STUDIU CONFIDO: 7 din 10 români oferă stimulente personalului medical

E.D.
Companii / 4 aprilie 2014

Aproximativ 70% dintre români au afirmat că au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie din partea acestuia, potrivit unui studiu Confido.

Dintre pacienţii care au subliniat necesitatea oferirii acestor stimulente, 84 % au declarat că gestul lor a vizat instituţiile publice de sănătate, în timp ce 5 % au menţionat instituţiile private. Valoarea medie a stimulentelor financiare oferite cu ocazia ultimei vizite la medic se situează la un nivel de 337 de lei şi vizează deopotrivă sistemul public şi privat de sănătate.

Întrebaţi cui au dat aceste recompense, asistentele apar cel mai des în răspunsurile pacienţilor în ceea ce priveşte acordarea stimulentelor: 27 % dintre respondenţi au declarat că au oferit sume de bani sau cadouri acestora. Urmează medicii chirurgi, cu 16 % şi infirmierii, cu 15 %.

De asemenea, potrivit studiului, peste 70 % dintre români sunt de părere că atât medicii activând în sistemul public, cât şi în cel privat, ar trebui remuneraţi ţinându-se cont de evaluările făcute de către pacienţi.

Chestionaţi în legătură cu încrederea avută în instituţiile medicale, SMURD-ul obţine vot de încredere din partea a 83 % dintre români. Dacă spitalele private au câştigat încrederea a 74 % dintre respondenţi, iar serviciul de ambulanţă este menţionat la rândul său de peste jumătate din populaţie (59 %), Ministerul Sănătăţii ocupă ultima poziţie a clasamentului, cu 26 %.

80 % dintre români consideră oportun ca pentru serviciile acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate, pacienţii să aibă acces în aceleaşi condiţii atât la furnizori din sistemul public, cât şi la furnizori aparţinând sistemului privat de sănătate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb