PE cere etichetarea originii tuturor tipurilor de carne consumate în UE

A.F.
Internaţional / 7 februarie 2014

Parlamentul European (PE) a cerut, ieri, o etichetare care să indice originea tuturor cărnurilor consumate în Uniunea Europeană (UE) şi a respins argumentul costului invocat de Comisia Europeană pentru a refuza această măsură, transmit surse din presă.

Rezoluţia adoptată cu 368 de voturi pentru, 207 împotrivă şi 20 de abţineri în ultima zi a sesiunii plenare de la Strasbourg este o dezaprobare a Executivului de la Bruxelles.

Parlamentul European înţelege în acest fel să trimită decizia statelor membre, chemate să se pronunţe cu privire la o astfel de etichetare pentru a calma îngrijorările provocate de fraudele multiple.

Michle Rivasi, eurodeputata ecologistă franceză, a precizat că majoritatea "consumatorii vor să ştie exact ce se află în farfuriile lor".

Etichetarea originii cărnii de vită a fost impusă în UE în 2002, după boala vacii nebune care a decimat numeroase bovine în Marea Britanie, mai transmit surse din presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb