SUPLIMENT RETAIL Comerţul digital din România - perspectivă favorabilă pe termen mediu şi lung

Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 22 iulie

Comerţul digital din România - perspectivă favorabilă pe termen mediu şi lung

(Interviu cu Cătălin Vlădescu, Vicepreşedinte VTEX pe zona de Dezvoltare, în CEE şi Germania)

Comerţul digital din România are o perspectivă favorabilă pe termen mediu şi lung, consideră Cătălin Vlădescu, Vicepreşedinte VTEX pe zona de Dezvoltare, în CEE şi Germania. Acesta ne-a declarat, în cadrul unui interviu: "Chiar şi în condiţii macroeconomice complicate, ecommerce-ul continuă să înregistreze o creştere sănătoasă - noi estimăm între 10% şi 12% YoY, în 2025. Această creştere este susţinută nu doar de extinderea comportamentului digital al consumatorilor, ci şi de investiţiile consistente ale brandurilor şi retailerilor în propriile canale de vânzare".

Reporter: Ultimul an a fost sub auspiciile alegerilor şi am traversat o perioadă dificilă din punct de vedere economic, care pare să se acutizeze. Cum influenţează această situaţie activitatea dumneavoastră?

Cătălin Vlădescu: Într-adevăr, 2024 a fost un an marcat de multiple alegeri şi de o incertitudine politică accentuată, care şi-a pus amprenta inclusiv asupra mediului de afaceri. Dacă analizăm perioada prin prisma activităţii clienţilor noştri, putem spune că am observat o planificare mai atentă a investiţiilor, cu strategii pe termen scurt şi mediu, în detrimentul planurilor pe termen lung şi foarte lung.

În acelaşi timp, cererile din partea clienţilor noştri au fost axate pe funcţionalităţi de consolidare a platformelor. Au riscat mai puţin şi au preferat să urmeze căile deja testate şi sigure. Cred că întreaga piaţă a preferat să aştepte mai mult decât să acţioneze. De altfel şi clienţii magazinelor online au cheltuit mai puţin faţă de anii trecuţi şi au investit mai degrabă în produse esenţiale şi mai puţin în categorii de electrocasnice, mobilier sau produsele de home improvement, de exemplu. Totuşi, consumul general s-a menţinut relativ stabil.

În ceea ce ne priveşte, VTEX colaborează cu businessuri din multiple industrii şi, din acest motiv, percepem comportamentul de consum într-un mod mai nuanţat. În general, segmentele de consum rapid, cum ar fi produse alimentare, au continuat să performeze bine, chiar şi într-un context economic incert. Practic, în perioadele de nesiguranţă, companiile caută soluţii care le pot oferi flexibilitate şi predictibilitate, iar investiţiile în digitalizare şi automatizare rămân prioritare.

Reporter: În actualele condiţii macroeconomice, politice, dar şi sociale, ce perspective consideraţi că are sectorul comerţului online din ţara noastră?

Cătălin Vlădescu: Comerţul digital din România are o perspectivă favorabilă pe termen mediu şi lung. Chiar şi în condiţii macroeconomice complicate, ecommerce-ul continuă să înregistreze o creştere sănătoasă - noi estimăm între 10% şi 12% YoY, în 2025. Această creştere este susţinută nu doar de extinderea comportamentului digital al consumatorilor, ci şi de investiţiile consistente ale brandurilor şi retailerilor în propriile canale de vânzare.

Tot mai multe companii înţeleg importanţa relaţiei directe cu clientul final - ceea ce explică ascensiunea proiectelor de tip Direct-to-Consumer (D2C). În paralel, modelele de tip marketplace devin piloni centrali în strategia de extindere şi diversificare. Cu alte cuvinte, asistăm la o profesionalizare accelerată a industriei.

VTEX contribuie activ la această maturizare, oferind o platformă flexibilă, adaptată atât nevoilor companiilor aflate la început de drum, cât şi celor care au nevoie de soluţii complexe, scalabile şi interconectate.

Reporter: Care consideraţi că sunt provocările şi oportunităţile momentului?

Cătălin Vlădescu: Una dintre cele mai mari provocări din prezent este lipsa acută de personal specializat în ecommerce. Poziţii cheie precum ecommerce manager, specialişti în digital marketing, product manageri sau experţi în analiză de date sunt din ce în ce mai căutate, iar piaţa nu reuşeşte să ţină pasul cu această cerere. Deşi în 2022 am contribuit, împreună cu autorităţile, la introducerea oficială a acestor roluri în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR), formarea profesională rămâne încă limitată faţă de nevoile reale ale companiilor.

A doua provocare majoră ţine de eficienţa operaţională într-un context extrem de competitiv. Avem o piaţă din ce în ce mai aglomerată - fie că vorbim de noi startup-uri, branduri care intră în online, distribuitori care deschid canale directe sau marketplace-uri care îşi extind ofertele. Această presiune se traduce în creşterea costurilor - în special în zona de marketing digital şi logistică - şi în scăderea marjelor de profit.

În acelaşi timp, acest context generează oportunităţi clare. Una dintre ele este extinderea prin modele de tip marketplace, care permit creşterea ofertei fără costuri operaţionale directe majore. Tot mai mulţi retaileri mari din România lansează astfel de iniţiative, oferind spaţiu altor comercianţi să-şi listeze produsele şi să acceseze o bază de clienţi deja fidelizată.

Un alt avantaj competitiv îl reprezintă soluţiile de scalare rapidă - şi aici VTEX vine în întâmpinarea companiilor cu o platformă modulară, bazată pe arhitectură MACH (Microservicii, API-first, Cloud-native şi Headless). Aceasta permite companiilor să lanseze noi canale de vânzare, să intre pe pieţe noi sau să adauge rapid funcţionalităţi fără a reconstrui infrastructura de la zero. Vedem deja un interes pentru extinderea activităţii în alte ţări sau o trecere de la modelul B2B la D2C într-un timp foarte scurt, tocmai datorită acestei flexibilităţi tehnologice.

Pe scurt, da - provocările sunt reale, dar există şi instrumentele potrivite pentru a le transforma în oportunităţi de creştere. Scalabilitatea, eficienţa şi agilitatea vor face diferenţa în anii următori.

Reporter: Ce rol are Inteligenţa Artificială şi evoluţia tehnologiei în dezvoltarea retailului online?

Cătălin Vlădescu: Inteligenţa Artificială are potenţialul de a redefini complet modul în care interacţionează brandurile cu clienţii. De la automatizarea serviciilor de customer support, până la personalizarea în timp real a ofertelor sau previziuni privind cererea, AI-ul poate aduce beneficii concrete.

Totuşi, noi la VTEX promovăm o abordare echilibrată: nu orice soluţie care foloseşte AI este automat eficientă. Vedem multe promisiuni care nu se concretizează în rezultate. De aceea, încurajăm clienţii să adopte AI-ul acolo unde aduce valoare reală şi măsurabilă, de exemplu, în segmentarea dinamică a clienţilor, optimizarea stocurilor sau predicţia comportamentului de cumpărare.

Pe de altă parte, încurajăm clienţii VTEX să ia în calcul soluţii de AI, atât timp cât acestea oferă beneficii concrete. Este şi cazul clientului Macromex, care recent a integrat o soluţie AI care eficientizează multiple procese de business. În paralel, evoluţia tehnologiei cloud, a integrărilor API şi a modelelor composabile joacă un rol decisiv în oferirea unei experienţe omnichannel coerente şi rapide. Platforma VTEX este construită tocmai pentru a integra aceste tehnologii emergente într-un mod stabil şi scalabil.

Reporter: Cum caracterizaţi cererea din domeniu şi care sunt tendinţele din piaţă?

Cătălin Vlădescu: Cererea este dinamică şi stratificată. Vedem un interes crescut în verticalele cu rotaţie rapidă - produse alimentare, produse de igienă şi sport - în timp ce sectoarele precum fashion sau home&deco înregistrează un ritm mai lent. Un element important este sezonalitatea salarială: vârfurile de cumpărături se înregistrează în jurul zilelor de 5-7 şi 22-27 ale fiecărei luni, iar acest model s-a păstrat constant.

Ca tendinţe, putem evidenţia două direcţii majore: adoptarea modelelor D2C de către branduri şi trecerea tot mai multor magazine consacrate în zona de marketplace operatori. Este o formă inteligentă de monetizare a traficului şi de extindere a portofoliului fără stocuri proprii.

Reporter: Cum evoluează concurenţa din sector?

Cătălin Vlădescu: Dacă ne referim la piaţa de comerţ digital, concurenţa devine din ce în ce mai intensă. Intrarea de jucători internaţionali, dar şi lansarea de noi iniţiative locale de tip marketplace contribuie la o fragmentare a atenţiei consumatorului. Acest lucru pune o presiune suplimentară pe diferenţiere, pe eficienţă şi pe calitatea experienţei oferite.

Companiile care reuşesc să îmbine viteza de execuţie cu inovaţia tehnologică şi o relaţie autentică cu clientul final sunt cele care vor avea succes. Aici tehnologia joacă un rol decisiv, iar platformele precum VTEX, care permit o lansare rapidă, omnichannel real şi optimizare constantă, oferă un avantaj competitiv clar.

Reporter: Ce rezultate aţi înregistrat anul trecut şi în primul trimestru al acestui an?

Cătălin Vlădescu: În 2024 am înregistrat o creştere constantă, în linie cu dinamica pieţei. În primele trei luni din 2025, clienţii noştri au raportat creşteri de peste 20% în modelele B2B şi marketplace, ceea ce confirmă validitatea acestor direcţii strategice.

Mai important decât cifra în sine este diversificarea verticalelor: vedem proiecte noi în zone precum FMCG, auto, health & beauty, dar şi în B2B tradiţional - acolo unde digitalizarea este abia la început şi are un potenţial enorm.

Reporter: Care este profilul utilizatorului dumneavoastră?

Cătălin Vlădescu: Utilizatorul nostru este un business complex, solid şi care se află în plină transformare digitală - fie că este un brand care trece la D2C, fie un retailer care îşi dezvoltă propriul marketplace, fie un distribuitor care doreşte să opereze eficient în regim B2B. Ce au toţi în comun este nevoia de scalabilitate, autonomie, acces la cele mai noi tehnologii din comerţul digital şi time-to-market redus.

Reporter: Care sunt problemele cu care vă confruntaţi şi ce soluţii există pentru rezolvarea acestora, în opinia dumneavoastră?

Cătălin Vlădescu: Cele mai frecvente probleme sunt cele deja menţionate: lipsa de resurse umane specializate şi presiunea pe marje. Soluţiile, din punctul nostru de vedere, sunt clare: investiţii în educaţie, adoptarea tehnologiei pentru automatizare şi diversificarea canalelor de vânzare. VTEX adresează toate aceste nevoi printr-o platformă unificată ce reduce timpul de lansare, scade costurile operaţionale şi permite extinderea rapidă, inclusiv pe pieţe internaţionale.

Reporter: Se simte în sector apropierea unei crize economice? Cum vă pregătiţi pentru o eventuală criză financiară?

Cătălin Vlădescu: Semnalele macroeconomice sunt mixte. Există presiuni legate de inflaţie, de scăderea consumului în anumite verticale şi de instabilitatea internaţională. Totuşi, ecommerce-ul rămâne un canal de vânzare flexibil, care poate reacţiona rapid la schimbări.

Ne pregătim prin consolidarea capabilităţilor tehnologice, prin eficientizarea continuă a operaţiunilor şi prin sprijinirea clienţilor noştri să facă acelaşi lucru. În perioade de incertitudine, viteza de reacţie şi capacitatea de adaptare sunt esenţiale, iar platformele care oferă agilitate - cum este VTEX - devin un atuu strategic.

Reporter: Mulţumesc!

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb