PLASAMENTE ALTERNATIVEIstorie masată la graniţă

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 25 ianuarie

Alexandru Ioan Cuza, de Valentin Tănase

Alexandru Ioan Cuza, de Valentin Tănase

Marius Tiţa

Cine a vrut şi cine n-a vrut - cu excepţia Monicăi Pop - a apărut "pă sticlă", în aceste zile, să ne zică despre cum stă treaba cu ruşii, cu americanii, cu Putin şi Ucraina, cu trupele masate, dar nu şi pensate, la frontieră, cu bazele NATO din România, care sunt americane, inclusiv scutul lor aerian, cu Macron care ne trimite soldaţi, deşi Franţa nu este nici pe departe membru exemplar al NATO, pardon, Otan. Turcii şi austriecii mai lipseau şi zici că turnam "Războiul Cri­meii, la Buftea". Cel din 1853- 1856, că în 2014 nu fu nimic.

Acum 169 de ani, turcii s-au aliat cu vesticii să oprească Rusia din expansiunea ei de nestăvilit. Rusia ajunsese la o aşa mare putere că se revărsa pe toate frontierele, din Siberia şi Asia Centrală, spre Constantinopol şi Balcani, spre Polonia, pe care nu o înghiţeau decât tăiată în bucăţi. Războiul Crimeii a fost primul război modern, cu multe premiere, unele modernizări ce ţin şi în ziua de azi. A fost tot un război ruso-turc care se petrecea pe la noi şi se termina cu o pace în care mai luau turcii, mai recuperau ruşii, totul ca la ei acasă. Ca în 1812, când turcii nu ştiau că Napoleon luase bilete de Moscova pentru toată marea lui armată şi se pregăteau să le dea ruşilor Principatele până la Dunăre. Ca să facă actele repede, ruşii s-au mulţumit cu Basarabia. În 1853, din reflex, prima măsură luată de ruşi a fost invadarea militară a celor două principate române.

Unul dintre cei mai buni cunoscători ai poziţiei dintre ciocanul rusesc şi nicovala turcească, şi a reuşit să facă multe lucruri bune pentru această ţară, este, fără îndoială, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii. Când apare el, intempestiv, pe scena înaltă a politicii, Rusia trebuia să se supună urmărilor îngrăditoare ale păcii de după războiul Crimeii. Mai puţin în Principate, unde ruşii continuă să pună presiune. Asta deşi pregătitoarea de la Constantinopol şi Congresul de pace de la Paris lămuriseră treaba cu principatele. Macronul de atunci, împăratul Napoleon al III-lea, care, mai întâi, fusese preşedinte ales, chiar în 1848, a avut un rol magistral, uriaş, a ţinut cu românii mult mai mult ca orice politician din ziua de azi. A reuşit să impună un grup de puteri garante, care cenzurau suzeranitatea otomană, încă în funcţiune. Prevederile se duceau spre alegerea unui domn pământean. Iar românii, de o imaginaţie genială, respectă reglementările, profitând şi de uriaşa personalitate a lui Cuza, care ajungea pentru doi domnitori într-unul singur. Urmaşii lui Chiseliov ne-au lăsat sintagma de-a dreptul "Mica Unire" pe care noi, fan club, o mestecăm cu îndârjire patriotică. Iar dacă eşti din Iaşi, atunci e muszai să asezonezi totul cu regrete eterne după o glorie moldavă pierdută, idee luată direct de la Voronin, Dodon şi asociaţii.

Şapte ani a domnit Cuza, cel ales întru unire, acum 163 de ani. Ne mirăm când ne dăm seama că şapte ani sunt cât un mandat de preşedinte francez, dar evidenţa este clară, septenatul a fost creat mai târziu. Primul preşedinte al Franţei şi ultimul său monarh, Napoleon al III-lea, fusese ales preşedinte în 1848, dar pentru un mandat de patru ani. Mandatul francez de şapte ani a fost inventat după Napoleon al III-lea.

Mandatul sau domnia lui Cuza a fost una excepţională, dar nu liniştită. Lista legilor din vremea sa, de fapt a realizărilor, a marilor proiecte, a modernizărilor fantastice este una impresionantă. Fiecare realizare a lui Cuza poartă în ea o istorie teribilă de ţară jefuită constant şi oficial, de sute de ani. Regimul grecilor fanarioţi, unelte creştine ale otomanilor, fusese instalat după Cantemir şi Brâncoveanu dar funcţiona la parametri maximi, fără nume, cam de după Mihai Viteazu. Blocarea românilor în statutul de furnizori pentru spoliatori este cumplit, de aceea, când mai aud pe vreunul lăudând ce instituţii moderne au creat fanarioţii, în vreo pauză de jaf, îmi vine să iau istoria Europei să văd că, în lumea liberă de lângă noi, nefanariotă, toate acelea se făcuseră cu sute de ani înainte.

Fanarioţii dispar ca regim după sacrificiul lui Tudor Vladimirescu. Au trecut fix două secole de atunci şi tot nu am înţeles ce s-a întâmplat în 1821. Cu o aroganţă de academicieni de internet îl certăm pe Tudor că i-a trădat pe colegii lui, eteriştii, care l-au ucis, şi că s-a înţeles cu turcii. Tudor nu era grec, deci nu putea fi membru al Eteriei. Dar oare nu este normal ca Tudor să fie cu ai lui, românii, şi cu interesele lor? În materiale bine gândite, Revoluţia din 1821 este prezentată ca fiind o parte a luptei Eteriei. Încă nu s-a înţeles că Tudor se răsculase tocmai împotriva regimului fanariot, iar liderul absolut al Eteriei, Alexandru Ipsilanti, era fiu şi nepot de domnitori fanarioţi care au venit din capitala turcilor să domnească în ţările române, în ambele, pe rând, şi de mai multe ori. Primul din dinastia Ipsilanti, numit tot Alexandru, a domnit de două ori în Ţara Românească şi o dată în Moldova. Din a doua domnie aflăm că a fost foarte lacom, şi când spui asta despre un fanariot, înseamnă ca a fost urgie. Ajunge şi pe tronul Moldovei iar în timpul lui ienicerii ce trebuiau să apere graniţa de ruşi, jefuiesc Iaşiul, rău de tot. Domnitorul fanariot Alexandru Ipsilanti fuge, atunci, la austrieci. În 1821, omonimul său nepot, vine cu o trupă de greci care jefuiesc Principatele şi, după ce turcii îi măcelăresc la Drăgăşani, o taie şi el, ca bunicu-său, la austrieci. Chestie de predispoziţie genetică şi de lipsă de orientare în spaţiu: Grecia şi Dunărea erau în partea opusă celei în care fugea el. Lăsa în urmă Principatele române jefuite, pline de trupe otomane şi ruseşti. Nimic deosebit până aici, doar că uciseseră şi tragica şansă pe care românii şi-o permiseseră - Tudor Vladimirescu.

Pleacă fanarioţii, scăldându-se în sângele lui Tudor, vin ruşii semeţi şi hotărâţi. În 1828, îi înlătură pe ultimii domnitori români cu strai turcesc, oriental vintage, şi ocupă pur şi simplu Principatele, ca pregătire de un nou război cu turcii. Şi ne ţin în regim de ocupaţie până în 1834. Când pleacă soldaţii, ne lasă o carte groasă, "Regulamentul organic", cu care ne-o trag peste cap de câte ori, în genunchi fiind, ridicam ochii spre cer. În timpul ocupaţiei, primim lumină cu forţa de la bravul general Kiseleff, Pavel, şeful administraţiei militare ruseşti. Încă o dovadă că ne plac străinii care ne dau ce era al nostru. De aceea, bulevardul central şi monden al Bucureştiului se numeşte Kiseleff, Cuza este şi el un bulevard, dar multă lume nu prea ştie pe unde, iar Napoleon al III-lea este o piaţă, de fapt un rond, cu bust modest, undeva la confluenţa Londrei cu Parisul.

Aşadar, până la Cuza se adunaseră veacuri de stagnare, de împilare, de jaf. Iar Cuza se apucă de gospodărire, face şi reface, construieşte un stat modern. Cât a putut, a venit Carol şi a continuat acest efort.

Cuza a putut o lege rurală, care ne scoate din Evul Mediu, o lege a instrucţiunii publice, care pune ordine şi lumină bună în învăţământul naţiunii, legea ce pune rânduială şi în organizarea judecătorească, aia în care ne scăpau nişte firimituri fanarioţii, uneşte serviciul vamal şi cursul monetar, organizează armata, periculos, dă o complicată lege electorală, funcţională şi modernă, face şi o reformă administrativă absolut încântătoare, cu mai multe legi. Reuşeşte şi un document constituţional, "Statutul Desvoltător al Convenţiunii din 7/19 august 1858", pe care obţine, de grabă, aprobarea puterilor garante, mai repede decât se convoacă, astăzi, un CSAT de urgenţă.

Observând că mai mult de un sfert din suprafaţa ţării era domeniu bisericesco-mănăstiresc şi că se practica evaziunea fiscală în formule populare şi astăzi, a secularizat cu mult curaj aceste averi. A fost atacat de o manieră incredibilă de beneficiarii greci, care profitau masiv de mănăstirile închinate şi de venitul lor. În plus, răscumpărarea la care se angajau Principatele Unite era mai mult decât generoasă. Finalul a fost apoteotic, Cuza nu a cedat iar închinătorii au refuzat să încaseze răscumpărarea. În acelaşi timp, Cuza este cel care a dat legea ce proclama autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, în 1864.

Iar iubitorii de artă şi specialiştii în domeniu să nu uite că legea instrucţiunii publice crea şcoli de artă. La 5 octombrie 1864, răspunzând strădaniei pictorilor Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu, Cuza semnează decretul de înfiinţare, la Bucureşti, a Şcolii Naţionale de Arte Frumoase, UNARTE de astăzi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

25 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6288
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7906
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.5001

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro