Sutele de mii de soldaţi ruşi care au luptat împotriva Ucrainei ar putea primi interdicţie de intrare în Uniunea Europeană, conform unei propuneri a ministrului de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a relatat dpa.
La o reuniune a UE de la Bruxelles, Tsahkna a declarat că există informaţii conform cărora mulţi soldaţi ruşi doresc să vină în UE după un posibil sfârşit al războiului, potrivit sursei amintite.
Decizia ar fi imposibil de explicat cetăţenilor, a spus ministrul estonian, care a precizat că „sunt oameni foarte periculoşi”, a informat dpa.
Un document de informare privind propunerea, consultat de dpa, susţine că aproximativ 1,5 milioane de cetăţeni ruşi au participat la operaţiuni de luptă începând din 2022, aproximativ 640.000 fiind încă desfăşuraţi activ.
Conform documentului, printre caracteristicile lor comune se numără experienţa de luptă şi utilizarea violenţei, cu implicarea probabilă în crime de război şi alte atrocităţi împotriva populaţiei ucrainene.
„Posibila lor intrare şi prezenţă în UE nu numai că prezintă un risc general de infracţiuni violente, ci reprezintă şi un vector major pentru infiltrarea crimei organizate, a mişcărilor extremiste şi a operaţiunilor statale ostile în întreaga Europă”, au scris autorii documentului, citaţi de dpa.
Foştii luptători sunt, de asemenea, deosebit de uşor de recrutat pentru serviciile de informaţii ruseşti, a sublinat sursa menţionată.
Propunerea a notat, de asemenea, că există deja o legătură în Rusia între foştii luptători şi creşterea violenţei. - mulţi repatriaţi au comis infracţiuni grave, numărul total atingând un maxim al ultimilor 15 ani în prima jumătate din 2025, a transmis dpa.
Până la 180.000 de prizonieri condamnaţi au fost recrutaţi direct pentru unităţi militare speciale, conform sursei citate.












































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2026, 17:28)
Si daca soldatii aia rusi au si cetatenie UE ce se intampla?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2026, 17:51)
Ești tâmpit, criminalul este criminal
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2026, 17:36)
Au fost trimiși pe front, deci nu e just să fie penalizați.