Aproape jumătate dintre români consideră că situaţia lor financiară s-a degradat în ultimele 12 luni, iar trei sferturi spun că economia naţională merge într-o direcţie greşită, arată cel mai recent sondaj INSCOP.
La întrebarea privind starea financiară a propriei gospodării comparativ cu anul trecut, 10,9% dintre respondenţi au spus că aceasta s-a îmbunătăţit, 44,3% au declarat că a rămas la fel, iar 44,2% au apreciat că s-a înrăutăţit. Doar 0,6% nu au ştiut sau nu au răspuns.
Tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare şi votanţii PSD şi USR se regăsesc într-o proporţie mai mare printre cei care au perceput o ameliorare a situaţiei financiare. În schimb, printre cei care nu au simţit nicio schimbare se regăsesc mai ales votanţi PNL, angajaţi la stat şi persoane sub 45 de ani.
Percepţia negativă este semnificativ mai accentuată în rândul votanţilor AUR, al persoanelor între 45 şi 60 de ani şi al locuitorilor din oraşe mici, aceştia declarând în majoritate că situaţia financiară a gospodăriei lor s-a înrăutăţit.
Percepţia asupra situaţiei economice generale este şi mai sumbră: 75,3% dintre participanţii la sondaj cred că economia României s-a degradat în ultimul an, 16,7% consideră că a rămas la fel, iar doar 5% spun că s-a îmbunătăţit. Restul de 3% nu au răspuns.
Aici, pesimismul este dominant mai ales în rândul votanţilor AUR, al persoanelor de vârstă mijlocie (45-60 de ani), al angajaţilor din sectorul privat şi al locuitorilor din Bucureşti.
Remus Ştefureac, director INSCOP, explică diferenţa de percepţie între situaţia personală şi economia naţională: „Datele reflectă o percepţie negativă asupra economiei naţionale semnificativ mai accentuată decât cea asupra situaţiei financiare personale. Acest lucru sugerează o externalizare a responsabilităţii şi o încredere scăzută în capacitatea instituţiilor de a gestiona economia”.
Loredana Vladu, profesor la SNSPA, atrage atenţia că „aceste cifre nu arată doar o criză de încredere, ci şi o vulnerabilitate structurală: în absenţa unor politici clare de revigorare a nivelului de trai - în special pentru categoriile mai vulnerabile, pesimismul economic devine o constantă, alimentând temeri şi clivaje”.
Sondajul a fost realizat de INSCOP în perioada 20-26 iunie 2025, pe un eşantion de 1.150 de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste. Interviurile au fost realizate telefonic (CATI), iar marja de eroare este de ±2,9%, la un nivel de încredere de 95%.
Opinia Cititorului