Preţurile din energie, aproape să producă un scurtcircuit în coaliţia de guvernare

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 18 ianuarie 2022

Preţurile din energie, aproape să producă un scurtcircuit în coaliţia de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR au discutat, aseară, despre noi măsuri de sprijin a consumatorilor din domeniul energiei, ce ar trebui să intre în vigoare de la 1 februarie conform dorinţei social-democraţilor. Şedinţa coaliţiei a avut loc în prezenţa premierului Nicolae Ciucă, a lui Virgil Popescu - ministrulu Energiei, secretarului de stat de la Finanţe, Daniela Pescaru, vicepreşedintelui ANRE, Zoltan Nagy-Bege şi ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, ultimul fiind chemat să precizeze dacă modificarea actualei legislaţii în sensul dorit de liderii PSD, PNL şi UDMR va trece de o eventuală contestare la Curtea Constituţională.

Dezbaterile au fost aprinse cu privire la anumite măsuri, şedinţa fiind în toi la închiderea ediţiei. Conform unor surse politice, reprezentantul Ministerului Finanţelor a afirmat că impactul bugetar pentru implementarea tuturor măsurilor propuse de partidele din coaliţia de guvernare pentru depăşirea crizei din energie se ridică la 9 miliarde lei.

Aceleaşi surse afirmau că membrii coaliţiei de guvernare au căzut în principiu de acord ca preţul reglementat să fie maxim 68 bani/kwh la consumatorii casnici la energie electrică, până la limita de 500 kw/lună, deşi liberalii şi-ar fi dorit o limită mai mare, de 1000 kw/lună, pentru a beneficia şi o parte importantă din IMM-uri.

PNL a mai propus în discuţiile de aseară reglementarea pieţei de energie pentru consumatorii casnici timp de 9 luni, dar s-au opus reprezentanţii ANRE care au afirmat că o astfel de măsură contravine normelor europene şi implementarea ei ne-ar aduce o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Liberalii au mai propus acordarea de vouchere în valoare de 80% din facturile care depăşesc un anumit consum pentru IMM-uri şi companiile mari.

Social-democraţii le-au propus partenerilor de guvernare un set de măsuri menit să atenueze impactul creşterii preţurilor din energie asupra populaţiei şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

"PSD a finalizat astăzi pachetul de măsuri care poate stopa creşterea facturilor la energie şi gaze. Am redus nivelul plafonării tarifelor, am dublat volumele lunare de consum şi am scăzut TVA de la 19% la 5%. În acest fel, peste 90% dintre consumatori, persoane fizice şi companii, vor beneficia de scăderea facturilor pe care le vor primi după 1 februarie, facturi corespunzătoare lunii ianuarie. De aceeaşi protecţie vor beneficia şcolile, spitalele, companiile de transport public, instituţiile de cultură, ONG-urile. Aceste măsuri trebuie aplicate de la 1 februarie, fiindcă suntem în plină iarnă, în lunile de consum energetic maxim, iar românii au acum cea mai mare nevoie de ajutor. În plus, propunem atât un set de soluţii pentru descurajarea comportamentului speculativ al firmelor din energie, cât şi măsuri pe termen scurt şi mediu pentru rezolvarea problemelor structurale ale industriei noastre energetice", a afirmat, înaintea şedinţei, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

La rândul său, liderul liberal Florin Cîţu a spus: "Trebuie aplicate măsurile pe care le avem acum, care duc la reduceri cu 33% a facturilor la energie. Aici trebuie văzut dacă măsurile au fost aplicate, corect sau nu, de către sistemul energetic sau de către furnizori. Întâi, trebuie să avem o imagine clară a situaţiei pe care o avem astăzi în economie. În acelaşi timp, trebuie să ne uităm că în toată Europa au crescut preţurile la energie, nu numai în România, iar astfel de măsuri cred că trebuie să ne gândim că nu ajută decât pe termen scurt şi ajută populaţia şi trebuie să venim cu ele, dar trebuie să găsim o soluţie pe termen mediu şi lung".

Preşedintele PNL a avertizat că soluţiile privind alocările de bani de la buget pentru persoane fizice şi companii nu rezolvă problmea structurală a preţurilor din energie. Florin Cîţu a spus este nevoie de un plan de investiţii multianual, asumat transpartinic pentru a asigura securitatea energetică a României. Liderul liberal nu a exclus chiar revenirea pentru o anumită perioadă la o piaţă reglementată, aşa cum a fost înaintea liberalizării pieţei din energie.

Social-democraţii au avansat măsuri diferite pentru clienţii casnici şi pentru persoanele juridice. Astfel, pentru persoanele fizice, propunerile PSD sunt: plafonarea preţului energiei electrice se plafonează la 0,308 lei/kwh şi a preţului gazelor la 0,2 lei/kwh; acordarea unei compensaţii de 0,29 lei/kwh pentru energie electrică şi a unei compensaţii de 0,06 lei/kwh pentru gaze; TVA redus la 5% atât pentru energie electrică cât şi pentru gaze ; majorarea plafonului de consum lunar la 500 kwh/lună pentru energie electrică şi la 400 mc/lună pentru gaze.

Pentru IMM-uri şi servicii esenţiale precum spitale şi şcoli, propunerile PSD sunt: plafonarea preţurilor la energie la 0,700 lei/kwh (inclusiv TVA) şi la gaze la 0,300 lei/kwh (inclusiv TVA); contractele în derulare sub preţul plafonat continuă în actualele condiţii contractuale, singura diferenţa fiind TVA scăzut la 5%. Contractele în derulare peste preţul plafonat se vor restructura la un nivel care să nu permită o marjă comercială mai mare de 15%.

USR şi AUR solicită demisia ministrului energiei

În timp ce coaliţia de guvernare caută soluţii pentru rezolvarea actualei situaţii, opoziţia parlamentară a identificat deja vinovaţii şi solicită demisii. Printre cei care ar trebui să plece din funcţiile deţinute se numără, potrivit parlamentarilor AUR şi USR, Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Biroul Naţional al USR a decis ieri că senatorii şi deputaţii respectivei formaţiuni politice vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în cazul în care acesta nu îşi va da demisia.

"Coaliţia de guvernare trebuie să vină rapid cu un ministru competent. Dacă Virgil Popescu nu îşi va da demisia, în prima şedinţă din următoarea sesiune parlamentară vom depune o moţiune simplă. (...) Virgil Popescu trebuie să plece. A scăpat din mână toată partea de liberalizare. S-a uitat indiferent la acest episod de liberalizare. Nu a pregătit nimic pentru ce urma să vină", a declarat Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte USR şi purtător de cuvânt al acestui partid politic.

El a arătat că USR a propus încă din octombrie 2021 măsuri precum reducerea TVA la energie, credit fiscal destinat companiilor pentru a le ajuta să treacă peste creşterea preţurilor la energie, exceptarea certificatelor verzi de la plată în factura de energie electrică, dar soluţiile respective au fost ignorate de ministrul Energiei.

Referitor la solicitările privind demiterea lui Virgil Popescu, solicitări făcute chiar şi de unii membri marcanţi ai PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele social-democraţilor, a pasat răspunderea către Nicolae Ciucă.

"Această decizie se ia în cadrul coaliţiei, împreună cu primul ministru", a spus Marcel Ciolacu.

Partenerii sociali cer măsuri urgente pentru soluţionarea crizei din energie

Confederaţiile patronale şi confederaţiile sindicale reprezentative îşi exprimă îngrijorarea şi sunt alarmate de criza energetică cu care România se confruntă, se arată într-un scrisoare comună adresată premierului Nicolae Ciucă de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, CNS Cartel Alfa, CNSRL Frăţia, BNS, CSN Meridian şi CSDR.

"Suntem constienţi de criza internaţională, dar creşterile realizate în România depăşesc cu mult creşterile la nivel global, punând în situaţii limită atât cetăţenii ţării, cât şi întregul sistem economic, care nu mai poate, în condiţiile actuale, să facă faţă unei competitivităţi corecte", arată reprezentanţii IMM-urilor şi ai celor cinci confederaţii sindicale în documentul citat.

Ei consideră că situaţia actuală a fost cauzată de un cumul de factori: liberalizarea pieţei din energie în plină criză pandemică, lipsa actelor normative privind reglementarea liberalizării şi lipsa mecanismelor de control aplicate preventiv.

De aceea, semnatarii scrisorii adresată şefului Guvernului solicită limitarea preţurilor aplicate la energie şi gaze naturale la valoarea celor din decembrie 2020, pentru cel puţin un an, deoarece consideră că în acest timp Executivul împreună cu partenerii sociali va putea corecta şi realiza cadrul legislativ necesar evitării unei crize economică şi unei crize sociale.

Reprezentanţii antreprenorilor şi angajaţilor solicită de asemenea crearea unui Task Force naţional care în termen de maxim o lună să vină cu soluţii pe termen mediu şi lung pentru asigurarea securităţii energetice a României, iar aceste soluţii să se materializeze într-un pact asumat de toate forţele politice şi de partenerii sociali.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Probabil ca, in foarte scurt timp vor produce pt clasa politico-securista damboviteana, scurtcircuitul mortal, numit Revolutie totala!

    E si asta o modalitate de a da ajutor de stat. UE nu te lasa sa dai direct. Dar, daca pui preturi maxime la producatorul detinut de stat si apoi subventionezi de la stat facturile populatiei tocmai ai dat un ajutor de stat frumos si ai castigat si puncte electorale. Win-win.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb