Separatiştii proruşi menţin controlul asupra administraţiei din Doneţk

E.D.
Internaţional / 19 aprilie 2014

Forţele separatiste proruse continuau să controleze, în această dimineaţă, într-o atmosferă de calm, administraţia regională din Doneţk, în estul Ucrainei, după ce au respins acordul de la Geneva privind detensionarea situaţiei din ţară.

Aproximativ 50 de simpatizanţi proruşi erau reuniţi în jurul impozantei clădiri, ocupată de lideri ai "Republicii Doneţk" autoproclamate şi înconjurată de saci de nisip, pneuri şi mobile răsturnate folosite ca baricade, sub supravegherea unor bărbaţi cu cagule.

"Continuăm ca de obicei", a declarat unul dintre aceşti separatişti pentru AFP. "Un preot ortodox este cu noi în interior şi vom sărbători Paştele în această seară".

În jurul clădirii, locuitorii se plimbă sau aleargă ca de obicei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În afară de câteva clădiri publice controlate de separatişti, oraşul funcţionează normal.

Spre surpriza generală, şefii diplomaţiei ucrainene, ruse, americane şi europene au semnat, joi, la Geneva un text care prevede în special dezarmarea grupărilor armate, eliberarea clădirilor publice ocupate şi o amnistie pentru insurgenţii care "nu se fac vinovaţi de crime".

Dar, baricadaţi în cartierul lor general de la administraţia regională din Doneţk, proruşii au respins sec acest plan.

Autorităţile proeuropene a căror plecare o cer, au întins vineri mâna rebelilor, promiţându-le o importantă descentralizare şi un statut protector pentru limba rusă, fără a reacţiona după ce proruşii au respins acest acord.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb