PIAŢA FOTOVOLTAICĂ DIN CHINA: Shanghai Chaori Solar, în incapacitate de plată

A.C.
Internaţional / 10 martie 2014

Producătorul chinez de panouri solare Shanghai Chaori Solar Energy Science & Technology este în incapacitate de plată a obligaţiunilor, acesta fiind primul caz în care guvernul chinez refuză să scoată o firmă din incapacitate de plată, potrivit BBC.

Până acum, legislativul şi băncile de stat din China au sprijinit procesele de resuscitare a firmelor aflate în această situaţie. Astfel, un număr mare de investitori şi-au încredinţat fondurile în obligaţiuni corporative, fiind asiguraţi de sistemul de salvare al firmelor cu probleme, dovedit eficient până acum datorită intervenţiei statului.

La începutul săptămânii trecute, firma şi-a anunţat incapacitatea de plată a dobânzilor în valoare de 89,8 milioane de yuani (14,6 milioane dolari), eliberate în 2012 printr-o obligaţiune în valoare de un miliard de yuani.

"Nu a mai existat, până acum, o situaţie de incapacitate de plată a obligaţiunilor corporative, astfel, investitorii au fost asiguraţi de lipsa riscurilor în China", a declarat pentru BBC Leland Miller, preşedintele firmei de cercetare China Beige Book.

Industria fotovoltaică din China a avut de suferit din cauza surplusului ofertei, fapt determinat de numărul mare de firme intrate în industrie pe baza sprijinului acordat de stat.

Cazul Chaori Solar reprezintă un exemplu prin care statul chinez îşi anunţă încetarea sprijinului pentru firmele nesustenabile din punct de vedere financiar, conform analiştilor din domeniu, citaţi de BBC.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb