PE suspendă negocierile cu Consiliul UE pe noua legislaţie Schengen

F.A.
Internaţional / 15 iunie 2012

Conferinţa Preşedinţilor grupurilor politice din Parlamentul European (PE) a hotărât ieri să suspende orice negociere cu Consiliul şi cu Preşedinţia daneză a Uniunii Europene (UE), pe toate rapoartele care privesc noua guvernanţă Schengen, şi pe alte 7 dosare conexe, arată un comunicat trimis redacţiei.

"În ceea ce priveşte raportul meu privind guvernanţa Schengen, adică posibilitatea reintroducerii controlului la frontierele interne în situaţii excepţionale, acesta nu va mai fi supus votului în plenul PE în luna iulie, aşteptându-se o modificare a poziţiei Consiliului", a declarat europarlamentara Renate Weber, purtătoare de cuvânt a grupului politic ALDE în materie de libertăţi civile.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb