One United Properties raportează o cifră de afaceri consolidată de 1,2 miliarde de în primele nouă luni din 2025

A.B.
Piaţa de Capital / 12 noiembrie, 14:51

One United Properties raportează o cifră de afaceri consolidată de 1,2 miliarde de în primele nouă luni din 2025

One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2025 o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit brut de 426 de milioane de lei, cu 21% mai mare decât în 2024. Profitul net s-a ridicat la 353,2 milioane de lei, marcând o creştere de 18% comparativ cu perioada similară din anul anterior, potrivit unui raport al companiei.

„Primele nouă luni confirmă soliditatea pieţei rezidenţiale din Bucureşti şi cererea crescută pentru produsul ONE. Prioritatea noastră în 2025 a fost să menţinem avansul lucrărilor pe toate şantierele majore, ceea ce susţine recunoaşterea veniturilor şi consolidează marjele, în timp ce nivelul ridicat al pre-vânzărilor asigură încasări consistente şi vizibilitate asupra fluxurilor de numerar viitoare. Dinamica vânzărilor înregistrată în primele nouă luni, alături de poziţia noastră solidă de lichiditate, ne oferă o bază puternică pentru trimestrele următoare. La fel de important, măsurile de optimizare a costurilor implementate începând cu acest an continuă să îşi demonstreze impactul pozitiv asupra profitabilităţii. Având vizibilitate asupra vânzărilor contractate, o lichiditate solidă şi o execuţie disciplinată, estimăm să închidem anul în linie cu bugetul aprobat de acţionarii noştri”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

Veniturile din segmentul rezidenţial au ajuns la 975,7 milioane de lei în 9L 2025, în creştere cu 19% faţă de anul precedent, pe fondul vânzărilor solide şi al progresului constant al lucrărilor de construcţie. Venitul net din proprietăţi rezidenţiale a crescut cu 31%, până la 359,6 milioane de lei, ceea ce a dus la o marjă netă de 36,9%, peste ţinta de 35% stabilită de companie.

Veniturile din chirii, care includ segmentul comercial şi serviciile furnizate chiriaşilor, s-au majorat cu 6%, atingând 120,4 milioane de lei, în timp ce venitul net din chirii s-a menţinut stabil la 78,4 milioane de lei, reflectând rezilienţa portofoliului comercial. În primele nouă luni ale anului, compania a închiriat şi pre-închiriat 7.739 mp de spaţii de birouri şi retail şi a prelungit contracte de închiriere pentru 21.900 mp, confirmând atractivitatea portofoliului One United Properties.

„Portofoliul comercial continuă să aibă o evoluţie stabilă, fapt reflectat în creşterea chiriei nominale şi o activitate de închiriere constantă. Această performanţă susţine direcţia strategică prezentată în cadrul Capital Markets Day: o orientare mai pronunţată către dezvoltare, atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel de birouri, în locul deţinerii pe termen lung a activelor. Vânzarea anumitor clădiri finalizate ne va permite să eliberăm capital care poate fi reinvestit în proiecte noi, cu un potenţial de randament mai ridicat, menţinând în acelaşi timp un bilanţ sănătos. Următorul val de dezvoltări este deja în derulare, cu pre-vânzările deschise la One Academy Club, iar One City District şi One Park Lane sunt aşteptate să urmeze, marcând începutul unui nou ciclu de construcţie pentru Grup”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO şi co-fondator al companiei.

Cheltuielile administrative s-au redus cu 16%, la 45,5 milioane de lei, datorită programului de optimizare a costurilor implementat la nivelul Grupului. Astfel, rezultatul din activitatea de exploatare a crescut cu 22%, ajungând la 475,2 milioane de lei în primele nouă luni ale anului.

Indicatorul loan-to-value brut s-a situat la 31% la finalul perioadei analizate, confirmând o poziţie financiară solidă şi un grad redus de îndatorare în raport cu dezvoltatorii imobiliari similari din Europa. Datoria netă a fost de 837,2 milioane de lei, reprezentând 14% din totalul activelor, care au atins un nivel record de 6,1 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte livrările, în 9L 2025, One United Properties a finalizat 138 de unităţi la One Lake Club (Faza 2) şi 86 de unităţi la One Mamaia Nord 2. Proiectele One Herăstrău Vista, One Floreasca Towers şi One North Lofts urmează să fie finalizate până la sfârşitul anului. La 30 septembrie 2025, compania avea în construcţie 3.817 unităţi rezidenţiale, 22.000 mp de birouri şi 21.000 mp de spaţii comerciale, cu o valoare brută de dezvoltare (GDV) totală de peste 1,4 miliarde de euro.

Pe lângă acestea, Grupul deţinea sau avea pre-contracte de achiziţie pentru 467.500 mp de terenuri destinate dezvoltărilor viitoare, cu un potenţial de construcţie supraterană de peste 1,2 milioane mp. Pe aceste terenuri, compania estimează realizarea a aproximativ 9.650 de apartamente, spaţii pentru servicii comunitare şi 151.000 mp de clădiri comerciale destinate închirierii, cu o valoare brută de dezvoltare suplimentară estimată la 2,35 miliarde de euro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0846
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3948
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4972
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7681
Gram de aur (XAU)Gram de aur583.0926

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb