Programul de guvernare al lui Siegfried Mureşan cu privire la companiile de stat: lipsă de inovare, conservarea sistemului etatist

Am citit cu atenţie capitolul 2 - Companii de stat din programul de guvernare cu care se va prezintă Siegfried Mureşan în parlament, întrucât sunt interesat de guvernanţă corporativă şi privatizare. Sloganul din partea introductivă "Mai puţine companii de stat, mai bine administrate, care nu mai generează costuri nejustificate pentru buget...” se află în contradicţie cu multe din măsurile propuse la acest capitol din program ce păstrează barierele administrative. Prin urmare, nu există nici o modificare faţă de viziunea etatistă pe care o are guvernul actual şi pe care o împărtăşesc aproape toate partidele parlamentare din România: PSD, AUR, SOS, POT, UDMR , PNL. Poate mai puţin USR, dar acest partid nu ştie ce să facă.

Pe fond, există o "dependenţă de o cale” care împiedică chiar şi un guvern reformist să ia decizii de ajustare structurală/”reforme” în lipsa unei mase critice în rândul clasei politice. Această "dependenţă de o cale” înseamnă că instituţiile politice limitează sau blochează opţiunile prezente şi viitoare, chiar dacă există alternative. Costul politic de a schimba direcţia în sfera companiilor de stat devine mult prea mare, creând un efect de blocare, ceea ce s-a întâmplat şi în primăvara acestui an.

Ca atare, programul preia majoritatea prevederilor legale în vigoare (în principal, OUG nr.109/2011), fără o modificare esenţială, conservă o construcţie birocratică rigidă. Modelul de guvernanţă al firmelor de stat nu se modifică în nici un fel.

Surprinde nu doar abordarea birocratică, etatistă, ci şi lipsa de cunoaştere a unor termeni legali sau economici, ceea ce mi se pare impardonabil.

Am să iau măsurile principale de la acest capitol din programul de guvernate pe care am să le analizez pe scurt, ca să argumentez ceea ce am scris mai sus.

Măsura 1 din program: "În 12 luni, fiecare companie aflată în subordinea administraţiei centrale este încadrată, prin decizie motivată şi publică, într-unul dintre cinci regimuri: menţinere în proprietatea statului şi dezvoltare strategică; listare la bursă, prin ofertă publică iniţială (IPO) sau ofertă publică secundară (SPO), cu tranşă dedicată şi investitorilor de retail; privatizare sau concesiune; monopol natural, cu contract de serviciu public şi costuri raportate comparativ cu operatorii europeni; închidere ordonată. Absenţa unei decizii în termen se raportează public, împreună cu motivul întârzierii”

Comentariu: Măsura 1 conţine un amalgam de idei, fară legătură unele cu altele în anumire cazuri, deşi are pretenţia de a concentra/comprima măsurile din tot capitolul.

Măsura începe cu o eroare pe care un student silitor la Facultatea de Drept nu ar face-o, şi anume că firmele de stat ar fi în subordinea administraţiei centrale. Firmele de stat sunt subiecte de drept privat supuse codului civil şi Legii nr.31/1990, chiar dacă au ca unic acţionar statul - subiect de drept public prin interpuşi : ministere - subiecte de drept public. Prin urmare, firmele de stat nu sunt subordonate administraţiei centrale ci se află sub autoritatea acesteia, întrucât nu fac parte din sfera dreptului administrativ.

Listarea la bursă, prin ofertă publică iniţială (IPO) sau ofertă publică secundară (SPO), cu tranşă dedicată şi investitorilor de retail sunt măsuri bune, în principiu, dar nu fixează clar ce tip de companii formează grupul ţintă: companii mari sau mijlocii. Probabil că autorii programului au evitat o coliziune cu partidele din parlament care se opun vehement listării la bursă sau privatizării, mai cu seamă că există un proiect de lege iniţiat de PSD ( PL-x nr. 376/2026) ce urmăreşte blocarea privatizărilor până la sfârşitul anului 2027, contestat în prezent la Curtea Constituţională.

Pe de altă parte, ideea de monopol natural este discutabilă şi tine de viziunea unui guvern etatist. În economie nu există monopoluri naturale, ci situaţii în care statul din diverse motive (securitate naţională, intervenţie indirectă în economie, obţinerea unor resurse financiare) acordă în mod arbitrar unei firme dreptul exclusiv de a exploata o resursă sau un serviciu. Nu este clar ce vrea să facă guvernul în această privinţă. A trântit un termen în text.

Măsura 2 din program: Întreprinderile publice locale care înregistrează pierderi în doi ani consecutivi, începând cu anul 2025, întră într-un proces de analiză, sub monitorizarea autorităţilor publice tutelare, pentru restructurarea şi eficientizarea activităţii lor, în scopul eliminării pierderilor.

Comentariu: după cum s-a văzut în ultimii 36 ani, aproape toate firmele aflate sub autoritatea primăriilor sau consiliilor judeţene înregistrează pierderi. Prin urmare, nu există nici o justificare pentru a le păstra în portofoliu, afară de cazul celor care furnizează un serviciu public esenţial ce nu ar putea să fie concesionat. Măsura din programul de guvernare conservă sistemul extragerii de rente şi puterea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene de a decide ce persoane conduc aceste firme şi cum alocă resursele.

Măsura 3 din program: Companiile cu pierderi în doi ani consecutivi sunt supuse unei analize independente şi primesc un rating public pe o scală de la A la E, reflectând starea financiară şi operaţională a companiei: A - performanţă solidă, fără sprijin public; B - echilibrată, cu risc redus; C - vulnerabilă, necesită monitorizare activă; D - pierderi structurale, redresare posibilă doar cu plan asumat; E - neviabilă, fără perspectivă de redresare. Pentru cele clasate cu D sau E, decizia, redresare cu plan, parteneriat public-privat sau lichidare, se adoptă în maximum şase luni de la publicarea raportului. Trei ani consecutivi de pierderi, în absenţa unui contract de serviciu public care să justifice continuarea activităţii, declanşează ieşirea din portofoliul statului.

Comentariu: măsura 3 (pe care nu o reproduc integral) stabileşte un regim diferit pentru companiile aflate sub autoritatea ministerelor faţă de companiile aflate sub controlul primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene. Condiţiile par mai riguroase, deşi una dintre soluţii respectiv "parteneriat public - privat” - PPP mi se pare nerealistă şi greşit formulată. Separat de faptul că un PPP poate fi contractual sau pe structura unei companii de proiect, nici o firmă privată nu ar participa la formarea unui PPP cu o firma de stat falimentară. Pe de altă parte condiţia ca o firmă să iasă din portofoliul statului după 3 ani de pierderi dacă nu are un contract de serviciu public este restrictivă. Asta ar însemna că firmele controlate de stat care au un contract de serviciu public cum sunt cele din transportul feroviar să-şi continue activitatea, iar administratorii şi directorii executivi să extragă rente fără nici un fel de probleme, desi sunt pe pierdere. De asemenea, cerinţele de selecţie a administratorilor la companiile cu probleme sunt nerealiste.

Măsura 4 din program: Companiile cu capital propriu negativ se închid, cu plan social, dacă analiza confirmă imposibilitatea redresării, indiferent de încadrarea în ratingul de la punctul măsură 3.

Comentariu: măsura asta este perversă, întrucât majoritatea firmelor de stat falimentare au un activ mai mare decât pasivul. De regulă, activul este constituit din terenuri şi clădiri. Rareori, sunt firme de stat în care activul este net negativ. Firmele de stat care au acumulat pierderi şi pasive curente sau pe termen lung nu au lichidităţi. Prin urmare, măsură este inaplicabilă în majoritatea cazurilor. Ar fi fost aplicabilă dacă s-ar fi introdus obligativitatea măsurării scorului Altman Z folosită în toată lumea pentru cuantificarea riscului de insolvenţă sau stării de faliment.

Măsura 5 din program: Orice pachet de vânzare, listare sau parteneriat public-privat se realizează printr-un proces competitiv, cu evaluare independentă şi rezultat public, respectând trei condiţîi: nu se vinde sub valoarea de piaţă; listarea nu este folosită pentru acoperirea unor deficite curente; companiile care asigură servicii esenţiale nu rămân fără operator;

Comentariu: măsura este corectă.

Măsura 6: Programul de listări prin oferte publice la Bursa de Valori Bucureşti începe în 2027, conform prevederilor legale în vigoare. Statul rămâne acţionar majoritar în companiile strategice şi nu răscumpără pachetele minoritare private.

Comentariu: Măsura este corectă, deşi termenul este nerealist. Depinde cu ce companii încep listările şi ce fel de ofertă publică se foloseşte. Daca statul optează pentru ofertă publică iniţială este eficient pentru compania listată întrucât procură capital din piaţă. Dacă statul decide să folosească oferta publică secundară nu este la fel de eficient pentru companie.

Măsura 7: Veniturile din listări şi privatizări au destinaţie publică, stabilită prin lege, şi nu pot fi folosite pentru cheltuieli curente, ci doar pentru investiţîi. Banii din listări şi privatizări merg direct în investiţîi în cazul majorărilor de capital ale companiilor sau în conturi de economii şi investiţîi cu facilităţi fiscale ale copiilor din România şi în acordarea de facilităţi suplimentare la fondurile de pensii din pilonul ÎI, pensii facultative, conturi de economii şi investiţîi pentru români sau pensii ocupaţionale.

Comentariu: În cazul listării la bursă prin IPO (oferta publică iniţială) firma de stat atrage bani pentru dezvoltare sau expansiune. Prin urmare, statul nu încasează nici un ban. De aceea nu înţeleg de ce în text apar expresii gen "destinaţie publică”. Dacă se apelează la ofertă publică secundară, statul încasează un venit şi poate fixa destinaţia sumelor astfel încasate numai prin legea bugetului de stat. Nu se înţelege deloc care este legătura între listări, privatizări şi acordarea de facilităţi suplimentare la fondurile de pensii din pilonul II, pensii facultative.

Trec peste măsurile 9 şi 10 care sunt sloganuri.

Măsura 10: Consilii de administraţie şi de supraveghere formate din profesionişti, selectaţi legal şi transparent, reduse că număr, împreună cu comitetele aferente; eliminarea provizoratelor mai mari de 7 luni, termenul legal prevăzut de OUG nr. 109/2011, până la finalul anului 2026.

Comentariu: Măsura preia în linii mari prevederile în vigoare din OUG nr.109/2011. Singura schimbare ar fi în prelungirea mandatelor provizorii până la sfârşitul anului 2026. Conform OUG nr.69/2025 mandatele provizorii au încetat la 31 martie 2026. Cu toate acestea există încă firme de stat unde autorităţile publice au făcut numiri de administratori provizorii peste acest termen, adică ilegal, iar măsura a fost introdusă probabil ca toate aceste numiri peste termenul de 31 martie 2026 să intre în legalitate. Ca atare, va fi nevoie de un nou act normativ. În acest sens, Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi Turismului ar avea multe informaţii de oferit.

Măsura 11 copiază prevederile legale în vigoare cu privire la evaluarea anuală a administratorilor şi directorilor executivi, acompaniat de sloganuri, aşa încât nu insist.

La fel şi măsura 12 care tratează oprirea acordării celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu şi a bonusurilor nejustificate în companiile deţinute integral de stat, a decontărilor nejustificate de vacanţe, a primelor de diverse sărbători sau a beneficiilor de diverse tipuri. Asemenea restricţii, altfel justificate sunt reglementate prin Legea nr. 296/2023 şi ordonanţele "trenuleţ”, precum OUG nr. 115/2023, OUG nr. 156/2024. Înţeleg raţiunea economică de a păstra aceste restricţii, doar că în textul măsurii 12 apare sintagma "bonusurilor nejustificate, a decontărilor nejustificate de vacanţe, a primelor de diverse sărbători sau a beneficiilor de diverse tipuri” ceea ce răstoarnă toată legislaţia, întrucât lasă să se înţeleagă că aceste privilegii financiare ar putea fi acordate daca sunt justificate. Nu se precizează condiţiile. Nu ştiu dacă este vorba de o exprimare nefericită sau de intenţia de a schimba condiţiile fixate în Legea nr.296/2023 din ordonanţele "trenuleţ”.

Măsura 13 se aplică şi în prezent. Prin urmare, nu aduce nimic nou în ceea ce priveşte reducerile de personal şi transparenţa contractelor colective de muncă şi a bugetelor.

Măsura 14: Eficientizarea activităţii şi valorificarea activelor subutilizate ale RA-APPS; separarea contabilă, potrivit legii în vigoare, a obligaţiilor de serviciu public de activitatea comercială. Clădirile şi terenurile fără funcţie publică se exploatează eficient, în mod competitiv, la valoarea de piaţă, cu listă publică şi preţ de pornire anunţat.

Comentariu: măsura a fost introdusă în program în mod inutil, întrucât există cadrul legal din anul 2011 (OUG nr.101/2011).

Măsura 15: Restructurarea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), recuperarea creanţelor istorice se separă instituţional de valorificarea activelor. Activele se evaluează la valoarea de piaţă şi se exploatează sau vând pe bază de analiză cost-beneficiu, cu indicatori publici şi calendar asumat. Situaţia financiară a instituţiei se clarifică, pentru a nu mai bloca restructurarea.

Comentariu: din măsura 15 nu se înţelege obiectivul restructurarii Autoritaţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). Această organizaţie publică are statut de autoritate publică tutelară pentru aprox.368 firme de stat pe care le poate restructura sau vinde şi unde numeşte administratori, exact ca ministerele care au în portofoliu firme. De asemenea, AAAS monitorizează performanţele financiare ale firmelor din portofoliu, exact ceea ce face AMEPIP. Prin urmare, există în prezent mai multe autorităţi publice AAAS, AMEPIP, ministerele, consiliile judeţene şi primăriile, fiecare cu propriul portofoliu de firme, unde fiecare exercita aceleaşi funcţii sau numai o parte dintre acestea. Situaţia asta arată modul în care se împarte puterea între diferite grupuri de interese şi exprimă o formă de "dezorganizare controlată”. Sistemul de haos birocratic feră multă flexibilitate în extragerea de rente, toleranţă la eşec, stabilitate în ineficienţă şi diluarea responsabilităţii, toate bine protejate cu proceduri birocratice beton.

Nu insist asupra ultimelor două măsuri (16 şi 17) care nu oferă nimic substanţial ajustării sistemului de guvernanţă.

Ca să închid. Capitolul pe care l-am analizat din programul de guvernare nu reuşeşte să se desprindă de o viziune rigidă, centrată pe stat, care de altfel este împărtăşită de majoritatea partidelor politice, ceea ce constituie o constrângere. Situaţia poate fi explicată şi prin "dependenţa de o cale” despre care am dat o explicaţie sumară în partea introductivă a acestui articol. Prin examinarea majorităţii măsurilor din program la acest capitol ies în evidenţă inexactităţi juridice, redundanţe birocratice şi o tendinţă de a perpetua ineficienţa instituţională actuală, în loc să fie aplicate ajustări. Prin urmare, programul de guvernare menţine, în esenţă, status quo-ul, permiţând continuarea controlului politic şi extragerea de rente.