Mişu Negriţoiu vrea o nouă lege a pieţei de capital

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 septembrie 2014

"Amendamentele conduc la schimbarea completă a legii şi nu mai seamănă nimic cu nimic, trebuie să facem o nouă lege", potrivit lui Mişu Negriţoiu.

"Amendamentele conduc la schimbarea completă a legii şi nu mai seamănă nimic cu nimic, trebuie să facem o nouă lege", potrivit lui Mişu Negriţoiu.

  • document ataşat Impactul financiar al restructurării ASF
    apasă aici pentru a descărca.

    Voluntarii care au renunţat la post au luat în medie 22.600 de euro

    Salariul preşedintelui ASF - 8.000 de euro

    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Mişu Negriţoiu consideră că trebuie făcută o nouă lege a pieţei de capital, în condiţiile în care, anul trecut, ASF a lucrat la o serie de amendamente la Ordonanţa de Urgenţă 32/2012, depuse la Parlament, în decembrie 2013.

    Acelea nu mai sunt bune, însă, în opinia domnului Negriţoiu: "Amendamentele conduc la schimbarea completă a legii şi nu mai seamănă nimic cu nimic, trebuie să facem o nouă lege".

    Principalele modificări la OUG 32, propuse anul trecut, erau reducerea cvorumurilor pentru Adunările Generale Extraordinare ale SIF-urilor, în conformitate cu legea societăţilor comerciale, creşterea pragului limită de deţinere la operatorii de piaţă - Bursa de Valori Bucureşti şi Sibex - la 20%, înfiinţarea Contrapărţii Centrale, instituţie cerută la nivel european pentru decontarea derivatelor.

    Autoritatea vrea să economisească 70 de milioane de lei, în doi ani, din scăderile salariale

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pare o instituţie de pe altă planetă.

    După ce a devenit celebră pentru salariile gigantice şi angajările pe criterii politice, metoda de restructurare găsită sub conducerea noului preşedinte Mişu Negriţoiu a fost acordarea unor compensaţii echivalente cu 12 salarii pentru plecările voluntare.

    Astfel, pentru cei 91 de angajaţi care părăsesc instituţia, Autoritatea a scos din conturi 13,29 milioane de lei, plătind suma netă de 9,26 milioane de lei, adică, în medie, 22.600 de euro/ salariat.

    În plus, alţi 7 angajaţi de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor vor pleca pentru 606.782 lei.

    La începutul anului, între angajaţii instituţiei, se numărau mai multe rude de politicieni, precum Laura Elena Chiţoiu, soţia ministrului demisionar al Finanţelor Daniel Chiţoiu, Aura Gabriela Socol, soţia lui Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta, Iuliana Luiza Scutaru, soţia lui George Scutaru, liderul grupului parlamentar al PNL, Remus Cătălin Câmpeanu, fiul fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, dar şi fiica lui Gabriel Oprea, Silvia Ciornei, actualul preşedinte de la FNGCIMM.

    Pe lângă aceştia, 53 de angajaţi ai instituţiei erau rude între ei, însă 13 au ales să plece voluntar, potrivit lui Mişu Negriţoiu.

    ASF şi-a propus să scadă cheltuielile salariale cu circa 70 milioane de lei, în 2014 şi 2015. Pe lângă renunţările voluntare, Autoritatea a anunţat că 114 posturi vor fi desfiinţate, ca urmare a adoptării unei noi organigrame.

    Astfel, cei care rămân fără post, vor trebui să dea concurs pentru alte poziţii, dacă doresc să rămână în instituţie. Însă, ASF ar putea să nu mai fie "pomul lăudat", întrucât Mişu Negriţoiu a anunţat că salariile vor scădea considerabil.

    Deocamdată, în cadrul instituţiei, a fost stabilită o nouă grilă de salarizare, pentru posturile de conducere.

    Mişu Negriţoiu şi-a anunţat, în sfârşit, salariul pe care îl încasează pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF): 35.000 de lei net (aproximativ 8.000 de euro), lunar, după ce, câteva luni, l-a ţinut la secret, pe fondul scandalurilor legate de remuneraţiile "de lux" din instituţie.

    Domnia sa a precizat că a dorit să poată anunţa, odată cu diminuarea salariului său faţă de cel al fostului preşedinte Dan Radu Ruşanu (14.000 de euro), şi alte reduceri salariale şi reorganizarea Autorităţii.

    Primvicepreşedintele va avea un salariu net între 30.000 şi 35.000 de lei, directorul general şi vicepreşedinţii vor fi remuneraţi între 25.000 şi 30.000 de lei, directorii, între 15.000 şi 25.000 de lei, iar şefii de serviciu, între 10.000 şi 15.000 de lei.

    În 2015, cheltuielile anuale de personal au fost estimate la 86,25 milioane de lei, de la 118,25 milioane de lei în acest an. Conform bugetului, ASF va realiza o economie 35,88 milioane de lei, în special prin reducerea cheltuielilor cu salariile membrilor Consiliului (vezi tabel).

    Mişu Negriţoiu a precizat că, până acum, nu au fost acordate prime pentru evaluarea anuală şi pe proiecte speciale, aprobate recent de conducerea companiei.

    Aceste prime sunt limitate la nivelul unui salariu, potrivit domniei sale, care se aşteaptă să fie acordate în jur de cinci prime pentru proiecte speciale, anual.

    Noua Organigramă ASF, care este diferită faţă de cea anunţată la finalul lunii mai, prevede limitarea numărului de posturi la 495 (de la 609), şi reduce numărul nivelurilor ierarhice executive la trei - respectiv preşedinte/primvicepreşedinte, director, şef serviciu, de la cinci niveluri ierarhice anterior, prin desfiinţarea poziţiilor de şef de departament şi director adjunct.

    Consiliul ASF a redus, astfel, numărul direcţiilor cu 48% (de la 25 la 13) şi a înjumătăţit numărul serviciilor (o reducere cu 48%, de la 102 la 53). Drept urmare, poziţiile de conducere din cadrul ASF s-au redus cu peste 56% (de la 161 la 70), numărul consilierilor a fost redus cu 70% (de la 33 la 10), potrivit ASF.

    Angajaţii rămaşi fără post vor putea da concurs să îşi schimbe poziţia, în perioada septembrie-noiembrie 2014. Ulterior, pentru posturile rămase vacante, va fi organizat un nou concurs cu participare internă şi externă.

    53 de angajaţi cu rude în Autoritate

    Îmbrăcat regulamentar, conform Codului vestimentar al Autorităţii, Mişu Negriţoiu a spus că instituţia a adoptat şi un Cod de etică şi că i-ar fi plăcut ca acesta să apară în presă.

    "Codul de etică şi integritate ar fi fost bine să fi ajuns în presă în integralitatea lui. Probabil nu a fost destul de sexy, aşa că a ajuns în presă numai Codul vestimentar, care a părut mai exotic", a spus Mişu Negriţoiu. Codul de etică reglementează conflictele de interese, informaţiile clasificate, informaţiile privilegiate, interesul personal, regimul cadourilor. Potrivit preşedintelui ASF, reglementările Codului sunt cu mult sub cele prevăzute de lege.

    "Cineva care reglementează piaţa nu poate să facă investiţii, trebuie să aibă restricţii, în funcţie de postul său", a mai spus Mişu Negriţoiu.

    În afară de salariile enorme, ASF a mai scandalizat opinia publică prin faptul că printre angajaţi se regăseau rude ale unor politicieni şi demnitari de stat.

    Totuşi, Mişu Negriţoiu a spus că relaţiile de rudenie în cadrul ASF nu reprezintă un fenomen aşa de răspândit. Potrivit domniei sale, rude de gradul I şi II erau 53 de angajaţi în interiorul instituţiei, dintre care 13 au optat pentru programul de plecări voluntare. "Codul de conduită interzice relaţiile de rudenie în cadrul insituţiei şi include declaraţiile de rudenie cu membrii Parlamentului, care supraveghează ASF. Situaţia se va remedia pe parcurs", a mai spus preşedintele ASF.

    Negriţoiu: "Este posibil să avem litigii de muncă"

    Mişu Negriţoiu a explicat că ASF a apelat la societatea de avocatură "Ţuca Zbârcea & Asociaţii", să o consilieze pe probleme de legislaţia muncii, întrucât departamentul juridic era supus restructurării.

    "Un proces de restructurare trebuie făcut cu respectarea legislaţiei muncii", a spus Mişu Negriţoiu, adăugând: "În acest proces, am apelat la o companie pentru consultanţă juridică, cu atât mai mult cu cât departamentul juridic este supus procesului de restructurare.

    Pe partea de litigii de muncă, nu avem o experienţă prea bună. În anumite dosare, departamentul juridic nu s-a apărat prea bine. În acest proces de restructurare, este posibil să avem litigii".

    Pe parcursul reorganizării, ASF a apelat la mai mulţi consultanţi externi, respectiv Banca Mondială, PwC, HAY Group, Deloitte&Touch şi "Ţuca Zbârcea".

    "Aceşti consultanţi au costat în total 606.154 lei. Efortul financiar a fost marginal faţă de efectul pe care l-a generat", a spus Mişu Negriţoiu.

    Mişu Negriţoiu: "Am făcut demersurile la Parlament pentru demiterea vicepreşedintelui urmărit penal"

    Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, a declarat, ieri, că a făcut, la Parlament, demersurile necesare pentru eliberarea din funcţie a lui Corneliu Moldoveanu, vicepreşedintele pentru asigurări, care este urmărit penal, pentru trafic de influenţă.

    Preşedintele ASF: "Suntem pregătiţi pentru o situaţie de criză la Astra"

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are soluţii să acopere o situaţie de criză la "Astra Asigurări", aflată în administrare specială.

    Compania de asigurări a anunţat recent că începe prima etapă a majorării capitalului social cu 70 de milioane de lei, care va fi urmată de o a doua etapă, în sumă de 490 milioane de lei, adresată investitorilor.

    Administratorul special al "Astra", KPMG Advisory, a anunţat, recent, că discută cu un număr de potenţiali investitori strategici şi preconizează atragerea unui partener solid în acţionariatul asigurătorului.

    Mişu Negriţoiu a spus, ieri, că există investitori strategici care doresc să preia "Astra", însă un angajament ferm poate fi luat numai după deschiderea bazei de date.

    În cazul unui eşec al majorării capitalului "Astra", Fondul de Garantare are suficiente resurse, a precizat Mişu Negriţoiu: "Avem soluţii să acoperim o situaţie de criză la Astra".

    Domnia sa a precizat că toleranţa pe care o manifestă faţă de companiile de asigurări vine din planurile de redresare.

    "Pentru sistem, este mult mai important ca aceste societăţi să rămână în activitate decât să dispară", a declarat domnia sa.

    Mişu Negriţoiu a adăugat că, în cazul "Carpatica Asig", planul de redresare prezentat de companie nu era cel aşteptat de Autoritate. "Le-am cerut să îl refacă şi îl vom avea săptămâna viitoare", a spus Mişu Negriţoiu, care se aşteaptă la o redresare a companiei până la finalul lui 2015.

    Opinia Cititorului ( 6 )

    1. Da, ne trebuie o lege noua ca nu o aplicam pe cea veche !

      Trebuie o lege noua ca sa nu te mai poti angaja la ASF daca nu ai o ruda acolo ! 

      1. Da si in plus sa te poti transfera la entitatile supravegheate (de exemplu la SIF-uri)!!

      ASF a aplicat legea la Harinvest ? A furat banii oamenilor in 13-15 noiembrie anul trecut si dupa aia s-a inhaitat cu administratorii si si-au batut joc de clientii nevinovati!!! Pentru ce trebuie o noua lege ? Ca paia veche ati tot incalcat-o ! Ati ras de toti cei care au pierdut prin SSIF-uri ! Nu va creditam d-le Negrițoiu ca vreti sa faceti treaba buna ! Nu prezentati INCREDERE!

      Misule, inainte de o noua lege ne trebuie o noua clasa politica si oameni potriviti in toate functiile guvernamentale. Avem specialisti si oameni de bun simt si cinstiti dar lucreaza pentru altii, in afara, intrucat la noi nu au loc de incultii cu diplome la facultati obscure din clanurile politice! De curatenie avem nevoie in primul rand si de ierarhizare corecta a valorilor (alea putine care au mai ramas in tara sa va suporte mizeria, incompetent si hotia)!!!

      Prin restructurare intelegi plecare benevola? Asta-i tot ce poti? Restructurare inseamna o noua organigrama bazata pe acoperirea nevoilor pietelor (nu a clientele politice) si apoi incadrarea pe functii pe baza pregatirii si nu a relatiei politice. Stabilesti nevoia/functia si pui omul potrivit pe ea si nu iei omul (pila) si ii cauti functia bine platita pe care sa doarma ca de-asta se duce tara de rapa - dorm prea multi pe salarii mari si muncesc prea putini pe salarii mici. In plus, de ce sunt necesari atatia vicepresedinti, director general, primvice etc.? Ai nevoie de atatea proptele/ajutoare in actul de conducere? Nu iti poti plimba mapa singur? La 8000 Euro net pe luna ar trebui sa faci fata. Nu aveti rezultate dar in schimb aveti costume (din pacate goale). Poate le umpleti pana la urma si cu ceva specialisti ca pietele sufera de atata nesupraveghere.

      singura lege ce ne dezvolta piata e cea a talionului. orice teapa sa se incheie cu recuperarea integrala a prejudiciului si excluderea pe viata a teparului din lumea financiara. simplu.

    Comanda carte
    rpia.ro
    danescu.ro
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    11 Oct. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9752
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
    Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    citiesoftomorrow.ro
    energyexpo.ro
    cnipmmr.ro
    rommedica.ro
    hipo.ro
    prow.ro
    aiiro.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb