Studiu APSAP: Reforma nu sperie administraţia

Peste 4.700 de angajaţi din sectorul public au răspuns întrebărilor privind motivaţia, fricile, percepţia performanţei şi deschiderea către reformă., potrivit unui studiu realizat de Centrul de Formare APSAP. Concluziile sunt revelatoare: funcţionarii nu se tem de restructurări, nu identifică responsabilitatea individuală ca problemă majoră şi se consideră, în marea lor majoritate, apreciaţi şi eficienţi. Însă realitatea din afara sistemului contrazice aceste percepţii.

Deşi în spaţiul public se discută de luni de zile despre reformarea administraţiei şi restructurarea aparatului bugetar, doar 3,2% dintre respondenţi au declarat că se tem „în mare măsură” că şi-ar putea pierde locul de muncă, iar 2,5% au spus că această teamă este „foarte mare”. Cei mai mulţi - 36,7% - se tem „într-o oarecare măsură”, iar aproape 60% fie nu se tem deloc, fie consideră riscul nesemnificativ.

„Într-o Românie în care toţi par să ştie ce e greşit în administraţia publică, dar nimeni nu întreabă funcţionarii ce trăiesc zi de zi, am ales să facem exact asta: să-i întrebăm. Nu e o cercetare din tribune, ci din teren”, a declarat Bogdan-Costin Fârşirotu, preşedintele Centrului de Formare APSAP şi fondatorul platformei cursuri-functionari.ro.

Întrebaţi dacă în instituţia în care lucrează există persoane care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile şi ar trebui concediate, doar 10,1% au recunoscut că există mai multe astfel de cazuri, iar 22,3% admit existenţa unor cazuri izolate. În schimb, 38,1% susţin că problema ar putea fi rezolvată prin „o mai bună evaluare şi motivare”, iar 29,5% sunt de părere că toţi colegii îşi fac treaba corespunzător.

Această cultură a evitării asumării şi a protecţiei mutuale reprezintă una dintre cele mai mari frâne în calea reformei autentice, spun reprezentanţii APSAP. „Când toţi sunt buni şi nimeni nu greşeşte, nu există nici vinovaţi, dar nici motivaţie reală pentru schimbare”, arată Fârşirotu.

Rezultatele studiului relevă o discrepanţă majoră între percepţia internă şi realitatea exterioară: 43,4% dintre funcţionarii publici îşi consideră rezultatele „foarte bune”, 49,1% „bune”, iar doar 7% spun că nu sunt pe deplin mulţumiţi de propria muncă. În acelaşi timp, România rămâne pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte eficienţa serviciilor publice, digitalizarea administraţiei şi încrederea cetăţenilor în instituţii.

Un alt semnal de alarmă tras de APSAP este interesul extrem de scăzut din mediul rural pentru formarea profesională, deşi cursurile sunt gratuite şi se desfăşoară online. Aproape 85% dintre cei înscrişi provin din mediul urban. Una dintre cauze o reprezintă dotările tehnice precare: aproape jumătate dintre calculatoarele din instituţiile publice nu dispun de cameră web şi microfon, iar acest lucru limitează participarea funcţionarilor la cursuri.

Peste 60% dintre angajaţii din administraţia publică au venituri nete între 3.001 şi 7.000 de lei. Departe de imaginea bugetarului „de lux”, majoritatea câştigă salarii similare cu cele din mediul privat, dar lucrează într-un sistem în care stabilitatea e garantată, iar performanţa e rar penalizată sau recompensată real.

Concluzia studiului este amară: administraţia românească funcţionează într-o bulă autosuficientă, validată de evaluări interne pozitive şi reticentă la reformă. În timp ce sistemul se autoevaluează ca performant, cetăţenii rămân blocaţi în cozi, dosare cu şină şi proceduri ineficiente. Iar în timp ce companiile private îşi automatizează procesele, eficientizează costurile şi îşi asumă riscuri reale, sectorul public evită adaptarea.

„Nu poţi construi un stat modern dacă performanţa este definită de cât de bine completezi un tabel, şi nu de cât de repede rezolvi nevoia cetăţeanului”, avertizează Fârşirotu.

Dincolo de concluziile punctuale, studiul APSAP scoate la lumină o fractură profundă între România productivă - cea care inovează, concurează şi susţine bugetul - şi România administrativă - rigidă, autoapreciativă şi ferită de logica pieţei.

Reforma reală, afirmă autorii cercetării, nu înseamnă concedieri în masă, ci o reconversie lucidă, cu obiective clare şi mecanisme reale de evaluare a performanţei. Iar pentru asta, este nevoie de voinţă politică, leadership administrativ şi curaj instituţional.

„Cine plăteşte pentru această iluzie? Nu statul, ci contribuabilul. Iar până nu vom rupe această logică în care nimeni nu greşeşte, dar nimic nu funcţionează, vom continua să trăim într-un stat mare, dar ineficient, care cere tot mai mult şi oferă tot mai puţin.”