Supravieţuitorul

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 30 ianuarie 2004

Cornel Codiţă

Cariera politică a lui Tony Blair, unul dintre puţinii prim-miniştri britanici care a spus ceva frumos despre România, a stat pe muchie de cuţit. Lucru rar întîlnit în istoria politică a Albionului, atacul a fost iniţiat chiar de pe băncile propriului partid şi a venit în momente critice pentru Marea Britanie, în condiţii de război.

Tocmai angajarea trupelor britanice împotriva lui Saddam Hussein, alături de cele ale Statelor Unite, a fost motivul divergenţei care avea să se transforme într-una dintre cele mai neobişnuite bătălii politice ale epocii post-belice.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, Marea Britanie a mai trecut o singură dată prin circumstanţe atît de dramatice. În 1982, cînd junta militară aflată la conducerea Argentinei a hotărît să ocupe insulele Folkland/Malvine, încercînd să tranşeze prin forţa armelor un contencios istoric, care fusese anterior rezolvat juridic în favoarea marii puteri europene. Doamna de Fier, Margaret Thatcher, nu a ezitat să pună în mişcare maşinăria de război a ţării, trimiţînd o adevărată "armada" pentru a restabili suveranitatea britanică asupra insulelor. Întreaga clasă politică şi toată populaţia regatului i-au stat alături, trans-formînd chipul ce se regăsea în acele zile pe coperţile tuturor ziarelor şi ale revistelor din insulă, într-o efigie pentru istorie.

În dezbaterile aprinse care s-au angajat între Statele Unite, pe de o parte, respectiv Franţa, Germania şi Rusia, pe de altă parte, cu privire la necesitatea folosirii forţei armate împotriva regimului de la Bagdad, Tony Blair şi-a asumat rolul aliatului fidel. Dacă alţii erau dispuşi să uite 11 Septembrie şi urmările sale, dacă alţii ar fi fost mai degrabă înclinaţi să-l protejeze pe dictatorul de la Bagdad protejîndu-şi, desigur, propriile interese ce se măsurau în miliarde de dolari, dacă alţii puneau prea puţin la inimă coerenţa şi coeziunea NATO, dacă, în sfîrşit, alţii doreau să-şi satisfacă orgoliul "de a se fi opus poziţiei americane pînă la capăt", guvernul său şi deci Marea Britanie avea să dea un exemplu usturător rebelilor, întruchipîndu-l pe Patrocle, alături de Ahile. Cînd Statele Unite au întîmpinat dificultăţi să-i covingă pe ceilalţi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate de caracterul iminent şi dramatic al ameninţării pe care Saddam o constituie la adresa păcii şi a securităţii din zona critică a "rezervorului de petrol al lumii", Tony Blair a făcut pasul înainte, scoţînd pe masă raportul serviciilor de informaţii care acredita ideea că regimul de la Bagdad continuă nestingherit dezvoltarea programelor pentru achiziţia diferitelor arme de distrugere în masă, mai ales, chimice şi biologice, fără a exclude o tentativă de acces la componente nucleare. Cînd hotărîrea privind trimiterea de trupe împotriva lui Saddam fusese deja luată la Washington, Blair a asigurat că trupele britanice vor fi alături. Planificarea operaţiei s-a făcut, din capul locului, pe această premisă. Dificultăţile liderului laburist au început din momentul în care, spre deosebire de responsabilul Casei Albe, el a trebuit să explice unei populaţii foarte reticente la ideea de război, legitimitatea unei asemenea intervenţii. Pentru a rezolva problema, Blair a promis, într-un moment de improvizaţie, desigur, că va obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate, care să legitimeze explicit folosirea forţei. Această promisiune i-a fost aproape fatală. Statele Unite nu mai aveau nici timp şi nici disponibilitate să negocieze o asemenea rezoluţiei. Cariera politică a lui Blair era probabil ultima dintre preocupările preşedintelui Bush, la acea oră. Maşinăria militară s-a pus în mişcare, iar Blair a rămas descoperit. Mergînd în Camera Comunelor să obţină aprobarea pentru angajarea militară, Blair a fost nevoit să se sprijine doar pe rapoartele de informaţii care acreditau existenţa mijloacelor de distrugere în masă în mîinile lui Saddam. Atunci s-a produs incredibilul: opoziţia a sprijinit poziţia guvernului, în timp ce o parte a parlamentarilor laburişti s-a răsculat împotriva liderului lor! Blair a cîştigat, dar rana politică suferită nu a încetat să sîngereze de atunci şi pînă azi. Întră în scenă BBC, care preia declaraţiile unui expert al ministerului britanic al apărării, susţinînd că datele raporatelor provenind de la comunitatea serviciilor de informaţii sunt exagerate cu bună ştiinţă pentru a susţine decizia deja luată a primului ministru. Lovitură de teatru, după ce numele lui devine public, John Kelly se sinucide. Blair intră sub focul celei mai prestigioase instituţii de media din lume! Popularitatea cu care opinia publică îl răsfăţase se prăbuşeşte. Din propriul partid, se ascut atacurile şi se vorbeşte public despre posibilitatea demisiei! Blair îşi caută o poziţie de ultimă rezis-tenţă. Propune ca un înalt reprezentant al justiţiei, lord Hutton, să cerceteze problema, asumîndu-şi anticipat consecinţele concluziilor, oricare ar fi fost ele. Acum două zile, lordul Hutton a dat publicităţii raportul său de peste 300 de pagini. Concluzia, singura pe care a citit-o cineva, din noianul de cuvinte: guvernul a acţionat cu bună credinţă, pe baza datelor pe care le-a avut la dispoziţie. Nici nu le-a exagerat, nici nu le-a modificat, nici nu le-a trunchiat.

Tony Blair îşi va putea adăuga un nou titlu pe blazonul său politic: Supravieţuitorul!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro