Mişu Negriţoiu: "Am cerut falimentul Astra"

A.C.
Bănci-Asigurări / 26 august 2015

Mişu Negriţoiu: "Am cerut falimentul Astra"

Şeful ASF: "Au fost contactaţi peste 30 de investitori strategici"

Actualizare 15:08

Astra Asigurări întruneşte toate cele trei condiţii legale care definesc starea de insolvenţă, potrivit preşedintelui ASF Mişu Negriţoiu. Cele trei condiţii sunt: incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti; scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranţă şi imposibilitatea restabilirii situaţiei financiare a societăţii de asigurare-reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară.

Domnia sa a precizat că a cerut intrarea companiei în faliment şi a adăugat: "Consiliul ASF a decis închiderea procedurii de redresare, revocarea atribuţiilor de administrator special ale KPMG şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Astra. Fondul de Garantare are capacitatea şi resursele să acopere cererile de despăgubire din partea asiguraţilor, conform legii".

Conform şefului Autorităţii, au fost contactaţi peste 30 de investitori strategici iar cel puţin cinci au ajuns în ultima fază a diligenţelor.

Mişu Negriţoiu susţine că suma de 490 milioane lei, propusă pentru majorarea capitalului social al Astra Asigurări nu ar fi fost suficientă pentru refacerea indicatorilor de prudenţialitate şi pentru ieşirea din administrarea specială. Nivelul de capital necesar era de 1 miliard de lei.

Domnia sa a subliniat: "Ajunsesem la un acord cu acţionarii să-şi vândă la pachet deţinerile, dar în proces au fost extrem de lacomi. De aceea intenţia de majorare a eşuat. Catalogăm atitudinea acţionarilor ca necooperantă. Propunerea acţionarilor are o serie de probleme: este condiţionată, incertă, insuficientă şi contradictorie".

Potrivit acestuia, asiguraţii au posibilitatea să denunţe poliţele.

După declararea falimentului, dosarele de despăgubire se transferă la Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA) în termen de 30 de zile, conform preşedintelui ASF.

"Astra are 1,8 milioane de asiguraţi şi 2,5 milioane de poliţe. Valoarea rezervelor de despăgubire este de 650 milioane de lei. Impactul estimat al falimentului este de 700 milioane de lei iar Fondul de Garantare al Asiguraţilor are aproape 1 miliard de lei", potrivit lui Negriţoiu.

La 30 iunie, Astra înregistra o marjă de solvabilitate disponibilă negativă de circa 871 milioane lei, un coeficient de lichiditate de 0,03 şi un necesar de capital de aproximativ 968 milioane lei.

Ştefan Nanu, directorul Trezoriei, a fost numit de Ministerul Finanţelor în Consiliul de Administraţie al FGA, urmând să mai desemneze un membru.

Consiliul ASF a desemnat-o, săptămâna trecută, pe Carmen Daniela Radu, fost director general şi adjunct al Eureko Asigurări până anul trecut, ca preşedinte al CA al FGA, constituit în iulie.

Fondul a fost constituit pe 27 iulie, fiind administrat de un Consiliu de administraţie format din cinci membri, din care trei sunt desemnaţi de către ASF, inclusiv preşedintele, iar doi membri sunt numiţi de către Ministerul Finanţelor Publice, procedura fiind în curs de desfăşurare.

(A.A.)

-------------

Actualizare 13:00

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi decis ca Astra Asigurări să intre în faliment, potrivit unor surse citate de posturile TV. Şedinţa Consiliului ASF încă nu s-a încheiat iar biroul de presă al ASF nu a confirmat informaţia.

(A.C.)

---------------

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) decide astăzi ce se va întâmpla cu Astra Asigurări, după ce săptămâna trecută a expirat termenul până la care capitalul social al asigurătorului ar fi trebuit majorat cu 425 de milioane de lei, pentru a-şi putea continua activitatea.

ASF poate decide naţionalizarea Astra Asigurări, intrarea în faliment a asigurătorului sau preluarea de către o altă firmă.

Acţionarii majoritari ai Astra Asigurări, The Nova Group Investments şi Epsilon Estate Provider, controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, vor să aducă banii necesari în companie, respectiv suma de 425 milioane lei, în două etape, până în septembrie 2016, şi cer ASF revocarea administrării speciale.

"The Nova Group Investments România S.A şi Epsilon Estate Provider SRL, acţionarii majoritari ai ASTRA S.A consideră că, în contextul limitării activităţii ASTRA conform deciziei ASF nr.999 din dată de 26 mai 2015, era predictibilă închiderea fără succes a Etapei III a majorării de capital a ASTRA adresată investitorilor instituţionali", se arată într-un comunicat al The Nova Group Investments România.

Astfel, cei doi acţionari majoritari propun ca plan de redresare a companiei să contribuie cu 425 milioane lei la capitalul Astra, respectiv suma prevăzută ca necesar pentru majorarea de capital, proces eşuat săptămâna trecută, dar în două etape.

Prima tranşă, de 150 milioane lei, ar urma să fie plătită până la sfârşitul acestui an, iar restul de 275 milioane lei până la 30 septembrie 2016.

Totodată, acţionarii solicită sprijinul instituţional al Autorităţii de Supraveghere Financiară, prin revocarea administrării speciale, respectiv încetarea mandatului KPMG ca administrator special, preluarea AXA Life Insurance SA de către Astra, dar şi revocarea Deciziei ASF nr.999 din 26 mai 2015, prin care se limitează activitatea de subscriere de către Astra.

Niciun investitor nu a fost interesat să participe la majorarea de capital la Astra, astfel că administratorul special KPMG a transmis, în seara zilei de 19 august, că analizează împreună cu ASF posibilele variante de redresare a companiei, apreciind că nu va putea fi adoptat alt plan fără o suplimentare de capital.

Compania de asigurări se află în proces de redresare financiară din februarie 2014, având ca administrator special firma KPMG Advisory.

Acţionarii Astra Asigurări, companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, au aprobat în urmă cu două săptămâni suspendarea procedurii de majorare a capitalului social, ajunsă în cea de-a treia etapă, destinată investitorilor instituţionali. Astfel, acţionarii Astra au decis suspendarea procesului de majorare a capitalului până la suspendarea efectelor deciziei ASF 999 din 26 mai.

În raportul din 10 iulie prin care KPMG Advisory convoacă AGEA la Astra este prezentat răspunsul Autorităţii de Supraveghere Financiară la o adresă a societăţii privind solicitarea acţionarilor The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, controlate de Adamescu, de suspendare a implementării majorării capitalului social al Astra.

Totodată, ASF preciza la acel moment că, în urma analizării efectuate asupra elementelor reclamate de acţionarii celor două firme, respectiv "neconformitatea prospectului", "administrarea specială exercitată în mod necorespunzător", "lipsa oportunităţii participării la majorarea capitalului social a acţionarilor existenţi cât mai ales a potenţialilor investitori strategici", nu au fost identificate încălcări ale prevederilor Legii nr. 297/2004 şi ale reglementărilor emise, astfel încât în cazul în speţă nu sunt incidente prevederile art. 180 litera d din lege.

Astfel, potrivit legislaţiei incidente, derularea unei oferte de acţiuni se poate suspenda de către ASF, "dacă există indicii temeinice privind încălcarea prevederilor prezentei legi şi a reglementărilor emise" (art. 180 litera d din Legea nr. 297/2004 cu modificările şi completările ulterioare) şi nu la cererea acţionarilor emitentului.

Compania de asigurări a atras, după primele două etape ale majorării de capital doar 134.000 lei, din totalul de 425 milioane lei necesare. Din 6 august a început etapa destinată investitorilor instituţionali, care s-a încheiat la 19 august, ASF purtând discuţii în ultima perioadă cu mai multe fonduri de investiţii, în special din China.

Conform reprezentanţilor administratorului special, au avut loc negocieri cu o serie de investitori strategici interesaţi în procesul de majorare a capitalului social al Astra, iar rezultatele acestor negocieri urmau să fie cunoscute la încheierea operaţiunii de majorare a capitalului.

În octombrie 2014, Astra şi-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, în cadrul primei etape, la 257,8 milioane de lei, în urma derulării unei oferte de vânzarea de acţiuni noi către acţionarii existenţi.

După încheierea operaţiunii, capitalul social al asigurătorului a atins 257,8 milioane de lei, deţinut de The Nova Group Investments România SA - 72,75% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,23% din capitalul social.

The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, aflat în arest la domiciliu.

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, a declarat recent că discuţiile pentru preluarea Astra sunt destul de avansate, existând şanse "bune" în această vară să fie rezolvată problema sau ca firma să intre într-un nou plan de redresare cu un investitor strategic, însă că depinde de acţionari, dacă vor "s-o mărite", cu "pretenţii mari la zestre".

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. va decide ce de intampla cu ASF atunci cand face marire de Capital la o Firma de asigirari avand risc sistemic. Va da timpul inapoi in CV domnul Misu asemeni domnului Florin pentru a bulversa membrii camerei de Audit financiar;-)

    au dat si intern la astra ca vor declansa procedura...

    1. Ai haup Mr Ponta is at list amiust:-)

    Misule, [...] de scursura cu chip de om! Crapati-as pipota in tine dupa chinuri groaznice tie si intregii tale sleahte asf-iste si [...] care v-au numit in grijania voastra de lepre economice, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!!

    1. Da, ma-ti e cu cratima. P.S. Sa-ti moara toti dragi in fata ta, scursura, si tu sa mori dupa!![...] cu fierul incins!!

      Crapati-ar...

    In ultimii 10 ani a devenit un instrument de jaf deosebit de eficient in mina mafiei statale. In poveste se vorbeste si de o sinucidere.

    Jaful a fost supravegheat de la cel mai inalt nivel de conducere a tarii. 

