

Poliţiştii au depistat 138 de persoane dispărute

Poliţiştii au depistat 138 de persoane dispărute

D.I.Miscellanea / 21 aprilie 2018

Poliţiştii au depistat, în această săptămână, 138 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 87 de minori, precum şi 94 de persoane urmărite în temeiul legii, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române, dat astăzi publicităţii.

"Nu am primit Decizia Consiliului Concurenţei"

ANRE:"Nu am primit Decizia Consiliului Concurenţei"

M.D.Miscellanea / 20 aprilie 2018

Prin prezentul comunicat de presă, ANRE doreşte să facă o serie de precizări, având în vedere declaraţiile din spaţiul public referitoare la investigaţia pe care Consiliul Concurenţei a derulat-o şi care priveşte încălcări ale legislaţiei în...

Sursa foto: Twitter

Sanitas se declară solidară cu protestul biochimiştilor

D.I.Miscellanea / 20 aprilie 2018

Federaţia Sanitas din ţara noastră susţine revendicările biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor din sistemul sanitar, fiind solidară cu acţiunea de pichetare pe care aceştia au organizat-o în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale,...

România are importuri de energie scăzute

România are importuri de energie scăzute

M.D.Miscellanea / 20 aprilie 2018

Estonia, Danemarca şi România sunt statele din Uniunea Europeană cu cea mai scăzută dependenţă faţă de importurile de energie, potrivit datelor aferente anului 2016 publicate, astăzi, de biroul european de statistică Eurostat.

ANAF aplică sancţiuni de 1,6 milioane lei

ANAF aplică sancţiuni de 1,6 milioane lei

M.D.Miscellanea / 20 aprilie 2018

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au continuat acţiunile de control desfăşurate la nivel naţional pentru a creşte gradul de fiscalizare a încasărilor şi au aplicat...

SUA inspectează 220 de motoare de avione

SUA inspectează 220 de motoare de avione

M.D.Miscellanea / 20 aprilie 2018

În urma exploziei motorului în timpul zborului de marţi al companiei Southwest Aiirlines, Administraţia Federală pentru Aviaţie a Statelor Unite va ordona verificarea a cel puţin 220 de motoare de avioane, relatează Reutres.

Sursa foto: Facebook

CGMB va investi în 50 de cişmele

D.I.Miscellanea / 19 aprilie 2018

Primăria Capitalei va investi peste un milion de lei pentru montarea a 50 de cişmele noi în Bucureşti, în locurile cele mai circulate de pietoni, precum Gara de Nord, zona centrală, Aeroport Băneasa, precum şi în apropierea spitalelor, potrivit...

PMB majorează norma de hrană în spitale

PMB majorează norma de hrană în spitale

D.I.Miscellanea / 19 aprilie 2018

Primăria Capitalei a majorat cu 50 la sută norma de hrană pentru cele 19 spitale din subordinea municipalităţii, printr-un proiect de hotărâre aprobat astăzi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), informează News.ro.

Scad tarifele pentru portarea numerelor de telefon

Scad tarifele pentru portarea numerelor de telefon

M.D.Miscellanea / 19 aprilie 2018

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat că a dezbătut şi adoptat împreună cu industria, în cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului Consultativ, decizia privind scăderea tarifelor percepute de...

Insolvenţele au urcat la nivel naţional cu 19%

Insolvenţele au urcat la nivel naţional cu 19%

D.I.Miscellanea / 19 aprilie 2018

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primul trimestru cu 19,31%, comparativ cu perioada similară din 2017, la 2.305, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al...

"Preţurile de transfer în România 2018"

STUDIU:"Preţurile de transfer în România 2018"

V.D.Miscellanea / 19 aprilie 2018

Compania de audit şi consultanţă fiscală PKF Finconta, lansează astăzi studiul "Preţurile de transfer în România" care are ca scop identificarea celor mai importante probleme legate de tema preţurilor de transfer, aşa cum sunt perceptute...

Sursa foto: Facebook

Grevă generală în sănătate

M.D.Miscellanea / 19 aprilie 2018

ACTUALIZARE 17:42 SANITAS: "Promisiunile neonorate ale guvernului scot sănătatea şi asistenţa socială în stradă. De data aceasta, organizat!"

"Nu am lansat oferta online"

CARREFOUR:"Nu am lansat oferta online"

M.D.Miscellanea / 19 aprilie 2018

Conform comunicatului de presă remis către Redacţie, în legătură cu mesajele online frauduloase apărute pe Facebook şi WhatsApp, în care este folosit numele companiei Carrefour, reprezentanţii doresc să sublinieze câteva aspecte importante.

Protest la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu

Protest la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu

V.D.Miscellanea / 19 aprilie 2018

Salariaţii Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu protestează, astăzi, în curtea unităţii, nemulţumiţi de scăderea veniturilor odată cu aplicarea noului regulament privind acordarea sporurilor. Conducerea spitalului afirmă că 40 la sută dintre...

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2386
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6624
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0478
Gram de aur (XAU)Gram de aur618.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo