Sute de civili sirieni, evacuaţi de la Homs în urma unui asediu îndelungat

G.S.
Internaţional / 10 februarie 2014

Câteva sute de civili sirieni au fost evacuaţi, ieri, de către ONU din cartiere rebele de la Homs, în ciuda violenţelor care au perturbat prima operaţiune umanitară de acest tip, efectuată după aproximativ 20 de luni în acest oraş devastat, transmite AFP.

Această operaţiune a avut loc cu o zi înaintea reluării negocierilor între regim şi opoziţie, sub egida ONU, la Geneva, unde prima rundă nu a permis vreun progres în vederea soluţionării conflictului, care s-a soldat cu peste 136.000 de morţi şi milioane de refugiaţi şi deplasaţi în decurs de aproape trei ani.

După evacuarea unui prim grup de 83 de civili, vineri, conform prevederilor unui acord încheiat între rebeli şi regim prin intermediul ONU, 611 civili - inclusiv 210 femei şi 180 de copii - au fost evacuaţi duminică din cartiere situate în partea veche a oraşului Homs (centru), asediate de către armată începând din iunie 2012, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie.

Potrivit ONG-ului, dintre aceştia "130 de tineri s-au predat autorităţilor siriene, sub supervizarea ONU" şi "vor fi eliberaţi în curând".

Operaţiunea a întâmpinat dificultăţi din cauza căderii unor obuze, care au ucis şase bărbaţi, inclusiv doi rebeli, potrivit Observatorului. Regimul şi insurgenţii s-au acuzat reciproc de comiterea acestor violenţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb