TAG urmăreşte consolidarea poziţiei în segmentul uniformelor medicale de calitate în 2026

I.S.
Companii / 24 februarie, 09:49

TAG urmăreşte consolidarea poziţiei în segmentul uniformelor medicale de calitate în 2026

TAG, producător român de uniforme medicale şi operatorul celei mai extinse reţele de magazine de tehnică medicală din România, a încheiat exerciţiul financiar 2025 cu venituri de 5 milioane de euro la nivel de grup. Pentru 2026, compania mizează pe o creştere de aproximativ 20%, susţinută de consolidarea poziţiei în segmentul uniformelor medicale premium şi de dezvoltarea relaţiilor comerciale recurente, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

„Creşterea estimată pentru 2026 are la bază consolidarea poziţiei TAG în segmentul uniformelor medicale premium şi extinderea relaţiilor comerciale recurente, în special în zona corporate. Investiţiile realizate în dezvoltarea colecţiilor şi în modernizarea reţelei de magazine încep să se reflecte în stabilitatea veniturilor. Producţia, realizată integral în fabrica proprie, permite control asupra calităţii şi timpi de livrare constanţi, elemente esenţiale într-o piaţă cu presiune ridicată pe preţ. În paralel, integrarea unui sistem ERP şi participarea la expoziţii internaţionale susţin următoarea etapă de dezvoltare, prin eficientizarea operaţională şi validarea oportunităţilor externe”, spune Adrian Pătru, CEO TAG.

Focus pe segmentul corporate

În 2026, TAG îşi propune să accelereze dezvoltarea segmentului corporate, prin atragerea lanţurilor medicale private de mari dimensiuni şi prin extinderea colaborărilor cu organizaţii care operează volume recurente, conform comunicatului.

Uniformele medicale reprezintă principalul motor de creştere al companiei, iar producţia realizată integral în fabrica din Bucureşti, unde peste 100 de angajaţi gestionează fluxul complet, şi capacitatea anuală de aproximativ 500.000 de uniforme susţin absorbţia unor volume suplimentare.

Produse noi în portofoliu

În paralel, compania pregăteşte extinderea portofoliului de uniforme medicale premium şi actualizarea colecţiilor existente, cu accent pe materiale rezistente la utilizare intensivă, întreţinere facilă şi croieli ergonomice adaptate cerinţelor din spitale şi clinici. Designul devine un criteriu tot mai relevant în procesul de selecţie, în special în segmentul feminin, unde există interes pentru modele actualizate şi opţiuni cromatice diversificate, potrivit comunicatului remis redacţiei.

Pe zona de retail, TAG continuă programul de modernizare a reţelei naţionale, demarat anul trecut, cu obiectivul de a uniformiza experienţa în toate cele 35 de magazine şi de a integra digital fluxurile de stocuri şi vânzări.

Digitalizare şi extindere internaţională

De asemenea, compania vizează implementarea unui sistem ERP, menit să coreleze producţia cu stocurile din cele 35 de magazine şi din platforma online, astfel încât planificarea, reaprovizionarea şi livrarea să fie gestionate unitar, pe baza cererii reale, conform comunicatului.

În acelaşi timp, dezvoltarea platformei online medical-devices.ro şi consolidarea prezenţei pe marketplace-uri interne şi internaţionale contribuie la echilibrarea structurii comerciale şi la creşterea vizibilităţii brandului TAG în afara reţelei fizice.

TAG este producător român de uniforme medicale, cu peste 21 de ani de experienţă, fabrică proprie şi o reţea de 35 de magazine fizice extinsă la nivel naţional, în proximitatea marilor spitale din România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0968
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5761
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8359
Gram de aur (XAU)Gram de aur716.2653

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb