Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

OLIVIER BLANCHARD, FOST ECONOMIST-ŞEF AL FMI:"BCE nu poate lupta singură împotriva unei recesiuni"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

"BCE nu poate lupta singură împotriva unei recesiuni"

Banca Centrală Europeană (BCE) va avea dificultăţi în a contracara viitoarea recesiune de una singură, a atras atenţia Olivier Blanchard, fostul economist-şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), într-un interviu acordat CNBC pe marginea forumului anual al BCE din Sintra, Portugalia.

Deşi Blanchard l-a lăudat pe Mario Draghi, preşedintele BCE al cărui mandat se încheie pe 31 octombrie, pentru eforturile sale de a susţine zona euro după criza financiară globală, prin coborârea dobânzilor în teritoriul negativ, respectiv achiziţiile de active şi creditele bancare pe termen lung, acesta a susţinut că măsurile introduse de Draghi au lăsat decidenţilor un spaţiu de manevră limitat pentru a răspunde la viitoarele şocuri economice.

Astfel, în contextul tot mai presant al decelerării economiilor europene şi apariţiei posibilităţii de intrare în recesiune, în special a motorului economic german, întrebarea fundamentală pentru factorii de decizie este ce mai poate face Banca Centrală Europeană pentru a stimula economia când dobânzile sunt deja la zero?!? Ce efect mai poate avea politica monetară asupra creşterii economice când efectele programului de achiziţii de active (QE) şi cele ale programelor TLTRO s-au dovedit a fi slabe asupra stimulării inflaţiei?

Amintim că după ultima şedinţă de politică monetară, BCE a anunţat că va menţine dobânzile scăzute şi după 31 octombrie, până cel puţin la mijlocul lui 2020, pe fondul anunţului Eurostat că în luna mai 2019 inflaţia în zona euro a coborât la 1,2% (cel mai scăzut nivel din ultimele dousprezece luni) de la un nivel de 1,7% înregistrat în aprilie 2019.

"În absenţa unei îmbunătăţiri (n.r. a perspectivei de ţintire a inflaţiei) vor fi necesare noi stimulente", a declarat Draghi, notând că BCE observă, pe termen scurt, o "moliciune persistentă" (eng. "lingering softness"), în special din cauza factorilor geopolitici şi a conflictelor comerciale ce au afectat exporturile şi industria producătoare. Draghi indică astfel scepticismul băncii centrale cu privire la posibilitatea redresării economiilor din zona euro, cel puţin "pe termen scurt".

Pe acest fond, Oliver Blanchard a subliniat că BCE va avea evident nevoie de ajutor în cazul unei crize economice: "Cu siguranţă nu există spaţiul de manevră necesar pentru a răspunde şi la o recesiune obişnuită. Politica fiscală trebuie să joace un rol mult mai activ şi în prezent nu este echipată pentru a face acest lucru".

În paralel totuşi, şi aparent contra-productiv, Uniunea Europeană îşi menţine presiunile asupra statelor membre pentru ca acestea să îşi reducă deficitele bugetare, deşi, după cum spune şi Blanchard, cheltuielile guvernamentale trebuie să joace un rol mai mare în stimularea economiei zonei euro în următorii ani, chiar dacă aceasta înseamnă deficite bugetare mai mari.

Astfel, deşi nevoia ca UE să-şi revizuiască regulile cu privire la deficitele bugetare pare urgentă în lipsa unui acord pentru un buget comun în zona euro, după cum sugerează fostul economist-şef al FMI într-un articol din 10 iunie publicat pe site-ul project-syndicate.org, disputa aprinsă dintre Comisia Europeană şi guvernul de la Roma nu pare să ofere speranţe pentru redesenarea Pactului Fiscal. Iar în lipsa unui semnal cu privire la demararea eforturilor de stimulare fiscală de la cancelaria din Berlin, BCE rămâne singurul jucător în care-şi pun bazele elitele conducătoare ale UE pentru stimularea economiei. Un ţap ispăşitor convenabil, de altfel.

La rândul său, Adam Tooze, profesor de istorie la Columbia University, subliniază că o noţiune inofensivă precum "output gap" (deviaţia PIB de la potenţial), "îngropată în inima procesului de elaborare a politicilor economice" poate avea efecte semnificative în constrângerea politicilor şi în conturarea realităţilor economice şi sociale.

Ideea din spatele deviaţiei PIB este că politicile fiscale şi monetare au nevoie de o referinţă, necesară pentru a determina starea unei economii asupra căreia acţionează o politică anume. Astfel, ca răspuns la o recesiune este adecvat un stimul fiscal, dimensiunea acestuia depinzând de severitatea crizei în care se află economia.

Asemenea, ca răspuns la o deviaţie pozitivă este adecvată o întărire a politicii monetare, întrebarea fiind cât de putenică. În realizarea unei astfel de judecăţi, evaluarea depinde de diferenţa între producţia economică curentă şi producţia potenţială, arată Tooze.

Totodată, în cadrul de reglementare al UE, deviaţia PIB serveşte drept bază pentru estimarea poziţiilor bugetare structurale ce definesc obiectivele fiscale ale fiecărui membru din zona euro. Ţările care se află sub potenţial beneficiază de mai mult spaţiu fiscal şi invers, iar potrivit Pactului Fiscal, operaţional din 2013, deficitele structurale trebuie reduse cu 0,5%/an.

"Dar cum este calculat potenţialul PIB? Nu numai că este ceva ipotetic, dar dacă noţiunea de potenţial este luată în serios, aceasta implică, de asemenea, presupuneri despre viitor.

În cadrul reglementărilor Comisiei Europene, PIB potenţial este definit drept rezultatul la care capitalul şi forţa de muncă sunt angajate la niveluri «non-inflaţioniste». Stabilitatea preţurilor este astfel transformată în parametrul de bază ce determină creşterea sustenabilă a producţiei", explică Adam Tooze, adăugând că un factor determinant pentru estimarea potenţialului este evoluţia istorică a gradului de ocupare a forţei de muncă şi a creşterii productivităţii, actualizată constant cu cele mai recente informaţii.

Recesiunea prelungită din zona euro a afectat negativ estimările Comisiei privind PIB-ul potenţial, mai spune Tooze, ceea ce a restrâns diferenţa între producţia reală şi estimările privind producţia potenţială, ce deveniseră mai generoase înainte de 2008, pe fondul perioadei de boom economic.

Acesta adaugă: "Din 2008 ne-am confruntat cu efectul invers. Cum aşteptările (n.r. privind PIB potenţial) s-au redus, cu un şomaj ridicat şi o creşterea economică slabă devenind norma, argumentul pentru adoptarea unor stimuli fiscali cu caracter corectiv a fost slăbit, iar spaţiul fiscal aparent s-a redus. (...) În cazul Italiei, în 2018, PIB-ul potenţial a fost revizuit negativ cu între 15% şi 20% faţă de nivelul de la începutul crizei, în 2008, ceea ce înseamnă că şi o creştere economică modestă era de ajuns să împingă Italia deasupra potenţialului limită în teritoriul unei deviaţii pozitive. Cu şomajul la 11%, economia italiană a fost declarată supraîncălzită".

Profesorul de la Columbia University acceptă de altfel că problemele Italiei nu se rezumă la deficitul bugetar, acesta notând atât indisciplina bugetară din 1980 şi 1990 ce a contribuit la datoria publică enormă, cât şi efectele globalizării asupra economiei italiene, puternic concentrată pe export, drept două dintre cauzele ce explică problemele Italiei.

"Dar este implauzibil să argumentezi că aceşti factori s-au intensificat atât de subit şi de dramatic încât să explice prăbuşirea creşterii după 2008", mai subliniază Tooze, atrăgând de asemenea atenţia asupra efectelor ale acestor restricţii pentru politicile economice naţionale, ce au contribuit la consolidarea partidelor naţionaliste şi anti-sistem din Europa ce fac promisiuni electorale nerealiste şi iresponsabile", spune Tooze.

În primăvara acestui an, FMI şi-a publicat evaluările privind economiile avansate, arătând o deviaţie negativă de la potenţial de 1% pentru Italia, spre deosebire de estimările Comisiei, ce tindeau spre zero.

Adam Tooze comentează: "Aceasta este o afirmaţie extraordinară. Potrivit propriilor date ale FMI, PIB-ul Italiei per cap de locuitor s-a contractat cu 8% din 2007 încoace. În acelaşi timp, economia Germaniei a crescut cu 12%, iar a Statelor Unite cu 10%. Totuşi, în termeni de ciclicitate, toate trei sunt judecate ca încadrându-se în întervalul de deviaţie de 1-1,4% de potenţial".

Tooze conchide afirmând că dacă estimările privind deviaţia PIB sunt acceptate drept adevărate, atunci atenţia factorilor de decizia trebuie să se îndrepte asupra faptului că potenţialul de creştere economică a Italiei s-a prăbuşit, suferind o criză structurală "excepţională", în acest caz prioritatea trebuind să fie stimularea investiţiilor. "Dacă cifra privind PIB-ul potenţial este greşită, atunci Italia evoluează sub trend, iar FMI ar trebui să ceară zonei euro orchestrarea unui program semnificativ de stimulare fiscală. De neconceput este producerea de date care să sugereze că poziţia fiscală adecvată pentru Italia şi Germania ar trebui să fie aproximativ similară. Asta înseamnă normalizarea unui dezastru al politicilor economice", subliniază Adam Tooze.

În orice caz, adoptarea unei politici fiscale expansioniste la nivelul Uniunii Europene este o decizie ce trebuie luată, într-adevăr, la nivel european, prin acord politic, însă eliminarea restricţiilor bazate pe date înşelătoare şi rezolvarea problemelor structurale cu care se confruntă economia italiană este o condiţie inerentă oricărui program european de redresare economică.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS