MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat au lansat cea de-a 20-a ediţie a programului Spaţii Verzi, una dintre iniţiativele de responsabilitate socială cu cea mai lungă tradiţie ale companiei, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Programul se adresează organizaţiilor neguvernamentale, care sunt invitate să depună propuneri de proiecte în domeniul protecţiei mediului, a relatat comunicatul. Pentru ediţia amintită, MOL România oferă fonduri totale de 850.000 de lei destinate proiectelor din cele două componente ale programului: Arii Naturale Protejate şi Permacultură în Zone Urbane, a informat sursa menţionată.
„Grupul MOL face investiţii semnificative în cercetare şi dezvoltare, cu scopul de a-şi reduce amprenta de mediu şi de a crea soluţii de mobilitate orientate spre viitor, mai prietenoase cu natura. În plus faţă de acest demers de business, de două decenii investim în programul Spaţii Verzi, prin care ne propunem să aducem tinerii mai aproape de natură. Am văzut de-a lungul timpului cum ideile bune, susţinute corect, pot transforma locuri nefolosite în spaţii vii, care aduc oamenii împreună şi suntem onoraţi să continuăm să investim în idei şi proiecte care ne arată că schimbarea reală se face prin perseverenţă, implicare şi colaborare”, a declarat Gabor Mozga, CEO & Country Chairman al MOL România, în comunicat.
Organizaţiile neguvernamentale interesate să obţină finanţare pentru iniţiativele lor de mediu sunt invitate să participe la cea de-a 20-a ediţie a programului Spaţii Verzi şi să depună cereri de finanţare pentru proiectele care se încadrează în oricare dintre cele două componente ale programului. Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 26 februarie 2026, iar fiecare proiect poate beneficia de maximum 40.000 de lei. Propunerile vor fi evaluate de un juriu format din specialişti cu experienţă în domeniul protecţiei mediului, iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate până la sfârşitul lunii martie 2026, a transmis sursa citată.
Componenta de Permacultură în Zone Urbane sprijină iniţiative practice de permacultură în mediul urban, având ca obiectiv crearea şi dezvoltarea de spaţii verzi sustenabile, cu implicarea activă a comunităţilor locale, a informat comunicatul.
În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt eligibile proiectele care vizează promovarea ariilor protejate din România şi o mai bună înţelegere a rolului şi valorii acestora în rândul comunităţilor locale, prin implicarea organizaţiilor neguvernamentale, a şcolilor şi a locuitorilor, conform comunicatului de presă.
„De peste 21 de ani, Fundaţia pentru Parteneriat implementează, împreună cu MOL România, programul de finanţare Spaţii Verzi, printr-un parteneriat construit pe încredere, continuitate şi responsabilitate faţă de mediu. De-a lungul timpului, programul a susţinut sute de iniţiative locale care au contribuit la protejarea naturii şi la dezvoltarea unor comunităţi mai reziliente. Lansarea acestei noi ediţii este, pentru noi, nu doar o continuare, ci o reafirmare a dorinţei de a sprijini iniţiative vii, idei curajoase şi oameni care îşi asumă rolul de a construi, pas cu pas, un viitor mai echilibrat”, a declarat Laszlo Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat, în comunicat.












































Opinia Cititorului