OPINIICum se mai descurcă "companiile antreprenoriale de succes"?

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 mai

Cum se mai descurcă "companiile antreprenoriale de succes"?

Fără îndoială, 2021 a fost anul plasamentelor private de succes. Cel puţin în prima parte a anului, când tot ce zbura se mânca pe nerăsuflate şi vedeam cotaţii urcând de câteva ori raportat la preţul de închidere din plasamentele private de acţiuni. Apoi lucrurile s-au mai aşezat, aprecierile au fost mai modeste după ce au apărut neconcordanţe între planurile din memorandumurile de la listare şi primele rezultate raportate (Air Claim e cazul celebru aici) şi am avut chiar şi companii care deschideau direct pe roşu în prima zi de listare (Allview e un astfel de caz).

Ce se întâmplă în aceste zile cu aceste companii antreprenoriale de succes? Primul lucru care sare în ochi este distanţa apreciabilă la care se tranzacţionează acestea raportat la maximele ultimelor 12 săptămâni. Al doilea este sugrumarea lichidităţii. Sună cunoscut, am mai văzut aşa ceva la un moment dat la BVB? Prin 2009-2010 cu rasdacele de succes în acel moment?

Să trecem în revistă câteva discrepanţe între cotaţiile maxime, de cele mai multe ori realizate imediat după listare, şi preţurile de acum.

Cel mai spectaculos caz e la Air Claim. De la 18,3 lei pe acţiune la 2,44 lei, după ce în şedinţa de luni 23 mai atinsese şi 1,82 lei, corespunzător unei corecţii de peste 90%. Mă rog, presupun că sunt puţini cei care au cumpărat la peste 18 lei păstrând acţiunile până în acest moment, dar amplitudinea scăderii ne cam lasă cu gurile căscate.

Allview, de la 25 lei preţ maxim a ajuns la 13 lei/acţiune, Agroland Business Systems de la 40 lei la 30 lei, MAM Bricolaj de la 12,3 lei la 3,99 lei, Safetech de la 19,7 la 12,2 lei, Vifrana de la 0,46 lei la 0,23 lei/acţiune, AROBS de la 1,34 la 0,92 lei/acţiune, Arctic Stream de la 37,8 la 20 lei, Simtel Team de la 35,8 la 23 lei pe acţiune, Go Cab de la 0,3 lei la 0,13 lei/acţiune, Agroserv Măriuţa de la 13,8 la 7,5 lei pe acţiune, Connection Consult de la 6,3 la 4,5 lei etc.

Unii dintre investitorii care au participat la plasamentele private şi au păstrat încă acţiunile menţin în unele cazuri ceva profit (mai ales pentru primele plasamente care au avut creşterile explozive după listare precum Safetech sau Agroland), dar cei care au cumpărat după venirea la BVB au luat în majoritatea cazurilor nişte pierderi importante. Nici deţinătorii de obligaţiuni din plasamente private nu au fost scutiţi de emoţii, vezi de pildă obligaţiunile Vivre Deco, ce au pierdut jumătate din valoare pe fondul unor rezultate foarte slabe raportate.

Morala? Plasamentul privat, ca şi oferta publică iniţială, reprezintă o excelentă ocazie de a vinde pielea ursului din pădure. Bine pregătite unele dintre ele (citeşte cu rezultatele cosmetizate), respectivele companii au venit pe un vârf al performanţelor care a fost greu de atins, mai ales că şi economia a început să sughiţe pe fondul turbulenţelor externe. Iar azi, cu dobânzi în creştere şi preţuri în energie la cer e greu de presupus că vom asista la un reviriment pe rezultatele corporative în următorul an.

În 2006-2007 entuziasmul investitorilor se lega de aderarea la UE, convergenţa preţurilor/salariilor, subevaluarea activelor (în special a celor imobiliare). În 2021 am avut dobânzi la minime istorice şi companii antreprenoriale tinere şi dinamice care urmau să eclipseze total dinozaurii anchilozaţi deja listaţi la BVB.

Alte versuri, cam aceeaşi linie melodică şi defazare faţă de realitate. Sunt curios de această dată, după ce trendul descendent se va consuma, cât va trebui să aşteptăm pentru a se atinge din nou maximele anului 2021? Pe cele din 2007 le-am atins după 14 ani.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. [...] la Arobs s-a dat o actiume gratuita deci de la 1.375 in plasament astazi este 1.9:))[,,,]

    nu s-a venit pe un maxim al performantelor ci pe un maxim al increderii, increderea naivului de roman de pe urma ca a gasit in sf o metoda sa faca multi bani repede si s-a napustit pe toate pp urile cu ce are, brokerii au adus fel de fel de marfa si a iesit ce a iesit, romanu a iesit dezumflat ca nici de data asta nu a gasit reteta, poate mai incearca ceva la cazino. E buna intrebarea cat mai asteptam sa prindem maximele, dar nu cred ca vorbim doar de bvb ne putem uita si la ce s a intamplat afara, vedeti snap ieri, sau indicii de la cat au cazut :)

    1. Investitorii de Crypto au venit si pe Aero, cei dornici de imbogatiri peste noapte!

    De adaugat si RAIKO, de la 4 lei la 1.4. Este un caz mai atipic, firma are profit in crestere an de an dar din cauza lipsei de comunicare increderea este zero. Sa faci profit in crestere doi ani la rand si sa nu spui ce faci cu banii, nu dividende, nu majorare de capital cu actiuni, iaca pretul se duce la vale.

    Ei vor sa fac majorare cu aport in numerar, la care o sa vina Tutankhamun, ca restul de investitori mai asteapta raspunsuri de la conducere, apoi mai vedem. 

    La MILK l-au adus repede pe Mișu Negrițoiu, a cumparat un SIF parca 5%, au mai facut si zgonot ca fac o majorare de capital dar profitul se lasa asteptat.

    Cate borcane de iaurt a vandut marele expert de la ING si de la ASF, sa auzim ? 

    1. Ce nu pricepe nici autorul articolului si nici dumneata este ca MILK a venit pe AeRO in total contrast cu aproape toate celelalte listari din 2021.

      In fine, multi vad ... putini pricep. 

      Ce nu pricepe nici autorul articolului si nici dumneata este ca MILK a venit pe AeRO in total contrast cu aproape toate celelalte listari din 2021.

      In fine, multi vad ... putini pricep. 

      desi ... vorbiti pe inteles, ea se cam duce in cap. Oricum, e altceva decat CLAIM

      Se duce in cap doar perceptia publica, nu fundamentele companiei. Acelasi public ridica in slavi SAFE, de exemplu, o companie cu o capitalizare de 13-14 mai mare decat cifra de afaceri din anul precedent, in conditiile in care aceasta este implicata in razboiul cibernetic, in timp ce MILK produce mancare (care acum se scumpeste din plin, dar tot va fi mancata, indiferent ca este pace ori razboi).

      Ceea ce nu pricepe lumea este ca produsele companiei din Baragan au cautare si vor continua sa aiba, pentru ca este foame de produse de calitate si, mai ales, pentru ca nimeni nu stie care sunt veniturile reale ale romanilor. Acei romani, care cumpara lactate scumpe, sunt aceasi care vor apela din nou (a cata oara?) la evaziune fiscala, asa cum se intampla mereu in vremuri de criza, deci piata nu are cum sa se restranga atat de mult precum pretind atoatestiutorii. 

      In ce priveste exporturile, trebuie sa fie orb sa nu vezi ca reducerea cantitatii de lapte produse in Europa va afecta marile concerne din domeniu, si ca scumpirile vor determina consumatorii europeni sa se indrepte catre produse noi, necunoscute (precum ofera compania romaneasca), in incercarea fireasca de a isi mentine standardul calitativ cu care erau obisnuiti. 

      In plus, vor veni multi bani din fonduri nerambursabile pentru biogaz, de exemplu, pentru irigatii dar si pentru viitoarea fabrica de kefir, pentru aceasta din urma fiind crescuta limita de la 2,5 la 15 milioane de euro per proiect. 

      In paralel cu scumpirea cerealelor, aceasta criza, cu toate consecintele ei directe si indirecte, vine manusa pentru Agroserv Mariuta. 

      Bine ca sunt unii absolventi de ASE care compara mere cu pere pe internet, si concluzioneaza ca productia de materie prima este mai profitabila decat productia de produse finite, facandu-si siesi un deserviciu prin turpitudinea de care dau dovada.

    Cum sa se descurce?90% dau comunicate in care denatureaza adevarul,extrag doar lucrurile favorabile din situatiile financiare.

    Mare parte din ele plimba banii din plasamente in alte firme detinute privat de catre actionarii principali. 

    Altele plaseaza banii la pacanele,prin plasamentele private ale altora. 

    In general fac cu totul altceva decat pretindeau cand au atras sumele. 

    Cele mai multe au facut clasica crestere pe steroizi pe reteta aruncat bani multi in aca[arat cota de piata,ineficient,la costuri foarte mari.Cotele de piata erau doar pe termen scurt luate,costurile se rasfrang pe termen lung.Rentabilitatea investitiilor e la pamant,se fac doar ca sa mascheze atragerea de bani si sifonarea lor catre alte firme proprii. 

    Pe AERO nu trebuie sa te uiti decat cu un ochi la P&L si cu restul de 9 la bilant,cash-flow.Firmele sunt in general praf la management financiar.Unele au ajuns sa ceara bani ca sa-si dea dividende.Unii fac plasamente doar ca sa-si dea dividendele pe anii trecuti,ca bani de unde din alta parte. 

    Lectia din USA la noi pare ca nu s-a invatat.Growth pe banii actionarilor,doar ca scop in sine=dezastru cand actionarii nu mai au,nu mai vor sau vor sa mai aduca bani doar la preturi foarte mici!

    Atunci se taie combustibilul si firmele pline de datorii raman fara aer. 

    1. Sunt si pe piata reglementata cateva societati cu actionari majoritari care aplica aceleasi metode de sifonare a banilor societatilor pe care le administreaza.

      Nu ar trebui sa se intample asta,mai ales ca vorbim de societati care au niste obligatii de raportare,tranzactii insideri etc. dar nu se respecta nimic din aceste lucruri.Intrebarea e cum de le este permis de catre autoritati sa actioneze astfel?Raspunsul nu e greu... 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro