ROMPAP reafirmă rolul strategic al industriei hârtiei în consolidarea economiei circulare din România

S.B.
Companii / 17 aprilie, 14:46

ROMPAP reafirmă rolul strategic al industriei hârtiei în consolidarea economiei circulare din România

ROMPAP - Patronatul Industriei de Celuloză şi Hârtie a organizat la Bucureşti conferinţa „Industria Hârtiei şi Ambalajelor din Carton Ondulat în Avangarda Economiei Circulare”, un eveniment de referinţă pentru conturarea direcţiilor strategice ale sectorului, într-un context marcat de presiuni energetice şi intensificarea concurenţei externe neloiale. Dezbaterile au evidenţiat necesitatea unui cadru de sprijin coerent, menit să asigure competitivitatea producătorilor români, pentru atingerea obiectivelor naţionale de sustenabilitate.

Organizat în parteneriat cu CERC (Coaliţia pentru Economie Circulară), evenimentul a oferit o platformă de dialog între companiile din domeniu, reprezentanţi ai ministerelor de resort (Mediu, Economie, Energie), membri ai Parlamentului European şi conducerile confederaţiilor CEPI şi FEFCO. Agenda discuţiilor a vizat optimizarea sistemului de colectare a deşeurilor şi identificarea de soluţii pentru consolidarea industriei în contextul provocărilor actuale.

„Industria hârtiei joacă un rol esenţial în economia naţională, furnizând produse pentru numeroase sectoare strategice şi contribuind direct la economia circulară. Consumul energetic ridicat o face însă vulnerabilă la evoluţiile preţurilor la energie, iar în acest context producătorii români se confruntă cu un dezavantaj competitiv semnificativ faţă de competitorii din afara Uniunii Europene, care beneficiază fie de costuri mai reduse, fie de politici naţionale de sprijin”, a declarat Paul-Henri Kohler, preşedinte ROMPAP.

Cristian Buşoi, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, a confirmat deschiderea instituţiei pentru identificarea unor soluţii la aceste provocări, în contextul presiunilor generate de concurenţa neloială din afara Uniunii Europene.

Acesta a subliniat că doi factori majori influenţează competitivitatea industriei: accesul la materii prime şi costurile din domeniul energiei. În ceea ce priveşte materiile prime, a fost evidenţiată existenţa unor situaţii de concurenţă neloială din afara Uniunii Europene, în special în relaţia cu Turcia, fiind necesară o colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe pentru identificarea celor mai bune soluţii la nivel european. În acelaşi timp, în domeniul energiei, România şi Uniunea Europeană urmăresc reducerea preţurilor pe termen scurt şi mediu, ca parte a eforturilor de creştere a competitivităţii, direcţie strategică ce rămâne complementară obiectivelor de securitate energetică şi decarbonizare.

La rândul său, Viorel Băltăreţu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a subliniat importanţa sectorului şi a precizat că, la nivel guvernamental, sunt analizate măsuri de sprijin pentru industriile energofage, astfel încât acestea să poată face faţă presiunilor energetice generate de contextul geopolitic actual.

Acesta a evidenţiat şi problematica concurenţei neloiale din partea Turciei, care a introdus bariere tarifare pentru producătorii europeni, în absenţa unor măsuri de reciprocitate din partea Uniunii Europene. În acelaşi timp, a arătat că relaţiile comerciale cu Turcia ţin de politicile comerciale ale pieţei unice şi că, la nivel european, există deja mai multe mecanisme de răspuns, inclusiv măsuri de protecţie aplicate pentru anumite categorii de produse. Oficialul a menţionat că subiectul a fost discutat la nivelul Ministerului Economiei şi a exprimat deschiderea pentru aprofundarea acestuia în perioada următoare, în vederea construirii unui dosar solid care să fie susţinut în faţa Comisiei Europene.

Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, a precizat că va susţine acest subiect la nivel european. Acesta a arătat că accesul către alte pieţe depinde de politicile stabilite la nivelul Uniunii Europene şi a subliniat disponibilitatea de a contribui, atât din perspectiva naţională, cât şi din cea a Parlamentului European. Totodată, a evidenţiat deschiderea pentru implicarea altor actori relevanţi care pot aduce valoare în cadrul unui dialog comun.

Marius Juncanariu, vicepreşedinte ROMPAP, a subliniat provocările legate de reciclarea la nivelul populaţiei şi importanţa comunicării publice.

„Încă există dificultăţi reale în ceea ce priveşte reciclarea la nivelul populaţiei, în special din cauza percepţiilor eronate despre ce se întâmplă cu deşeurile după colectare. Este esenţial să comunicăm mai bine şi să dezvoltăm campanii de educare care să explice atât modul corect de colectare separată, cât şi importanţa acestui proces. Oamenii trebuie să înţeleagă că menţinerea calităţii deşeurilor colectate este esenţială pentru reciclare şi că acestea au o valoare economică reală. În absenţa acestei înţelegeri, eforturile de colectare riscă să fie percepute ca ineficiente sau lipsite de impact”, a subliniat acesta.

Conferinţa a evidenţiat necesitatea unei abordări integrate, care să îmbine politicile europene şi naţionale cu investiţiile în infrastructură, educaţia consumatorilor şi sprijinul pentru industrie.

Participanţii au subliniat că atingerea obiectivelor de economie circulară depinde de coerenţa reglementărilor, competitivitatea costurilor de producţie şi îmbunătăţirea continuă a ratelor reale de colectare şi reciclare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0987
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3229
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5267
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8502
Gram de aur (XAU)Gram de aur666.0444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb