Preşedintele Argentinei Cristina Kirchner nu are cancer

F. A.
Internaţional / 7 ianuarie 2012

Preşedintele Argentinei Cristina Kirchner nu are cancer, o analiză finală excluzând prezenţa celulelor canceroase în glanda tiroidă după operaţia de miercuri, a anunţat astăzi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Alfredo Scoccimarro, conform surselor de presă.

Scoccimarro a declarat: "Analiza histopatologică finală a constatat prezenţa unor noduli în cei doi lobi ai glandei tiroide, dar a exclus prezenţa unor celule canceroase, modificând astfel diagnosticul iniţial"

Kirchner, în vârstă de 58 de ani, "a putut să se odihnească normal şi se află în stare optimă, de aceea echipa medicală a decis să îi permită să părăsească spitalul", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Conform noului diagnostic, "echipa consideră că tratamentul chirurgical efectuat este suficient şi că administrarea de iod radioactiv nu mai este necesară", a subliniat Scoccimarro.

Kirchner va rămâne în convalescenţă 20 de zile după operaţie, potrivit preşedinţiei. Ea este înlocuită până la 24 ianuarie de vicepreşedintele Amado Boudou.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb