PRIMA Development Group începe faza a doua a proiectului PRIMA Astera

A.B.
Companii / 27 octombrie 2025

PRIMA Development Group începe faza a doua a proiectului PRIMA Astera

PRIMA Development Group a anunţat demararea lucrărilor la faza a doua a ansamblului rezidenţial PRIMA Astera, primul proiect high-end din vestul Capitalei construit la standard nZeb, potrivit unui comunicat al companiei. Noua etapă include un bloc cu 197 de apartamente, 234 de locuri de parcare şi o grădiniţă de peste 600 de metri pătraţi, destinată copiilor viitorilor locatari şi rezidenţilor din zonă. Valoarea brută de dezvoltare se ridică la 30 de milioane de euro, iar livrarea este estimată pentru 30 noiembrie 2027.

Adrian Stoichină, co-CEO al PRIMA Development Group, a declarat că noua fază continuă viziunea companiei de a crea locuinţe sustenabile, eficiente energetic şi adaptate stilului de viaţă urban. „Grădiniţa privată pe care o vom integra în complex este o facilitate importantă pentru familiile cu copii şi un sprijin pentru echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională”, a precizat acesta.

Proiectul, amplasat pe Bulevardul Ghencea 79D, include apartamente construite la standard nZeb, dotate cu tehnologie smart home, sistem centralizat de încălzire şi staţii de încărcare pentru maşini electrice. Prima fază a complexului, vândută deja în proporţie de 75%, a beneficiat de 33 de staţii de încărcare fast-charge, cu infrastructură pregătită pentru extindere până la 60 de unităţi.

Prin integrarea unei grădiniţe private, PRIMA Development Group urmăreşte să consolideze conceptul de comunitate modernă, oferind acces rapid la servicii esenţiale pentru familiile care aleg să locuiască în ansamblu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb