Compania SpaceX a investit peste 15 miliarde de dolari în dezvoltarea rachetei de nouă generaţie Starship, un proiect esenţial pentru viitoarele misiuni comerciale şi spaţiale, inclusiv transportul de sateliţi şi misiuni către Lună şi Marte, transmite Reuters.
Suma depăşeşte semnificativ costul dezvoltării rachetei Falcon 9, estimat la aproximativ 400 de milioane de dolari, evidenţiind amploarea investiţiei într-un sistem complet reutilizabil, potrivit Reuters.
Succesul Starship este considerat crucial pentru extinderea reţelei Starlink, care generează o parte importantă din veniturile companiei, noua rachetă fiind proiectată să transporte până la 60 de sateliţi într-o singură lansare, transmite Reuters.
Compania fondată de Elon Musk îşi propune mii de lansări anual, pentru dezvoltarea infrastructurii spaţiale şi a unor sisteme bazate pe sateliţi alimentaţi cu energie solară, potrivit Reuters.
Proiectul se confruntă însă cu provocări tehnice majore, inclusiv realimentarea în orbită şi dezvoltarea infrastructurii necesare pentru un ritm ridicat de lansări, transmite Reuters.
Testele efectuate până acum au înregistrat atât progrese, cât şi eşecuri, care au dus la modificări de design, Starship intrând într-o nouă etapă odată cu pregătirea prototipului V3, potrivit Reuters.
Un alt obstacol îl reprezintă consumul ridicat de resurse, o lansare necesitând cantităţi mari de combustibil şi apă pentru reducerea vibraţiilor acustice, transmite Reuters.
În paralel, NASA a investit cel puţin 3 miliarde de dolari în programul lunar Artemis, în care Starship va avea un rol central pentru transportul echipajelor pe Lună, potrivit Reuters.
Compania îşi extinde capacităţile de producţie la baza Starbase din Texas, încercând un ritm de producţie apropiat de cel al industriei aviatice, însă modelul implică riscuri dacă designul continuă să fie modificat, transmite Reuters.



















































Opinia Cititorului