Parchetul ICCJ: Percheziţii într-un dosar penal vizând falimentarea companiei de asigurări Euroins

T.B.
Companii / 26 noiembrie 2025

Parchetul ICCJ: Percheziţii într-un dosar penal vizând falimentarea companiei de asigurări Euroins

Actualizare - Anchetatorii au explicat cum a fost prăbuşită compania de asigurări Euroins

---

Actualizare - Eurohold şi EIG au intentat o nouă acţiune de arbitraj împotriva statului român, de 575 milioane euro

---

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală desfăşoară, miercuri, 12 percheziţii domiciliare în Municipiul Bucureşti şi două în Municipiul Târgu Mureş, într-un dosar penal vizând falimentarea companiei de asigurări Euroins, transmite news.ro.

Cercetările vizează infracţiunile de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi prezentarea, cu rea-credinţă de date neadevărate privind condiţiile economice sau juridice ale societăţii ori ascunderea, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a unor asemenea date.

Percheziţiile au loc la domiciliile a 10 persoane fizice care au activat la nivelul conducerii superioare/executive a companiei de asigurări şi la sediile unor persoane juridice controlate în prezent de patronatul bulgar al societăţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb