REVISTA PRESEI 28.08.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 28 august 2015

ADEVARUL

Mohammad Munaf, condamnat pentru terorism, a fost adus în România

Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, a fost adus, joi, în România şi se află în prezent într-un Centru de Arest Preventiv al Poliţiei Române. Acesta a fost adus dintr-o ţară din Orientul Mijlociu. Traian Băsescu a reacţionat pe Facebook spunând că "în sfârşit, epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare, repet, pare să se fi terminat". Poliţia Română a emis un comunicat de presă precizând că Mohammad Munaf se află într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române, pe baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare emis pe numele său. "Acţiunea Poliţiei Române a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi a altor instituţii cu competenţe în domeniu, interne şi internaţionale", se mai arată în documentul citat.

Medicii pun halatele în cui pe 1 septembrie

Doctorii din spitalele bucureştene şi cei din provincie vor participa în prima zi din septembrie la un miting în faţa Ministerului Sănătăţii. Medicii, care vor ca protestul lor să fie unul legal, au cerut deja aprobări de la Primărie şi de la Poliţie. Nemulţumiţi că vor primi doar între 200 şi 450 de lei în plus la salariu, specialiştii cer dublarea lefurilor şi ameninţă cu blocarea activităţii din spitale. Sistemul de sănătate stă pe un butoi cu pulbere, gata să explodeze în orice moment. Niciodată agitaţia din spitale nu a fost atât de mare ca acum, atrag atenţia specialiştii, care spun că, pentru prima oară după foarte mult timp, doctorii chiar sunt dispuşi să iasă în stradă pentru drepturile lor. Un prim pas l-au făcut deja: au depus joi, dis-de-dimineaţă, documentele necesare pentru a protesta, legal, în faţa Ministerului Sănătăţii. S-a stabilit şi o dată pentru mitingul la care şi-au anunţat prezenţa nu doar medici bucureşteni, ci şi doctori care profesează în provincie: 1 septembrie, ora 8.00.

Aproximativ 50 de imigranţi au fost găsiţi morţi într-un camion abandonat pe o autostradă din Austria

Aproximativ 50 de imigranţi au fost găsiţi morţi într-un camion abandonat pe o autostradă din Austria, autorităţile suspectând că extracomunitarii s-au asfixiat. Un oficial maghiar a declarat că maşina frigorifică aparţine unui cetăţean român şi era înmatriculată în Ungaria. Potrivit MAE, din informaţii pe care le deţine, niciun cetăţean român nu e implicat în incidentul din Austria. Camionul în care au fost descoperiţi refugiaţii decedaţi a fost dus în halele frigorifice ale unei fabrici din zonă, la graniţa Ungariei cu Austria, potrivit Digi 24. În locul în care a fost dus camionul sunt şi criminaliştii şi procurorii au declarat, potrivit aceleiaşi surse, că în acest caz este vorba de victime ale traficului de persoane, dar nu au comunicat numărul exact de cadavre. De asemenea, decizia autorităţilor de aducerea a camionului la halele frigorifice respective a fost luată pentru că nicio morgă din zonă nu avea capacitatea de a stoca un număr atât de mare de cadavre.

Doi sirieni, prinşi in timp ce încercau sa îşi introducă ilegal rudele in tara. Au ameninţat ca "vor arunca in aer Romania"

Doi imigranţi sirieni, prinşi in timp ce încercau sa intre ilegal in tara, au strigat ca vor arunca in aer Romania daca va fi necesar. Ameninţarea a pus in garda serviciile secrete. Doi cetăţeni sirieni încercau sa ajungă la familia lor, stabilita acum câţiva ani in Romania. Fraţii, care au afaceri in Bucureşti, au încercat sa-i ajute sa treacă ilegal frontiera. Unul dintre ei i-a adus pana aproape de graniţă, apoi i-a lăsat sa treacă fâşia verde pe furiş. Dar poliţiştii i-au prins. La interogatoriu, unul dintre suspecţi ar fi mimat o criza de epilepsie. Celălalt, potrivit procurorilor, a trecut la ameninţări. Situaţia exodului a fost dezbătută astăzi si într-o şedinţa a Guvernului, unde s-a reunit Comitetul naţional pentru situaţii de urgenta.

Decizie bombă luată în această săptămînă de reprezentanţii Antena 1.

După ce la începutul lunii iulie au achiziţionat drepturile tv pentru cel mai important meci al etapei de la Intel Sky Broadcast, dar şi dreptul de a transmite pe platforma antenaplay.ro toate meciurile din prima Ligă, oficialii din Băneasa au decis să rezilieze contractul cu ISB. Motivul principal, susţin sursele GSP, ar fi audienţa prea mică pe care meciurile din Liga 1 transmise de Antena 1 o înregistrau, în comparaţie cu alte emisiuni transmise postul generalist. Chiar dacă suma pentru drepturile TV a rămas aceeaşi, 34,1 milioane euro, diminuarea numărului de cluburi din L1 are ca rezultat sporirea sumelor pe care echipele le vor încasa faţă de sezonul trecut. De exemplu, în campionatul trecut, nou-promovatele aveau în jur de un milion de euro, acum Poli Timişoara şi FC Voluntari vor primi aproape 1,5 milioane, cu tot cu TVA. Campioana urmează să încaseze în noul sezon aproape 4 milioane de euro!

Ponta a legat prieteşug cu oligarhul Plahotniuc

Premierul Victor Ponta, însoţit de o delegaţie formată din miniştri şi consilieri de stat, a vizitat joi Chişinăul, cu ocazia împlinirii a 24 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Însă înainte de ceremoniile oficiale din Basarabia, premierul Victor Ponta şi-a făcut timp şi pentru o întâlnire cu controversatul politician şi om de afaceri moldovean Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al PDM, partid pe care îl finanţează şi controlează. "M-am întalnit ieri seară cu premierul român Victor Ponta, cu care am avut, ca de obicei, o discuţie constructivă şi plăcută. Am vorbit despre sprijinul pe care România îl acordă în mod activ Republicii Moldova şi despre obiectivele comune", a scris Plahotniuc, pe pagina sa de Facebook, ataşând şi doua fotografii cu premierul român.

Elveţia a finalizat construcţia celui mai mare tunel din lume

Elveţia a finalizat lucrările pentru "NEAT Gotthard Base Tunnel", cel mai mare tunel din lume, cu o lungime de 57 de kilometri, depăşind tunelul Seikan din Japonia, de 23 de km. În data de 24 august, autorităţile locale au permis accesul jurnaliştilor elveţieni în tunel, pentru a anunţa oficial finalizarea lucrărilor, informează businessinsider.com. Trenurile care vor circula prin tunelul Gotthard vor atinge o viteză maximă de 150 km/h, făcând posibilă scurtarea timpului de călătorie între Zurich, Lugano şi Milano cu o oră. Testele pentru funcţionalitate vor începe în luna octombrie, iar primul tren cu pasageri va circula pentru prima oară în luna iunie 2016. Investiţia în construcţia tunelului a fost de aproximativ 10,3 miliarde de dolari şi a fost suportată, în întregime, de Elveţia.

Forbes: Cel puţin 2.000 de militari ruşi au murit în confruntările din Ucraina

Cel puţin 2.000 de militari ruşi au murit în confruntările din estul Ucrainei în perioada martie 2014 - februarie 2015, arată un document secret dezvăluit aparent din eroare de o publicaţie rusă, scrie revista Forbes, în ediţia electronică. Într-un articol intitulat "Creşterea bugetului pentru operaţiuni militare în 2015", revista financiară rusă Delovaya Zhizn a dezvăluit, aparent dintr-o eroare, un document militar cu caracter secret intitulat "Compensaţii alocate personalului militar care a participat la operaţiuni în Ucraina în perioada 2014-2015". La câteva ore după difuzarea articolului, documentul considerat secret a fost retras de cenzorii ruşi. Controversatul document fusese deja fotografiat şi preluat de cotidianul ucrainean Novi Region. "Până în februarie 2015, au fost plătite compensaţii la peste 2.000 de familii ale militarilor decedaţi şi pentru 3.200 de militari care au suferit invalidităţi permanente", precizează documentul militar rus, tradus de revista Forbes.

BANCHERUL

Efectele legii privind plafonarea plaţilor si încasărilor in numerar

Sumele de bani din conturile bancare ale romanilor au crescut cu 6,2 miliarde lei in ultimele trei luni după intrarea in vigoare, la începutul lunii mai, a legii care plafonează plăţile si încasările in numerar atât pentru persoanele fizice cat si pentru firme, PFA-uri si liber profesionişti. In aceeaşi perioadă, numerarul care circula in afara sistemului bancar a crescut cu doar 2 miliarde de lei, la un volum total de 43 miliarde lei in iulie, la jumătate fata de volumul banilor din conturile bancare, de 84 miliarde lei. In afara sumelor din conturi, cei mai mulţi bani din bănci se afla sub forma de depozite, care s-au ridicat la 132 miliarde lei in iulie, dar care se afla in scădere continua de la începutul acestui an, când însumau peste 140 miliarde lei. Reducerea volumului de depozite cu 12 miliarde lei in prima jumătate a anului, in ciuda creşterii veniturilor populaţiei, dar si a firmelor, gratie creşterii economiei, este consecinţa creşterii investiţiilor si a consumului.

BCR îşi avertizează clienţii cu privire la tentativele de frauda prin telefon

BCR îşi avertizează clienţii cu privire la tentativele de frauda cărora le pot cădea victime, prin efectuarea de transferuri de bani in conturile unor impostori, persoane care pretind ca deţin anumite funcţii importante, precum avocaţi sau directori de firme de prestigiu. De exemplu, impostorii dau telefoane unor oameni in care pretind ca o ruda apropiata a acestora a fost implicata intr-un accident rutier, iar pentru a nu fi arestata este necesara trimiterea unei sume de bani. Altora li se spune ca au câştigat diverse premii in bani sau bunuri la tombole organizate de firme cunoscute, precum Vodafone sau Orange, iar pentru a primi premiul trebuie sa trimită sume de bani reprezentând plata unei taxe. BCR îşi sfătuieşte clienţii sa nu efectueze transferuri de bani către astfel de persoane.

CURENTUL

Reluări - de Tia Şerbănescu

Întâlnire de taină Iohannis-Oprea la Cotroceni. Întrevederea a durat 15 minute dar cum ea a avut loc înaintea "discuţiilor politice" dintre partide (de parcă până acum au fost literare) pe tema Codului Fiscal, s-a presupus (în absenţa oricăror informaţii) că dialogul s-a referit atât la C.F. cât şi la valul imigranţilor sirieni care se apropie de graniţa României. În orice caz, Oprea e singura persoană care l-a văzut de câteva ori pe preşedintele Iohannis în ultima lună. Pesemne că din motive de securitate, nimeni nu ştie exact unde se află preşedintele României - şi din acelaşi motiv se schimbă şi filtrele antitero de la Cotroceni: nici Ponta nu va mai trece de ele. Dar nici Predoiu. Revenit ocazional pe platourile tv, Crin Antonescu a constatat că "scena politică e destul de goală lipseşte drama, lipseşte conflictul şi lipsesc personajele". Atunci de ce naiba mai vindeţi bilete? Au rămas doar spectatorii şi comentatorii care cer cu insistenţă: autorul la rampă!

EVENIMENTUL ZILEI

Fractură fără precedent între francezi şi comunităţile de imigranţi

Opinia publică franceză s-a radicalizat şi arată cu degetul spre comunitatea musulmană. Pentru că s-a săturat de inacţiunea clasei politice, care se ascunde după cuvinte, şi pentru că cele 8 milioane de musulmani din Franţa (cifră aproximativă, statisticile etnice fiind interzise) nu se grăbesc să ia poziţie atunci când un coreligionar se apucă să facă Jihadul. "Să discriminăm pentru a fi eficienţi, mai degrabă decât să rămânem spectatori! ». Este fraza celebră a secretarului de stat pentru Transporturi, Alain Vidalis, care propune controale aleatorii în spaţiul public, cu riscul de a cădea în "discriminarea de facies". Fraza a stârnit imediat reacţii în lumea lui «politiquement correct», începând cu purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist...Cel care va fi controlat de trei ori pe zi, doar pentru că "are faţă" de magrebian, va dospi o ură faţă de "ceilalţi", care au avut norocul să se nască europeni.

Avertisment din epicentrul crizei: Asia trage după ea toată economia globală - de Adrian Panaite

Marc Faber, investitor elveţian rezident în Thailanda, spune că economia Chinei va intra în recesiune, cu efecte asupra întregii economii globale. O criză cu epicentrul în Asia. Asta întrevede de la reşedinţa sa din Thailanda investitorul elveţian Marc Faber. Multiplii de evaluare ai companiilor listate pe Bursele lumii sunt ridicaţi până la valori ne sustenabile , iar povara datoriilor este excesivă. Este tabloul de vulnerabilitate în care o criză asiatică poate afecta întreaga economie globală. "Suntem cu adevărat într-o încetinire şi chiar într-o stagnare în Asia şi nu văd o revenire prea curând", a declarat Faber pentru CNBC adăugând că economia Chinei frânează şi că, în opinia sa, va intra în recesiune. Este un şoc ce se propagă în întreaga Asie. Spre exemplu, în Singapore, industria hotelieră a operat deja reduceri drastice de preţuri pentru că rămăsese fără turişti după ce ţări învecinate precum Malaiezia şi Indonezia şi-au devalorizat monedele.

Cum îl spală Hotnews pe Dan Adamescu, după falimentul companiei Astra Asigurări

Dan Adamescu susţine, în interviul acordat Hotnews, că ASF şi KPMG au avut ca scop blocarea unui posibil investitor în Astra. El a declarat că administratorul special KPMG a făcut tot posibilul pentru a bloca vânzarea. Totodată, Dan Adamescu i-a acuzat pe Dan Ruşanu şi Mişu Negriţoiu că au blocat preluarea AXA Life de către Astra Asigurări şi că au vrut să omoare compania. "Domnul Ruşanu, când a aflat că am cumpărat AXA, această cumpărare care era de fapt un apogeu al Astra, numărul unu din România cumpără numărul unu francez AXA, a fost o chestie de imagine extraordinară, domnul Ruşanu a făcut un control fulger la noi şi a găsit 52 de milioane lei că ar fi rezerve prea mici şi a hotărât să ne bage în faliment", a spus Adamescu. "Tema lor a fost să distrugă Astra şi au distrus-o. Ieri, nu aţi văzut, faţă aceea, Speranţa Munteanu, ce fericită era? Ea şi-a ratat mandatul. KPMG a venit, trebuia să relanseze firma şi nu a reuşit, deci este o ratare. Şi ea era fericită de parcă a dat lovitură, pentru că ea nu şi-a ratat, ci şi-a îndeplinit, de fapt, mandatul", a mai spus Adamescu, referindu-se la directoarea KPMG.

DEZASTRU ECOLOGIC. Râul Bistriţa a fost POLUAT cu peste un MILION de litri de substanţe TOXICE

Un adevărat dezastru ecologic a avut loc în zona Broşteni, de la fosta exploatare minieră Isipoaia. Râul Bistriţa a fost poluat cu peste un milion de litri de substanţe toxice, conţinând cupru, fier şi zinc, iar apa a căpătat o culoare portocalie, conform B1 TV. Din fosta mină s-au scurs, timp de două ore, aluviuni care au contaminat râul. Autorităţile au prelevat probe de apă, din amonte şi aval, de pe râul Bistriţa. După analiza cauzelor care au dus la producerea incidentului, se vor stabili măsuri de remediere a situaţiei.

Eduard Hellvig şi Rareş Bogdan, vacanţă împreună

Directorul SRI, Eduard Hellvig, se află în vacanţă în Turcia împreună cu jurnalistul Rareş Bogdan , de la Realitatea TV, susţin surse politice. Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a refuzat să comenteze informaţia. Împreună cu cei doi se află şi familiile lor. Hellvig şi Bogdan sunt legaţi de o prietenie mai veche. Presa a publicat fotografii cu cei doi după un meci de fotbal şi la o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc şi Andrei Marga. Recent, un jurnalist de la Realitatea TV, Ovidiu Marincea, a fost numit consilier al lui Eduard Hellvig.

JURNALUL NATIONAL

Topul celor mai controversate proiecte de infrastructură

Unele drumuri par a nu se termina niciodată în România, după 25 de ani în care s-au schimbat 22 de miniştri la Transporturi. De la problemele legislative, care au făcut posibile contestaţii şi procese interminabile pentru licitaţii, până la răzgândiri, anulări ale finanţărilor şi schimbări de proiecte, toate au dus la un rezultat dezastruos: România fără drumuri. Locul 1 - Bechtel - Cel mai costisitor kilometru din lume. După aproape 12 ani, cea mai scumpă autostradă din lume a-nghiţit 1,8 miliarde de euro pentru 52 km finalizaţi. La finalul primului deceniu de la semnarea contractului, statul român plătise 1,4 miliarde de euro către Bechtel pentru 52 de kilometri de autostradă finalizaţi şi alţi 64 de kilometri în lucru. Locul 2 - Drumul European 79 Deva-Oradea. Cel mai lent drum naţional din ţară. Locul 3 - Tronsonul Comarnic- Braşov. Cea mai aşteptată investiţie. Locul 4 - Centura Capitalei. Singura capitală europeană cu o centură de coşmar.

Ţeapa contoarelor de apă caldă curge bine

Vara este pe sfârşite şi ne îndreptăm uşor spre sezonul rece. El aduce aminte de veşnica problemă, facturile mari la întreţinere. Primarii vor începe să se plângă că nu au bani pentru subvenţii, iar societăţile de termoficare vor cere majorarea preţului gigacaloriei. Contorizarea utilităţilor este o problemă care s-a rezolvat parţial. Majoritatea apartamentelor au contoare de apă caldă, dar de multe ori proprietarii plătesc apa rece la preţ de caldă, mai ales dacă stau la capătul coloanei. În sezonul rece, aceştia aşteaptă minute bune până când pe ţeavă vine apă caldă. Şi, uite aşa, se trezesc cu consumuri- record de apă caldă şi cu facturi umflate de către societatea de termoficare. De fapt, termenul de contoare este impropriu, ele fiind locatoare de cost. Acestea măsoară, pe baza unor aproximări, debitul de lichid. În mod normal, dacă ar fi fost contoare, de genul celor puse pe calorifere, ar fi trebuit să contorizeze gigacaloriile consumate.

NATIONAL

Teodor Atanasiu a primit cadou o super vilă in Băneasa, de la un afacerist arab!

Deşi încolţit de procurorii anticorupţie de atâta vreme, Teodor Atanasiu se simte încă stăpân pe situaţie. Mai ales ca, in PNL cel puţin, toata lumea ştie ca "Tase" are încă o influenta majora asupra preşedintelui Klaus Iohannis. Deşi aflat de atâta vreme in cătarea oamenilor Laurei Codruţa Kovesi, "Tase" Atanasiu ştie ca ambele dosare care se instrumentează pe numele sau nu vor fi detonate prea curând, bucurându-se încă de scutul protector a unei anumite pârţi a serviciilor secrete. Cu toate acestea, omul care da ora exacta la şmecherie in noul PNL s-ar putea sa aibă o crâncena surpriza, aflând ca locaţia sa secreta din zona de fiţe a Capitalei nu mai este chiar atât de... secreta. si asta cu toate ca, pentru a şterge urmele cadoului primit din partea afaceristului arab care se da drept principalul sponsor al Partidului National Liberal, si-a trecut vila de lux de pe strada Sisesti, una de dimensiunile unui veritabil hangar, pe numele unui biet şofer care câştiga salariul mediu pe economie.

Dragnea ii taie microfonul lui Ponta

Satul de teleguvernarea marca Ponta, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a decis sa-l scoată cu forţa de pe micul ecran pe "camaradul" sau. Odată cu intrarea lui Liviu Dragnea in scena, premierul este pe cale sa piardă monopolul mediatic. Si asta pentru ca liderul social-democrat vrea sa scoată in peisaj figuri noi care sa nu tragă partidul in jos. Pentru ca mişcarea sa nu miroasă a trădare, Dragnea a lăsat sa se înţeleagă ca urmăreşte doar binele lui Victor Ponta.

Lovitura de imagine: Iohannis iese la rampa cu capturarea lui Munaf!

Scump la vorba pe subiecte mult mai arzătoare si mai apropiate de sfera de activitate a Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a surprins, joi, pe toata lumea cu anunţarea unui succes al serviciilor si al Politiei Romane. Capturarea teroristului Mohammad Munaf a fost un bun prilej pentru şeful statului de a ieşi din "vizuina". Anunţarea de către Klaus Iohannis a prinderii si aducerii in Romania a complicelui lui Omar Hayssam a şocat, joi, in condiţiile in care, in ultima vreme, preşedintele a preferat sa tacă pe teme mult mai importante. Însă, capturarea lui Mohammed Munaf a reprezentat pentru şeful statului un bun prilej de a-si mai reface imaginea de "dispărut", ocazie cu care s-a dezlănţuit intr-un mesaj transmis de Administraţia Prezidenţiala in care şeful statului lauda serviciile secrete si Politia Romana.

Vanghelie vrea sa scoată PSD-ul de la guvernare

Exclus de aproape un an din PSD, Marian Vanghelie susţine ca in sufletul lui tot social-democrat a rămas. Ca sa demonstreze ca tot timpul s-a gândit la binele partidului, primarul suspendat al sectorului 5 ii sfătuieşte pe foştii lui colegi sa-l lase din braţe pe Victor Ponta si sa plece de la guvernare. "Daca doreşte sa ia potul cel mare la viitoarele alegeri locale si parlamentare, PSD-ul ar trebui sa treacă in opoziţie", a declarat Vanghelie, intr-un interviu acordat unui cotidian central. "Este cea mai mare greşeala pentru PSD rămânerea la guvernare! Dar asta se întâmplă pentru ca Victor Ponta n-a gândit ca un membru PSD si ca preşedinte al partidului, el a gândit ca... Victor Ponta, adică < < fac cum mi-e mie mai bine > >.

PUTEREA

Ne-am săturat de dulceaţa traiului patriarhal. 131 de sate au dispărut de pe harta ţării în 25 de ani

Urbanizarea forţată din timpul comunismului a produs efecte asupra satului românesc şi după Revoluţie. "Fiii rătăcitori" au refuzat să se întoarcă în locurile natale. Cei repuşi în posesia terenurilor luate cu japca au preferat fie să le dea în arendă, fie să le vândă. Dimpotrivă, urbanizarea a continuat, de data asta voluntar, potenţată de condiţiile sociale şi economice mai favorabile de la oraş. Satele sărace au rămas, treptat, pustii. Satele locuite de saşi şi şvabi au avut aceeaşi soartă. Iar după deschiderea pieţelor muncii din ţările occidentale pentru muncitorii români, fenomenul de depopulare a satelor s-a accentuat. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) furnizate ziarului PUTEREA, 131 de sate au fost radiate din structura teritorială a ţării în aceşti ultimi 25 de ani. Din 13.088 de sate existente în 1990, au rămas 12.957 la finele anului 2014.

Oprescu, alergic la RATB. Primarul general, acuzat de premeditare în distrugerea transportului public

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) nu există nici un proiect care să ajute sau să salveze de la dezastru transportul public. Potrivit viceprimarului Capitalei, Cornel Pieptea, Sorin Oprescu a refuzat să ia o decizie în privinţa RATB şi a ignorat propunerile venite din partea liderilor de grup ai partidelor. Recent, o pensionară a trimis o petiţie la Primăria Capitalei, în care cere menţinerea gratuităţii pe RATB. Municipalitatea i-a răspuns suspect de repede. "Sorin Oprescu ratează premeditat o nouă şansă pentru punerea RATB pe baze economice sustenabile", transmite viceprimarul liberal Cornel Pieptea într-un comunicat. El susţine că la întâlnirea din 25 august 2015 dintre Sorin Oprescu şi liderii formaţiunilor politice reprezentate în CGMB în vederea pregătirii ordinii de zi a şedinţei de consiliu din data de 31 august 2015, primarul general a ignorat toate propunerile care vizau reabilitarea situaţiei RATB.

Microsoft se reîncălzeşte. Abramburica şi Athanasiu, de mână la Tribunal

Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu, ambii foşti miniştri PSD ai Educaţiei în mandatul Năstase, sunt noile nume ce urmează să fie cercetate în Dosarul Microsoft. Cei doi foşti demnitari s-au prezentat, ieri-dimineaţă, la instanţa supremă, pentru judecarea solicitării DNA de reîncepere a urmăririi penale, dar judecătorii au amânat termenul pentru 8 septembrie. Scandalul Microsoft licenţe pentru şcoli se întinde pe perioada a trei mandate, Năstase, Tăriceanu şi Boc (1, 2 şi 3), dar cei doi sunt primii miniştri PSD anchetaţi. Pe lângă miniştri şi funcţionari guvernamentali de rangul doi, în afacerea de devalizare a bugetului de stat au fost implicaţi afacerişti care au căpuşat contractele cu statul şi evident agenţi din Servicii.

ROMANIA LIBERA

Pe cine sperie aducerea lui Munaf în ţară

Readucerea în România a asociatului lui Omar Hayssam reprezintă - dincolo de succesul instituţiilor statului, care aduc în faţa justiţiei un condamnat pentru terorism la 10 ani de închisoare - şi un bun prilej pentru lămurirea contextului în care a avut loc răpirea jurnaliştilor din 2005. Mohammad Munaf poate dezvălui legăturile dintre lideri PSD şi Omar Hayssam, cel care a organizat în 2005, răpirea jurnaliştilor români la Bagdad, legături care privesc afaceri de corupţie în care sirianul a fost implicat, dar poate şi faptul că unii dintre ei au avut cunoştinţă de planurile acestuia. Procedurile pentru această operaţiune au fost demarate prin Consiliul Suprem de Apărare al Ţării condus de Traian Băsescu. Munaf poate cere rejudecarea, iar în cadrul rejudecării poate face dezvăluri, mai ales că între timp SRI a fost reformat şi îi poate asigura protecţia de care are nevoie.

Dragnea i-a făcut programul lui Ponta

Forma finală a Codului Fiscal a fost convenită, miercuri, de liderii politici în absenţa premierului Victor Ponta, aflat la Chişinău. Acelaşi mecanism decizional, bazat pe negocieri Putere-Opoziţie, peste capul premierului, va fi folosit şi în cazul bugetului de stat sau al legii salarizării. Liderul PSD, Liviu Dragnea, şi-a consolidat poziţia de şef informal al guvernului, fiind cel care a anunţat concluziile negocierilor cu partidele parlamentare privind Codul Fiscal. Este a doua mişcare a lui Dragnea pe tema Codului Fiscal, după ce la începutul săptămânii a anulat rezultatul negocierilor tehnice, desfăşurate în absenţa sa, pe baza unui compromis între Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Acum, lui Victor Ponta, aflat în vizită la Chişinău, i-a rămas să salute pe Facebook modificările pe care liderii politici le-au operat asupra codului iniţiat de guvernul său. Întâlnirea a fost un prilej pentru Dragnea să traseze principalele repere pentru premierul Ponta: finalizarea bugetului până pe 15 noiembrie, deficit bugetar de maximum 2%, negocieri cu partenerii internaţionali.

ZIARUL FINANCIAR

Când România plânge după infrastructură, investiţiile statului au ajuns la minimul ultimilor 10 ani

Guvernul Ponta majorează salariile, dar ignoră complet investiţiile, cele care pot asigura creşterea economică nu doar pentru prezent, ci şi pentru viitor. Guvernul Ponta a anunţat un excedent bugetar record de 1% din PIB (7 miliarde de lei), în primele şapte luni din an, bani din care vor fi majorate şi salariile, dar, în aceeaşi perioadă, a dus investiţiile din buget (cheltuielile de capital) la cel mai jos nivel din cel puţin ultimii 10 ani - doar 0,7% din PIB. Într-o vreme în care economiştii spun că banii trebuie să meargă cu prio­ritate spre investiţii în şcoli, spitale, drumuri, pentru a asigura o creştere economică viitoare, componenta de investiţii a fost complet uitată de guvern, care a scăzut investiţiile din buget de la 4,2% în anul de dinaintea preluării guvernării, 2011, la 2,5% anul trecut.

Cum a apus Astra Asigurări şi ce lecţii pot învăţa ceilalţi asigurători

Trei cauze principale au dus la falimentul Astra Asigurări: managementul defectuos al activităţii companiei, servirea anumitor interese personale sau de grup prin utilizarea activelor, precum şi raportarea distorsionată atât a performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de prudenţialitate, având ca efect crearea aparenţei de conformitate cu regulile în vigoare, aceastea sunt concluzile la care a ajuns Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pe baza analizei raportului administratorului special, KPMG. Iulius Bucşa, Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, proprietarul Astra, Radu Mustăţea, italianul Guglielmo Frinzi şi Karla Marinescu sunt manageri care se găsesc pe lista celor care au condus afacerile Astra Asigurări în ultimii 13 ani, adică după privatizare, şi de ale căror decizii au depins suişurile şi coborâşurile asigurătorului. Practic, o parte din vina pentru cel mai mare faliment din asigurări le aparţine şi lor, dacă ne ghidăm după expunerea de motive a ASF

Curăţarea bilanţurilor băncilor începe să se vadă. Rata creditelor neperformante a scăzut la minimul ultimilor cinci ani

Rata creditelor neperformante (NPL) a continuat tendinţa descendentă şi a coborât la jumătatea anului la 12,8% din totalul împrumuturilor, minimul ultimilor cinci ani, după ce în 2014 ajunsese la un vârf istoric de 23%, pe medie. În a doua jumătate a anului 2014 şi în acest an bilanţul băncilor a început să arate mai curat, în urma vânzărilor unor portofolii de credite neperformante, după ce în anii de criză unu din cinci credite ajunsese să fie neperformant. "Datele BNR indică scăderea ratei creditelor neperformante la 12,8% în lu­na iunie - nivelul minim din 2011. De ase­menea, conform statisticilor publi­cate de banca centrală, rata restanţelor la credite s-a consolidat în iulie la nivelul minim din 2012", spune Andrei Rădu­lescu, senior economist la Banca Transilvania.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Citesc si articolul acesta si altele pe tema Astra si nu ma opresc din mirare sa vad atata scenarita; sincer o pun pe seama tehnicilor de aruncat praf in ochi, de trimis cititorul pe piste false.

    In concret: avem pe masa discutiei falimentul Astra; fireste, o tema grava si o lectie de capitalism. Astra a fost condusa de Adamescu si a fost condusa prost. Performanta unei firme de asigurari nu sta doar in cota de piata; de fapt, o crestere a cotei de piata este chiar elementul ce in mod uzual atrage atentia supraveghetorilor. Asta tocmai pentru ca performanta presupune o crestere sanatoasa, mai exact o crestere a cotei de piata in tandem cu profitabilitatea firmei si soliditatea capitalizarii acesteia. In cazul Astra cresterea cotei a fost facuta pentru ca din banii colectati astazi se plateau daunele pe politele de anul trecut, iar acest cerc vicios s-a tor accentuat; tipic unei scheme ponzi.  

    Cazul de fata este tipic pentru intalnirea unui individ lipsit de etica (Adamescu) cu un sistem de supraveghere corupt sau poate doar foarte slab (CSA, d-na Toncescu - mare presedinte la Carpatica acum! urmat de ASF). Consider ca orice alta tema aruncata in joc reprezinta fie o fumigena menita sa inlature atentia de la hotia facuta de Adamescu (si nu ma refer doar la banii luati din Astra pentru firma Medien si ajunsi cine stie in buzunarele cui; ci si la afacerea gandita de el la Astra, afacere ce nu era asigurare ci jecmanirea clientului de azi pentru plata celui de ieri in speranta ca mai reuseste si anul ce vine sa faca acelasi lucru, dar cu mai multi clienti pentru ca gaura tot crestea), fie o tema menita sa serveasca interese obscure ale unor indivizi legati mai mult sau mai putin de piata de asigurari (e.g. Piperea, Muntean etc - personaje ce nu s-ar fi ferit niciodata sa-l slujeasca pe Adamescu, dar acum sunt mari eroi ai pietei).

    In incheiere, chiar daca combinatia fatala de lipsa de etica in business si supraveghetor corupt/slab a existat, ASF-ul de astazi merita felicitat ca face curatenie, cu atat mai mult cu cat nu este vorba de un caz singular, ci se poate vedea clar o noua abordare atat timp cat in plus de Astra au actionat si la Carpatica (plan de redresare) si, de curand, si la Euroins - companie careia ASF nu i-a aprobat planul de masuri pentru lipsa de capital constatata de ASF prin exercitiul BSR, de peste 150 milioane EURO (o hotie bulgareasca, de aceasta data). Da, e foarte posibil ca preturile asigurarilor sa cresca, dar este cert faptul ca asiguratii vor primii servicii de claitate si nu surogate si minciuni cum iti putea spune de ani de zile orice taximetrist ca e cazul la Euroins, Carpatica, Astra si, mai nou, la Citi Insurance (probabil urmatoarea pe lista temelor de ingrijorare pentru ASF). 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro