Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret ce declanşează o procedură în urma căreia ramurile organizaţiei Frăţia Musulmană din mai multe ţări urmează să fie desemnate drept „organizaţii teroriste străine”, relatează AFP şi Reuters.
Trump a semnat un ordin executiv prin care le-a cerut secretarului de stat Marco Rubio şi secretarului trezoreriei Scott Bessent să-i prezinte în decurs de 45 de zile un raport privind desemnarea unor filiale ale Frăţiei Musulmane, cum ar fi cele din Liban, Egipt şi Iordania, drept organizaţii teroriste străine, potrivit unei note informative a Casei Albe.
Mişcarea va aduce sancţiuni împotriva uneia dintre cele mai vechi şi influente mişcări islamiste din lumea arabă.
Textul publicat de Casa Albă menţionează că ramurile Frăţiei Musulmane „din Liban, Iordania şi Egipt”, ţara în care a fost fondată această mişcare, „comit sau încurajează şi susţin campanii de violenţă şi destabilizare care dăunează propriilor regiuni, cetăţenilor americani sau intereselor americane”.
Administraţia Trump a acuzat facţiunile Frăţiei Musulmane din aceste ţări că susţin sau încurajează atacuri violente împotriva Israelului şi a partenerilor SUA sau că oferă sprijin material grupării militante palestiniene Hamas.
Clasificarea ca „organizaţie teroristă străină” permite, pe lângă presiunea politică, luarea unei serii de măsuri financiare şi administrative: îngheţarea activelor, interzicerea tranzacţiilor, interzicerea intrării pe teritoriul american etc.
Frăţia Musulmană, o organizaţie transnaţională implantată în numeroase ţări, a fost mult timp principala mişcare de opoziţie din Egipt, în ciuda deceniilor de represiune. Considerată astăzi în ţară drept organizaţie „teroristă”, ea a fost eliminată din peisajul politic în 2013, după mandatul scurt, de un an, ca preşedinte al unuia dintre membrii săi, Mohamed Morsi.
Frăţia promovează un islam politic conservator. Mişcarea a fost interzisă în mai multe alte ţări, printre care Arabia Saudită şi, mai recent, în aprilie, Iordania.
Iordania a acuzat Frăţia de „activităţi de natură să destabilizeze ţara”, în special fabricarea şi stocarea de rachete şi explozibili.
În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a dedicat anul acesta două consilii de apărare şi securitate naţională „infiltrării” Frăţiei Musulmane.
Republicanii şi vocile de dreapta din SUA au susţinut şi considerat de mult timp desemnarea Frăţiei Musulmane ca organizaţie teroristă. Preşedintele republican a întreprins un efort similar în timpul primului său mandat. .
Frăţia a fost fondată în Egipt în anii 1920 ca mişcare politică islamică pentru a contracara răspândirea ideilor seculare şi naţionaliste. S-a răspândit rapid în ţările musulmane, devenind un actor important, dar adesea operând în secret.














































Opinia Cititorului