OFICIAL AMERICAN:  Obama ar putea anunţa încheierea programului de supraveghere al NSA

F.A.
Internaţional / 17 ianuarie 2014

Preşedintele american Barack Obama va anunţa, astăzi, sfârşitul programului de supraveghere ce constă în colectarea de metadate telefonice, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei sale, potrivit AFP.

În alocuţiunea sa, prevăzută pentru ora 11.00 (18.00 ora României), Obama "va spune că dă ordinul unei tranziţii care să pună capăt programului de colectare a metadatelor telefonice aşa cum există el în forma actuală" şi va conduce la un sistem în care statul nu va mai deţine aceste enorme cantităţi de informaţii, a precizat acest oficial, sub acoperirea anonimatului.

Programul respectiv decurge din articolul 215 al Patriot Act, un vast ansamblu de legi de securitate, votat după atentele din 11 septembrie.

Potrivit acestui text, operatorii de telefonie americani furnizează NSA metadate din apelurile telefonice efectuate în Statele Unite. Aceste metadate sunt comparabile cu ce se găseşte pe o factură de telefon: număr apelat, durata apelului, ora. Dar ele nu includ nici numele abonatului, nici înregistrarea conversaţiilor.

NSA susţine că această bază de date este indispensabilă pentru reperarea eventualilor complici ai suspecţilor de terorism pe teritoriul american.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb