Şedinţa de guvern a fost amânată pentru mâine, pe fondul inundaţiilor
E.D.Politică / 30 iulie 2014
E.D.Politică / 30 iulie 2014
VALER MARIANZiarul BURSA #Politică / 30 iulie 2014
Senatorul independent Valer Marian (fost membru PSD până în mai 2013) ne-a trimis ieri o declaraţie de presă. Vă prezentăm mai jos textul ei:
"Opinia publică a aflat luni pe înserate, din Monitorul Oficial, că premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), chestorul de poliţie Gelu Oltean, având rang de secretar de stat, la cererea vicepremierului pentru securitate naţională, ministrul de Interne Gabriel Oprea. Nici premierul Ponta, nici vicepremierul Oprea şi nici schimbatul Oltean nu au oferit vreo explicaţie până în prezent. Şeful Guvernului a afirmat laconic aseară (în seara zilei de 28 iulie - n.r.) la un post de televiziune că nu are nimic de reproşat chestorului Gelu Oltean şi că l-a eliberat la cererea vicepremierului Oprea, urmând să primească alte însărcinări în cadrul MAI.
VALER MARIANPolitică / 29 iulie 2014
Senatorul independent Valer Marian (fost membru PSD până în mai 2013) ne-a trimis astăzi o declaraţie de presă. Vă prezentăm mai jos textul ei:
"Opinia publică a aflat luni (ieri - n.r.) pe înserate, din Monitorul Oficial, că premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), chestorul de poliţie Gelu Oltean, având rang de secretar de stat, la cererea vicepremierului pentru securitate naţională, ministrul de Interne Gabriel Oprea. Nici premierul Ponta, nici vicepremierul Oprea şi nici schimbatul Oltean nu au oferit vreo explicaţie până în prezent. Şeful Guvernului a afirmat laconic aseară (în seara zilei de 28 iulie - n.r.) la un post de televiziune că nu are nimic de reproşat chestorului Gelu Oltean şi că l-a eliberat la cererea vicepremierului Oprea, urmând să primească alte însărcinări în cadrul MAI.
Cătălina Mănoiu Ziarul BURSA #Politică / 29 iulie 2014
VALENTIN BUSUIOCZiarul BURSA #Politică / 29 iulie 2014
Actualizare 12:30 MAE verifică procedurile de selecţie ale rezerviştilor
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) urmăreşte îndeaproape modul în care acest proces se desfăşoară, în contextul nemulţumirilor exprimate de etnicii români şi au fost cerute elemente suplimentare şi clarificări referitoare la procedurile de mobilizare în curs a tinerilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
V.B.Politică / 28 iulie 2014
Actualizare 21:21 MAI: Şeful DIPI, eliberat din funcţie la cerere
CĂTĂLINA N. MĂNOIUZiarul BURSA #Politică / 28 iulie 2014
V.B.Politică / 27 iulie 2014
V.B.Politică / 26 iulie 2014
V.B.Politică / 26 iulie 2014
E.D.Politică / 25 iulie 2014
E.D.Politică / 25 iulie 2014
CĂTĂLINA N. MĂNOIUZiarul BURSA #Politică / 25 iulie 2014
A.C.Politică / 24 iulie 2014
A.C.Politică / 23 iulie 2014
E.D.Politică / 22 iulie 2014
Actualizare 11:10 Băsescu: "Federaţia Rusă, partener al grupărilor teroriste"
Ziarul BURSA #Politică / 22 iulie 2014
Actualizare 14:45 Alianţa formată de PDL şi PNL pentru prezidenţiale se va numi Alianţa Creştin Liberală
A.C.Politică / 21 iulie 2014
Actualizare 20:10 Băsescu: "UE putea să facă mai mult în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina"
E.D.Politică / 21 iulie 2014
E.D.Politică / 21 iulie 2014
E.D.Politică / 21 iulie 2014
Actualizare 17:35
A.C.Politică / 20 iulie 2014
A.C.Politică / 20 iulie 2014
E.D.Politică / 17 iulie 2014
E.D.Politică / 17 iulie 2014
Actualizare 14:15 Kelemen Hunor va fi candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale
MAKEPolitică / 16 iulie 2014
E.D.Politică / 16 iulie 2014
Actualizare 14:00 Băsescu îl propune pe Cioloş comisar european
ALEXANDRU COSTEAZiarul BURSA #Politică / 16 iulie 2014
Omul de afaceri Viorel Cataramă vrea să candideze la preşedinţie.
MAKEZiarul BURSA #Politică / 16 iulie 2014
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Politică / 16 iulie 2014

Andrei Iacomi
George Marinescu
V.R.
George Marinescu
G.M.
Cornel Codiţă
| 5.2488 | |
| 4.5231 | |
| 5.7527 | |
| 6.0732 | |
| 658.9182 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 30 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 29 aprilie
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
PETRE BARAC (Translated by: www.silktrans.com)
EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
PETRE BARAC (translated by Cosmin Ghidoveanu)
GABRIELA MĂRĂCINEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)