    1. Deoarece auditorul nu a putut emite o opinie, raportul anual nu a foszt aprobat in AGA so cel mai intelept lucru domnul Ahmed Hassan a precizat ca acest raport poate arata siferente majore in sistem IFRS. In Germania sunt 6000,de contracte in aer si pandantul ASF, adica BAFIN inca isi freaca ochii de uimire. Declaratiile domnului Frank Löffler arata un comportament iresponsabil al centralei din Romania.Probabil in acest Moment domnu Negritoiu scrie demisia:-)

    CAND ITI PUNEAI PERUCI PE LA SCOICA LAND ERAM ACOLO, CAND AVEAI 30 DE GARZI DE CORP SA-TI FACA TUNEL SA INTRI IN UNIREA(PRIN SPATE) ERAM ACOLO, CAND SERVEAI MESE PE LA BON TON IN HERASTRAU ERAM ACOLO, CAND AI FACUT "INTELEGEREA" ERAM ACOLO. MAI DA-TE INCOLO ZI CINE SUNT DANE ?

    1. Dupa ce am citit prospectul firmei Astra am CONVINGEREA asupra faptului ca domnul Adamescu e un administrator bun si ASF nu are cum sa bage firma in insolventa decat in cazul in care raportul financiar intocmit in IFRS ar ajunge la aceeasi concluzie cu cel in RAS. In acest caz insa DELOITTE ROMANIA si KPMG ROMANIA ar trebui sa caute un sediu in afara UE :-)

      shpilu' e urmatoriu': lasa astra 2-3 luni sa crape si apoi tzushti apare cineva care sa ia ce-a mai ramas bun ...pe 3 lei. misu rules

      Draga Birhil Vestea,

      Vestea mata de mic ca esti prost rau, dar vecinu' de la 3 (tactu' biologic, ma rog..unul dintre cei de pe lista posibililor) a insistat sa faci si tu 10 clase.  

      Mai cotzofana - tu o ror dai p'asta cu IFRS-ul, dar se vede din Togo cat esti de prost! Vezi fraiere ca e publicat de Astra si IFRS-ul si, peste doi trei ani, cand termina mata sa ti-l citeasca (pe silabe) - meri in pu lamea - la scoala si baga adunari si scaderi 

    Citesc si articolul acesta si altele pe tema Astra si nu ma opresc din mirare sa vad atata scenarita; sincer o pun pe seama tehnicilor de aruncat praf in ochi, de trimis cititorul pe piste false.

    In concret: avem pe masa discutiei falimentul Astra; fireste, o tema grava si o lectie de capitalism. Astra a fost condusa de Adamescu si a fost condusa prost. Performanta unei firme de asigurari nu sta doar in cota de piata; de fapt, o crestere a cotei de piata este chiar elementul ce in mod uzual atrage atentia supraveghetorilor. Asta tocmai pentru ca performanta presupune o crestere sanatoasa, mai exact o crestere a cotei de piata in tandem cu profitabilitatea firmei si soliditatea capitalizarii acesteia. In cazul Astra cresterea cotei a fost facuta pentru ca din banii colectati astazi se plateau daunele pe politele de anul trecut, iar acest cerc vicios s-a tor accentuat; tipic unei scheme ponzi.  

    Cazul de fata este tipic pentru intalnirea unui individ lipsit de etica (Adamescu) cu un sistem de supraveghere corupt sau poate doar foarte slab (CSA, d-na Toncescu - mare presedinte la Carpatica acum! urmat de ASF). Consider ca orice alta tema aruncata in joc reprezinta fie o fumigena menita sa inlature atentia de la hotia facuta de Adamescu (si nu ma refer doar la banii luati din Astra pentru firma Medien si ajunsi cine stie in buzunarele cui; ci si la afacerea gandita de el la Astra, afacere ce nu era asigurare ci jecmanirea clientului de azi pentru plata celui de ieri in speranta ca mai reuseste si anul ce vine sa faca acelasi lucru, dar cu mai multi clienti pentru ca gaura tot crestea), fie o tema menita sa serveasca interese obscure ale unor indivizi legati mai mult sau mai putin de piata de asigurari (e.g. Piperea, Muntean etc - personaje ce nu s-ar fi ferit niciodata sa-l slujeasca pe Adamescu, dar acum sunt mari eroi ai pietei).

    In incheiere, chiar daca combinatia fatala de lipsa de etica in business si supraveghetor corupt/slab a existat, ASF-ul de astazi merita felicitat ca face curatenie, cu atat mai mult cu cat nu este vorba de un caz singular, ci se poate vedea clar o noua abordare atat timp cat in plus de Astra au actionat si la Carpatica (plan de redresare) si, de curand, si la Euroins - companie careia ASF nu i-a aprobat planul de masuri pentru lipsa de capital constatata de ASF prin exercitiul BSR, de peste 150 milioane EURO (o hotie bulgareasca, de aceasta data). Da, e foarte posibil ca preturile asigurarilor sa cresca, dar este cert faptul ca asiguratii vor primii servicii de claitate si nu surogate si minciuni cum iti putea spune de ani de zile orice taximetrist ca e cazul la Euroins, Carpatica, Astra si, mai nou, la Citi Insurance (probabil urmatoarea pe lista temelor de ingrijorare pentru ASF). 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro