Statele Unite şi Uniunea Europeană rămân angajate în respectarea acordului comercial convenit anul trecut, în pofida tensiunilor provocate de noile propuneri americane de tarife şi de ritmul lent al procesului de ratificare în Europa, potrivit reprezentantului comercial al SUA, Jamieson Greer, care a declarat că ambele părţi continuă să lucreze pentru implementarea angajamentelor asumate, informează news.ro.
"Ambele părţi sunt angajate să respecte acordul comercial. Credem că există încă mult spaţiu pentru conformare de ambele părţi", a spus Greer.
Acordul-cadru a fost încheiat în iulie anul trecut, în timpul unei întâlniri desfăşurate la proprietatea Turnberry din Scoţia a preşedintelui american Donald Trump. Totuşi, Uniunea Europeană se află încă în procesul de ratificare a înţelegerii, iar Trump a avertizat recent că ar putea impune tarife "mult mai ridicate" dacă blocul comunitar nu îşi îndeplineşte obligaţiile până la 4 iulie.
Declaraţiile lui Greer vin la scurt timp după ce administraţia Trump a propus noi tarife de până la 12,5% pentru importurile provenite din 60 de economii, inclusiv Uniunea Europeană, invocând presupuse deficienţe în combaterea comerţului cu produse realizate prin muncă forţată. Pentru UE a fost propus un tarif de 10%.
Oficialul american a susţinut că măsurile nu ar trebui să surprindă partenerii comerciali, deoarece investigaţia care a stat la baza deciziei este în desfăşurare de mai multe luni. El a adăugat că nu se aşteaptă ca noile tarife să blocheze aprobarea acordului comercial în Parlamentul European.
Reacţia Bruxelles-ului a fost însă critică. Bernd Lange a declarat că orice nou tarif american asupra produselor europene ar fi inacceptabil şi a calificat drept "complet absurdă" acuzaţia că Uniunea Europeană nu combate suficient comerţul cu bunuri produse prin muncă forţată.
Greer a precizat că Washingtonul are rezerve şi faţă de unele elemente ale legislaţiei propuse de Parlamentul European pentru implementarea acordului, inclusiv introducerea unei date de expirare a acestuia.
"Mai este încă un drum lung până când Uniunea Europeană va respecta pe deplin acordul. Suntem mulţumiţi de progresele realizate, dar ne aşteptăm la mai mult", a afirmat reprezentantul comercial american.
Disputa apare într-un context în care relaţiile comerciale transatlantice sunt din nou supuse presiunilor generate de politica tarifară a administraţiei Trump şi de diferenţele privind reglementările economice şi comerciale dintre cele două maluri ale Atlanticului.



















































Opinia Cititorului