Profitul Renault a crescut în 2013 cu 59%, datorită creşterii vânzărilor mărcii Dacia

G.S.
Internaţional / 13 februarie 2014

Renault, al treilea mare producător auto european, a înregistrat, anul trecut, un profit operaţional în urcare cu 59%, datorită creşterii volumului vânzărilor, generată în principal de Dacia, şi reducerilor de costuri.

Profitul operaţional a fost de 1,24 miliarde euro, depăşind media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg, care anticipau un rezultat de 1,06 miliarde euro.

Veniturile Renault au avansat anul trecut cu 0,5%, la 40,93 miliarde euro, potrivit raportului financiar prezentat astăzi de grupul francez.

Volumul vânzărilor de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare a urcat cu 3,1%, de la 2,548 milioane unităţi la 2,628 milioane unităţi, creştere de aproximativ 79.500 de maşini.

Compania estimează vânzări şi profit operaţional în creştere pentru acest an, în contextul stabilizării pieţelor europene. Pe de altă parte, creşterile pieţelor emergente, cea mai importantă dintre acestea fiind China, sunt "incerte" în viitorul apropiat, notează Renault.

Renault a fost singurul dintre cei mai mari cinci producători auto din Europa care a înregistrat anul trecut vânzări în creştere pe segmentul autoturismelor, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Creşterea s-a datorat în principal mărcii Dacia, care a înregistrat vânzări în urcare cu 23%, acoperind declinul de 1,5% al mărcii Renault.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La asa o crestere a profitului, oare cu cat au majorat salariile celor care produc si cam cat a castigat statul roman dupa aceasta cifra de afaceri? 

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0968
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5761
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8359
Gram de aur (XAU)Gram de aur716.2653

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb