RAPORT ING: Marea Britanie şi România conduc top-ul cheltuielilor de Crăciun

Ioana Dogaru
Bănci-Asigurări / 2 decembrie 2015

Marea Britanie se pregăteşte să cheltuiască cel mai mult pe cadourile de Crăciun din acest an, comparativ cu restul Europei, SUA şi Australia, potrivit raportului INGb privind cheltuielile de Crăciun şi de Anul Nou.

Raportul ING, la care au participat peste 13.000 de persoane, arată că britanicii intenţionează să se lipsească, în medie, de 420 euro (294 £) în perioada sărbătorilor, plasându-se astfel pe locul 1 în raportul special ING "Liga cheltuielilor de Crăciun".

Următorii mari cheltuitori sunt Statele Unite ale Americii (360 euro) şi Luxemburg (300 euro), în timp ce Australia (200 euro) se plasează la jumătatea clasamentului alături de Germania, Spania şi Italia (200 euro) (a se vedea tabelul de mai jos).

Cu toate acestea, deşi locuitorii Marii Britanii sunt dispuşi să cheltuiască cel mai mult, studiul arată că românii sunt cei care intenţionează să aloce pe cheltuielile de Crăciun cel mai mare procent din veniturile lunare nete. Aceştia intenţionează să investească 110 euro pe cadourile de Crăciun, chiar dacă suma se ridică la aproximativ 32% din venitul lunar net. Republica Cehă (25%) şi Marea Britanie (15%) îi urmează în ceea ce priveşte cheltuielile de Crăciun în raport cu venitul net.

Cu toate că situaţia economică s-a imbunătăţit în cea mai mare parte a Europei, studiul relevă că majoritatea europenilor îşi menţin în acest an o abordare prudentă privind cheltuielile de Crăciun şi intenţionează să investească o sumă similară cu cea cheltuită în 2014. Doar unul din şase europeni (16%) intenţionează să cheltuiască mai mult în 2015.

În plus, o treime din europeni (33%) au economisit pentru Crăciunul din acest an, cei mai mulţi fiind cei din Marea Britanie (43%) şi România (42%). În plus, mai puţin de unul din zece persoane din Europa (9%) s-a îndatorat pentru cheltuielile de Crăciun anul trecut, ceea ce arată că majoritatea au o abordare prudentă. Cu toate acestea, britanicii şi românii s-au îndatorat mai mult decât restul Europei (cu 15%, respectiv 16%).

În timp ce unii declară că sunt dornici să îşi planifice cheltuielile şi să economisească, studiul arată că aproape jumătate din europeni nu au încă un buget clar pentru Crăciun şi nu ştiu cât de mult vor cheltui în final. Nemţii sunt cei care declară în număr cel mai mare că vor stabili un buget clar pentru Crăciun (63%), în timp ce locuitorii din Polonia şi Belgia (50%) nu sunt siguri că vor face acest lucru.

Diferenţele culturale în modul în care europenii sărbătoresc Crăciunul, precum şi factorii economici, influenţează cel mai probabil valoarea şi proporţia veniturilor cheltuite în această perioadă. De exemplu, cheltuielile mai mici din Belgia şi Olanda ar putea fi explicate prin faptul că aceştia sărbătoresc Sinterklaas la începutul lunii decembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb