Producătorul de croissante Derpan a atras două milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni

A.I.
Piaţa de Capital / 21 august, 14:28

Producătorul de croissante Derpan a atras două milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni

Titlurile au o dobândă anuală de 11%, scadenţa în anul 2030 şi vor fi listate la BVB

Derpan, unul dintre cei mai importanţi producători de croissante din ţara noastră şi parte a grupului Golden Foods Snacks, a încheiat cu succes un plasament privat de obligaţiuni corporative denominate în euro, garantate, cu scadenţă în 2030 şi dobândă anuală de 11%, potrivit unui comunicat al intermediarului Goldring.

Oferta, iniţial prevăzută la 1,8 milioane de euro, a fost suplimentată la două milioane de euro şi s-a încheiat cu o suprasubscriere de 1,19 ori. Fondurile atrase vor facilita creşterea gradului de utilizare a noilor capacităţi de producţie de la 67% în 2025 la 86% până în 2029.

Oferta s-a derulat în perioada 6 - 20 august, obligaţiunile urmând să fie listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Obligaţiunile sunt garantate prin ipotecă mobiliară de prim rang pe mărci Elmas deţinute de Golden Foods Snacks şi Derpan.

Compania deţine două fabrici echipate la standarde internaţionale, o capacitate de peste unsprezece milioane de croasante/lună, peste 400 de angajaţi, parteneriate cu reţele precum Carrefour, Metro, Selgros, Penny, Mega Image, Profi, OMV şi distribuţie activă în Europa Centrală şi de Vest. Derpan distribuie produse sub brandul propriu Elmas şi private label, cu o prezenţă puternică atât în retailul modern, cât şi în cel tradiţional.

Emitentul estimează că va obţine în acest an o cifră de afaceri de 124,1 milioane lei, cu 28% peste cea din anul 2024, în vreme ce profitul net este estimat la 1,82 milioane lei, dublu comparativ cu cel din anul trecut, de 0,91 milioane lei.

La finele anului trecut, compania avea active totale de 69,1 milioane lei, valoare estimată să crească la 74,1 milioane lei în acest an, în vreme ce datoriile totale s-au ridicat la 43,2 milioane lei anul trecut, prognoza pentru acest an fiind de 46,5 milioane lei, potrivit unei document de prezentare a ofertei întocmit de Goldring.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Super emisiunea!

    interesantă oportunitatea. când se listează?

    astia nu au mai avut cateva obligatiuni elmas? Sau sunt altii? oricum, dobanda buna, cunoscuti in afara, sa vedem cand resusesc sa se listeze si cu ce randament. Rabdare lunga probabil

    1. Ce-i baiul, doctore? S-a stricat jucaria? ELMAS nu mai e firma de buzunar a BRK, acum v-ati mutat cu milogeala la inelul de aur? Sau erau in concediu cei 5 investitori de carton ai Monicai?

      BROKER E CEL MULT CALL CENTER IN ZIUA DE AZI

      Regina pietei a trasformat parteneriatele traditionale in oportunitati pentru concurenti.

      Cand ai 5 clienti la plasament si prietenii vechi se muta la alt broker.

    Asa cum a fost si este si REO26! si ajung sa-ti dea 17 lei din 100 investiti din principal iar dobanda nimic!

    1. offf

      Fata de altele e bine

      Apropo de REO… REO29E… se știe ceva de listare? Plasamentul a fost făcut de Tradeville, dar cât timp rămâne doar la valoare nominală în portofolii, valoarea reală…...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0707
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4290
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8604
Gram de aur (XAU)Gram de aur505.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb