Paul Stănescu chemat ca martor la DNA, într-un dosar din 2011- 2012

B.D.
Politică / 28 octombrie 2019

Paul Stănescu chemat ca martor la DNA, într-un dosar din 2011- 2012

Senatorul PSD Paul Stănescu a precizat că a fost audiat la DNA ca martor, într-un dosar care vizează un proiect cu fonduri europene care s-a derulat pe Olt, pe vremea când era preşedinte al CJ Olt. Stănescu spune că nu este implicat în dosar în niciun fel, el nesemnând niciun fel de document, dar crede că cercetarea a plecat de la un denunţ.

"Astăzi, la 8 dimineaţă, am fost chemat la DNA într-un dosar care este în lucru, ca martor. Am dat o declaraţie, am stat 10 - 15 minute maxim şi am plecat. Nu are nicio legătură cu Tel Drum, cu Belina, că am văzut speculaţii", a declarat, luni Paul Stănescu.

Acesta i-a urat "La mulţi ani" lui Liviu Dragnea care-şi sărbătoreşte ziua de naştere.

Stănescu a precizat că probabil există vreun denunţ într-un proiect vechi, derulat cu fonduri europene în perioada 2011 - 2012, de pe vremea când era preşedinte la CJ Olt.

Acesta a precizat că dosarul nu vizează niciun coleg de partid şi a menţionat că nu a semnat niciun document în proiectul respectiv, nefiind implicat în vreun fel.

Întrebat dacă nu i se pare o coincidenţă că această audiere la DNA are loc în campania electorală, Stănescu a spus: "Chiar nu mi se pare o coincidenţă. Cred că DNA trebuie să-şi facă datoria şi să răspundem fiecare. Când suntem chemaţi să mergem să sunem ce are de spus".

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb