Preţurile petrolului au crescut joi în creştere cu aproximativ 2%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele 6 luni, pe fondul temerilor privind un posibil conflict militar între Statele Unite şi Iran, tensiuni care se amplifică în Orientul Mijlociu, una dintre cele mai importante regiuni producătoare de ţiţei din lume, transmite AFP.
Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 1,44 dolari (+2,05%), la 71,79 dolari pe baril, iar WTI a crescut cu 1,47 dolari (+2,25%), la 66,66 dolari, conform sursei citate. După avansul de peste 4% de miercuri, Brent a atins cel mai ridicat nivel de închidere din 31 iulie, iar WTI maximul de la 1 august, transmite agenţia de presă.
Creşterea preţului petrolului a fost determinată de intensificarea riscurilor geopolitice şi de temerea investitorilor că SUA ar putea lansa un atac asupra Iranului, potrivit AFP.
Iranul a anunţat exerciţii militare şi posibile lansări de rachete în sudul ţării, la câteva zile după ce a blocat temporar Strâmtoarea Hormuz, punct strategic prin care trec aproximativ 20% din livrările globale de ţiţei, adaugă sursa citată.
Preşedintele Donald Trump a declarat că Washingtonul ”trebuie să ajungă la un acord semnificativ cu Iranul”, avertizând că, în caz contrar, ”se întâmplă lucruri rele”, subliniază sursa menţionată.
SUA au desfăşurat nave de război în apropierea Iranului, iar vicepreşedintele JD Vance a menţionat că se analizează continuarea negocierilor diplomatice sau trecerea la o altă opţiune, conform AFP.
Tensiunile au determinat deja unele state să îşi avertizeze cetăţenii să părăsească Iranul, mai adaugă sursa menţionată.
Pe plan comercial, exporturile de petrol ale Arabiei Saudite au coborât în ianuarie la 6,988 milioane barili/zi, cel mai scăzut nivel din septembrie, potrivit datelor JODI, explică AFP. Totodată, OPEC+ ia în calcul o creştere a producţiei începând din aprilie, potrivit agenţiei.
În paralel, discuţiile de pace dintre Ucraina şi Rusia la Geneva s-au încheiat fără un progres, preşedintele Volodimir Zelenski acuzând Moscova că tergiversează procesul, precizează sursa citată.
Conform AFP, pe piaţa americană, stocurile de ţiţei, benzină şi distilate au scăzut săptămâna trecută, contrar estimărilor unui sondaj Reuters care anticipa o creştere a rezervelor de 2,1 milioane de barili. În pofida acestor date, AIE a avertizat că cererea globală de petrol creşte cu mai puţin de 1 milion barili/zi şi că se conturează un surplus semnificativ, evidenţiază sursa citată.
Raportul oficial privind stocurile SUA, realizat de Energy Information Administration, urmează să fie publicat la prânz.



















































Opinia Cititorului